Prima explicație oficială a blackout-ului istoric din Peninsula Iberică

Energie   
Prima explicație oficială a blackout-ului istoric din Peninsula Iberică

Operatorul sistemului energetic național spaniol, Red Electrica, a anunțat oficial că exclude din rândul posibilelor cauze ale penei totale de curent care a afectat timp de ore la rând Spania și Portugalia atât ipoteza unui atac cibernetic, cât și pe cea a apariției unor fenomene meteorologice sau atmosferice ″neobișnuite″, scrie presa de la Madrid.

Șeful dispeceratului Red Electrica, Eduardo Prieto, a declarat într-o conferință de presă că ieri, în jurul orei 12:33, au survenit 2 evenimente de ″deconectare a generării (producției – n.r.)″, la interval de o secundă și jumătate unul de celălalt. El a exclus și varianta unei erori umane.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO ANUNȚ Lacul din Parcul Drumul Taberei - transformat într-o mare arenă sportivă CITEȘTE ȘI FOTO ANUNȚ Lacul din Parcul Drumul Taberei - transformat într-o mare arenă sportivă

Sistemul energetic a reușit să se mențină în funcțiune după primul, însă nu și după cel de-al doilea, care a provocat întreruperea în cascadă a întregii alimentări cu energie electrică din Spania, iar ulterior și din Portugalia.

Potrivit lui Prieto, cauza pierderii de producție este încă necunoscută, fiind în continuare în investigație.

Noi posibile secțiuni din Marele Zid Chinezesc, descoperite în nord-vestul Chinei CITEȘTE ȘI Noi posibile secțiuni din Marele Zid Chinezesc, descoperite în nord-vestul Chinei

Răspunzând întrebărilor ziariștilor, șeful dispeceratului a precizat că deconectarea a survenit în regiune de sud-vest a Spaniei și a adăugat că este ″foarte posibil″ ca tehnologia afectată să fi fost cea fotovoltaică.

Provincia Extremadura din sud-vestul Spaniei este una dintre regiunile cu cele mai mari capacități de producție de energie solară din țară, găzduind câteva dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice spaniole, cum ar fi Núñez de Balboa (500 MW) a gigantului iberic Iberdrola, Talasol (300 MW) a israelienilor de la Ellomay Capital sau Talayuela Solar (300 MW) a norvegienilor de la Statkraft.

România și Bulgaria, cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere CITEȘTE ȘI România și Bulgaria, cea mai ridicată rată din UE a deceselor cauzate de accidente rutiere

″A avut loc o oscilație puternică a fluxurilor de putere, însoțită de o pierdere de producție foate importantă. Această pierdere de producie a depășit perturbarea de referință în raport cu care sunt concepute și exploatate sistemele energetice din Uniunea Europeană, iar consecința a fost deconectarea sistemului energetic peninsular spaniol peninsulare de restul sistemului european, care a antrenat și prăbușirea rețelei portugheze″, a spus managerul Red Electrica.

Potrivit unor informații anterioare, cu foarte puțin timp înainte de pana de curent, din sistemul energetic spaniol au ″dispărut″ 15.000 MW de putere de producție, echivalentul a 60% din consumul instantaneu de la acel moment.

Statul lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Dobânzile oferite CITEȘTE ȘI Statul lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis. Dobânzile oferite

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, a anunțat că guvernul de la Madrid va investiga cauzele incidentului și ″îi va trage la răspundere″ pe operatorii privați din sectorul energetic.

El a adăugat că problema nu a fost cauzată nici de ″excesul de energie regenerabilă″ și nici de insuficiența energiei nucleare.

FOTO Dacia a produs mașina cu numărul 8 milioane în uzina din Mioveni, un Bigster indigo CITEȘTE ȘI FOTO Dacia a produs mașina cu numărul 8 milioane în uzina din Mioveni, un Bigster indigo

″Cei care susțin asta fie mint, fie sunt ignoranți. Dacă am fi avut o dependență mai mare de energia nucleară, restabilirea funcționării sistemului nu ar fi fost atât de rapidă. Centralele nucleare încă nu și-au reluat funcționarea″, a punctat Sanchez.

El a mai spus că va solicita și un ″raport independent″ asupra blackout-ului, de la instituțiile europene de la Bruxelles, pe lângă cel care va fi întocmit de o comisie de anchetă condusă de Ministerul Tranziției Ecologice de la Madrid.

viewscnt
Afla mai multe despre
pană de curent spania
blackout spania portugalia