Hidroconstrucția trece pe profit și încheie anul 2024 cu un rezultat de peste 3,1 milioane euro. Compania, aflată în insolvență, a distribuit în 2024 peste 16 milioane de euro creditorilor

Energie   
Hidroconstrucția trece pe profit și încheie anul 2024 cu un rezultat de peste 3,1 milioane euro. Compania, aflată în insolvență, a distribuit în 2024 peste 16 milioane de euro creditorilor

Hidroconstrucția, cel mai mare antreprenor român în domeniul hidroenergiei, a înregistrat în anul 2024 profit de peste 3,1 milioane de euro, 2019 fiind ultimul an când pe care compania l-a închis pe profit. Compania, aflată în insolvență, a distribuit în 2024 peste 16 milioane de euro creditorilor, din care 10,7 milioane de euro din valorificarea activelor și 5,3 milioane de euro din activitatea curentă.

”Infinexa, companie antreprenorială românească specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate, cu active de peste 155 de milioane de euro în administrare, anunță că în anul 2024 societatea Hidroconstrucția, aflată în insolvență, a distribuit peste 16 milioane euro creditorilor, din care 10,7 milioane euro din valorificarea activelor și 5,3 milioane euro din activitatea curentă”, anunță administratorul judiciar.

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Liberty Galați, fostul SIDEX, intră în concordat preventiv CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Liberty Galați, fostul SIDEX, intră în concordat preventiv

În insolvență, aceste plăți se fac, de obicei, atunci când companiile se află în reorganizare sau în faliment, spun reprezentanții administratorului judiciar, scrie News.ro.

”Datorită medierii cu succes a negocierilor între societatea debitoare, acționarul investitor și băncile finanțatoare, am reușit să propunem măsuri de protecție a creanțelor garantate și distribuiri din sumele încasate din contractele în derulare și asupra cărora băncile aveau constituite garanții. Astfel, am distribuit creditorilor sume relevante în timp ce Hidroconstrucția se afla abia în perioada de observație. În plus, compania a închis anul 2024 pe profit – deci ne-am asigurat o bază solidă pentru restructurare, a declarat Adrian Lotrean, fondator al Infinexa, administrator judiciar al companiei Hidroconstrucția S.A.

Datele financiare preliminare arată că Hidroconstrucția a înregistrat în anul 2024 profit de peste 3,1 milioane euro, fiind prima oară în ultimii șase ani când societatea marchează profit la sfârșitul exercițiului financiar anual. 2019 a fost ultimul an când pe care compania l-a închis pe profit (700.000 euro).

În 2024, adunarea creditorilor Hidroconstrucția a aprobat valorificarea unor active neesențiale reorganizării companiei, în valoare de 65 de milioane de euro, cu scopul de a reduce costurile de operare și de a permite rambursarea de sume către creditori. Bunurile scoase la vânzare cuprind imobile, echipamente și o serie de participații pe care Hidroconstrucția le deține în cadrul altor companii. Toate aceste active sunt valorificate prin proceduri de licitație organizate administratorului judiciar și promovate în condițiile legii.

În cea mai recentă sesiune de licitații privind activele societății, derulată între 17 și 21 februarie 2025, au fost scoase la vânzare bunuri în valoare totală de peste 6,5 milioane euro. În cadrul acesteia, o serie de active cu valori de piață de 1,8 milioane euro au fost valorificate cu peste 3 milioane euro.

Hidroconstrucția SA, cel mai mare antreprenor român în domeniul hidroenergiei, a solicitat insolvența în data de 19 ianuarie 2022, din proprie inițiativă, având datorii de peste 500 de milioane de lei. În calitate de administrator judiciar a fost desemnat consorțiul format din Infinexa Restructuring și Mușat & Asociații Restructuring Insolvency SPRL. În prezent, compania se află în perioada de observație, înainte de propunerea unui plan de reorganizare.

OMV și ADNOC și-au unit subsidiarele în domeniul petrochimiei și formează un gigant CITEȘTE ȘI OMV și ADNOC și-au unit subsidiarele în domeniul petrochimiei și formează un gigant

Înființată în 1950, Hidroconstrucția SA este o companie românească cu capital 100% privat, cunoscută ca principal constructor al majorității obiectivelor hidroenergetice din țară. În prezent, compania este responsabilă pentru investiții în amenajările hidroenergetice Livezeni – Bumbești, Răstolița, Buzău – Siriu – Surduc și alte lucrări edilitare.

Infinexa este o companie antreprenorială românească specializată în restructurarea și finanțarea firmelor aflate în dificultate. Înființață în 2022, gestionează active în valoare de peste 155 de milioane de euro și administrează judiciar sociețăți precum Blue Air, Vivre Deco, Hidroconstrucția, Angst.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroconstrucția
insolvență