Tot mai multe state membre UE impun la acest moment restaurantelor să prezinte țara de proveniență a cărnii pe care o servesc clienților la masă.
Comisia Europeană sugerează chiar că o astfel de măsură ar putea deveni obligatorie la nivelul întregii Uniuni, conform Euractiv.
Suedia este cea mai recentă țară din UE care a introdus obligativitatea etichetării originii cărnii în restaurante, într-un moment în care Comisia Europeană ia în calcul o reglementare similară la nivel european, ca parte a strategiei sale pentru viitorul agriculturii, arată G4Food.ro.

În prezent, legislația UE impune indicarea țării de origine pentru carnea de vită, porc, oaie, capră și pasăre destinată comercializării, dar nu există nicio obligație la nivel european privind menționarea originii cărnii servite în restaurante.
Tot mai multe țări adoptă reguli stricte
Cu toate acestea, mai multe state membre au implementat deja măsuri proprii pentru a asigura transparența privind originea cărnii din restaurante.
În Slovacia, obligativitatea de a menționa proveniența cărnii este în vigoare din 2019 și se aplică în restaurante, cantine, bistrouri și standuri din cadrul festivalurilor. Regula vizează carnea de porc, vită, pasăre, oaie și capră.
Finlanda a adoptat aceeași măsură în același an. Deși inițial restaurantele au fost reticente, considerând că acest lucru le-ar impune o povară administrativă semnificativă, s-a ajuns la un compromis: dacă menționarea originii pe meniu este considerată împovărătoare, informația trebuie să fie disponibilă pe un panou de afișaj sau la cererea clientului.
Germania ar putea urma aceeași direcție. Asociația Germană a Industriei Avicole (ZDG) face presiuni asupra viitorului guvern federal pentru a adopta măsuri similare.
În Estonia, un proiect legislativ în acest sens a fost publicat luna trecută, iar în aceeași zi guvernul francez a emis un decret care impune obligativitatea afișării originii pentru toate tipurile de carne servite în restaurante.

Francezii susțin etichetarea originii
În Franța, măsura este bine primită atât de producători, cât și de restaurante.
„Consumul de carne de porc este în creștere, iar oamenii nu știu de unde provine această carne”, a declarat Anne Richard, director al asociației franceze a industriei porcine (INAPORC), pentru Euractiv.
Potrivit unui sondaj INAPORC realizat în 2024, „80% dintre francezi vor să știe originea cărnii pe care o consumă și sunt sensibili la faptul că provine din Franța”.
Yann Nédélec, directorul asociației franceze a industriei avicole (ANVOL), a salutat decizia guvernului, afirmând că această obligație „va favoriza produsele franceze”.
Președintele Asociației Profesioniștilor din Restaurantele Franceze, Alain Fontaine, consideră că transparența va încuraja consumatorii să aleagă produsele locale: „Dacă consumatorii au această transparență, se vor îndrepta în mod natural către produsele franceze”.

Fontaine respinge ideea că această măsură ar putea duce la creșteri de preț, susținând că „carnea franceză cumpărată de proprietarii de restaurante nu este mai scumpă decât cea străină”.
Spre o reglementare la nivel european?
În ciuda sprijinului unor state membre pentru această măsură, o extindere a etichetării originii cărnii la nivelul întregii UE rămâne o temă controversată.
Când Austria și Germania au propus o dezbatere între miniștrii agriculturii din UE privind extinderea obligației de etichetare a originii la toate produsele alimentare, doar o duzină de state au susținut inițiativa.
Totuși, opt țări europene – Franța, Finlanda, Grecia, Italia, Lituania, Portugalia, România și Spania – au aprobat deja propriile scheme naționale privind etichetarea originii anumitor alimente.
Comisarul European pentru Agricultură, Christophe Hansen, „s-a arătat foarte deschis la ideea” ca etichetarea originii cărnii să devină „obligatorie în întreaga Europă”, potrivit declarațiilor Annei Richard, făcute în cadrul Salonului Agriculturii de la Paris.
Comisia Europeană nu a oferit un răspuns oficial cu privire la această inițiativă.