Prețul petrolului crește puternic și depășește rapid bariera de 80 de dolari pe baril, cel mai mare nivel din ultimele patru luni. De miercuri, după aplicarea sancțiunilor extinse ale SUA împotriva Rusiei, țițeiul s-a scumpit deja cu 6%.
Petrolul european (Brent) se tranzacționează la peste 81 de dolari pe baril, luni dimineața, cotațiile fiind în creștere pentru a treia ședință consecutivă. Traderii se așteaptă ca sancțiunile SUA, o lovitură de final de mandat a lui Joe Biden pentru Rusia, să afecteze inclusiv exporturile de țiței rusesc către China și India. Brent a crescut cu 6% față de 8 ianuarie, când se tranzacționa la 74 de dolari pe baril, scrie BiziDay.
Anul trecut, prețul țițeiului european a depășit doar în două runde valoarea de 80 de dolari pe baril – în timpul verii, pentru circa o lună de zile, dar și în aprilie, când a crescut până la 90 de dolari pe baril, iar apoi s-a întors. De regulă, țițeiul se scumpește toamna, dar evoluția a devenit atipică după debutul războiului din Ucraina, fiind influențat mai mult de valurile de sancțiuni occidentale pentru Rusia, precum și de diminuarea voluntară a producției decisă de Rusia și OPEC, cu scopul de a menține prețurile sus.
Dolarul american, moneda de referință a petrolului, continuă să se aprecieze față de alte monede (o altă evoluție atipică, atunci când țițeiul se scumpește) și este cotat la 4,87 de lei, iar un euro este 1,02 dolari.