Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) din portofoliul Ministerului Energiei, aflată de aproape 9 ani în faliment, pregătește, prin lichidatorul său judiciar Euro Insol, un export de mai multe tone de apă grea către un grup elvețian din industria chimică vechi de peste 200 de ani, după ce un contract anterior de vânzare în China a aceleiași cantități a fost blocat de către autoritățile competente din România, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Recent, RAAN a organizat o licitație internațională pentru vânzarea unei cantități de 12,6 tone de apă grea, plus 59 de butoaie de transport speciale, trimițând invitații de participare unui număr de 9 potențiali cumpărători.
Câștigătoare a fost declarată compania elvețiană Zeochem AG, parte a grupului CPH Chemie + Papier Holding AG, conform datelor Profit.ro.
Creditorii RAAN au aprobat rezultatul licitației în ultima parte a lunii octombrie. Urmează acum testarea produsului de către client, obținerea autorizațiilor legale din partea autorităților și semnarea contractului.
Istoria Zeochem, divizia de produse chimice a grupului CPH, datează din 1818, când frații Schnorf au înființat la Uetikon am See, din cantonul Zurich, o fabrică de producție de acid sulfuric, precum și de sulfați de fier și cupru.
Compania s-a extins în timp în Elveția și a devenit în anii ’60 ai secolului 20 cel mai mare jucător din industria chimică locală, adăugându-și în portofoliu, la nivel de grup, fabricarea de sodă și îngrășăminte.
A urmat extinderea globală, compania având acum fabrici și facilități de cercetare-dezvoltare și în Bosnia-Herțegovina, China, și Statele Unite, plus reprezentanțe de vânzări în Cehia, Bahrain, India, Japonia și Singapore.
Frații Schnorf. Sursă foto: CPH Group
Câștigătoarea licitației RAAN este specializată în manufacturarea și vânzarea de produse de filtrare și purificare, inclusiv de control al mirosurilor, produse cromatografice și compuși ai deuteriului. Zeochem este furnizor pentru mai multe sectoare ale industriei medicale și farmaceutice, precum și pentru petrochimie și electronică.
Grupul-mamă CPH Chemie + Papier Holding AG, listat la Bursă, a terminat anul trecut cu venituri din vânzări de circa 624 milioane franci elvețieni și profit operațional EBITDA de peste 100 milioane franci elvețieni. Cel mai mare acționar, cu aproape 19% din capital, este o fundație deținută de urmașii fondatorilor, din familia Schnorf.
CITEȘTE ȘI FOTO Bolt investește 100 milioane euro. Noi funcții de verificare a călătoriei vor fi introduseRAAN deține stocul excedentar de apă grea produs în perioada în care funcționa fabrica de profil Romag Prod din cadrul Regiei, fost furnizor al centralei nucleare de la Cernavodă, ale cărei reactoare CANDU folosesc substanța ca moderator și agent de răcire.
Fabrica a fost oprită în 2015, după ce a produs ani de zile apă grea pe stoc, fără să fie preluată contra cost la rezerva strategică de stat pentru necesarul centralei Cernavodă, aceasta fiind, de altfel, principala cauză a intrării în faliment a Regiei.
Regia încearcă să vândă cantitatea de 12,6 tone de apă adjudecată acum de elvețieni încă de anul trecut.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ungaria a intrat în recesiuneExporturile de apă grea din Uniunea Europeană în țări terțe sunt supuse unui regim strict de reglementare și control, întrucât produsul este unul cu dublă utilizare, atât civilă, cât și militară. Astfel, pentru exporturile de deuteriu, apă grea (oxid de deuteriu), alți compuși ai deuteriului, precum și pentru amestecuri și soluții care conțin deuteriu, în care raportul izotopic deuteriu-hidrogen este mai mare de 1:5.000, este obligatorie solicitarea și obținerea unei licențe de export de la autorități, indiferent de destinație, potrivit Regulamentului UE 2021/821.
În România, licențele de export de produse cu dublă utilizare sunt acordate de către Departamentul pentru Controlul Exporturilor (ANCEX) din Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Cererile de licențe sunt examinate și avizate de către un Consiliu interinstituțional coordonat de ANCEX, din care mai fac parte reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale (MApN), Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ministerului Economiei, Autorității Vamale, Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Serviciului Român de Informații (SRI) și Serviciului de Informații Externe (SIE).
CITEȘTE ȘI Cererea mondială de aur a trecut de 100 de miliarde de dolari. Investițiile occidentale au crescut consumul″O cerere de licență se aprobă doar cu avizele pozitive ale tuturor membrilor Consiliului. Un singur aviz negativ sau mai multe implică respingerea licenței. Avizarea negativă de către unul sau mai mulți membri ai Consiliului se justifică prin menționarea considerentelor avute în vedere″, stipulează legislația în vigoare.
În plus, exporturile de apă grea trebuie autorizate și separat de către CNCAN, ca autoritate națională în domeniul nuclear.
CITEȘTE ȘI Președintele Consiliului Investitorilor Străini: Investițiile străine directe în România au scăzut cu 21,3% în primele șapte luniÎn ultimii ani, RAAN a vândut regulat, la extern, apă grea din stocul excedentar propriu, banii obținuți astfel fiind o sursă importantă de fonduri pentru plata datoriilor față de creditori, printre cei mai mari rămași numărându-se statul român, prin Administrația Fondului de Mediu (creanță de peste 367 milioane lei) și ANAF (mai mult de 200 milioane lei).
În 2021 și 2022, Regia a exportat o cantitate totală de peste 100 de tone, în Germania, Franța, Statele Unite și Argentina, contractele având valori însumate de 20,46 milioane euro și 10,05 milioane dolari. În 2023, RAAN a vândut 15 tone de apă grea în Argentina, pentru peste 4,6 milioane dolari.
Cantități semnificativ mai mici de apă grea sunt vândute de RAAN și pe plan intern, la preț reglementat, de 2.146 lei/kilogram plus TVA, către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, precum și către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei. Acestea fac parte din așa-numita ″zestre izotopică″ de apă îmbogățită în deuteriu, colectată la oprirea instalației de distilare de la Romag Prod, în 2015.
CITEȘTE ȘI BRD avertizează într-un raport intern - Un scenariu de aterizare dură câștigă tot mai mult conturTot anul trecut, în iunie, în urma unei licitații internaționale al cărei rezultat a fost aprobat de adunarea creditorilor, RAAN a încheiat, prin lichidatorul său judiciar Euro Insol, un contract de vânzare a circa 12,6 tone de apă grea, plus 59 de butoaie de transport speciale, cu compania chineză Isotope Group (Xiamen) Co. Ltd. China.
″În perioada 25 – 27 iulie 2023, reprezentantul Isotope Group (Xiamen) Co. Ltd. a fost prezent la locul de depozitare a apei grele în vederea realizării procedurii agreate de verificare a produsului: condiții de depozitare, cântărire butoaie, prelevare de mostre și efectuare de analize în cadrul laboratorului autorizat CNCAN al Centrului Național de Management al Apei Grele; la sfârșitul vizitei, a fost încheiat un proces verbal intre RAAN și Isotope Group (Xiamen) Co. Ltd. în care au fost consemnate toate activitățile efectuate și rezultatele acestora, fără a se constata impedimente la vânzarea produsului″, se menționează într-un document al Regiei.
CITEȘTE ȘI Donald Trump avertizează Europa că va plăti un ”preț mare” pentru că nu cumpără suficiente mărfuri americaneUlterior, în septembrie 2023, RAAN a primit autorizație de export de materiale nucleare de la CNCAN, iar în noiembrie – licență de export de produse cu dublă utilizare din partea ANCEX pentru contractul cu Isotope Group (Xiamen) Co. Ltd. China.
Profit.ro nu a reușit să afle informații certe despre potențialul cumpărător, însă este posibil ca acesta să fie o subsidiară a companiei de stat China Isotope & Radiation Corporation (CIRC), cea mai mare întreprindere chineză specializată în cercetare-dezvoltare, producție și distribuție de produse nucleare, inclusiv pentru sectorul medical.
CITEȘTE ȘI UE a început să colecteze tarife suplimentare pentru automobilele electrice importate din ChinaImediat după primirea licenței de export de către vânzătorul român, Isotope Group (Xiamen) Co. Ltd. China a transmis că s-a răzgândit și nu mai vrea să cumpere cele peste 12 tone de apă grea de la RAAN, astfel că înțelegerea a fost reziliată, iar Regia a lansat o nouă licitație internațională pentru valorificarea cantității respective.
Până la termenul limită din martie anul acesta, RAAN a primit o singură ofertă, tot din partea unei companii din China, Ningbo Cuiying Chemical Technology Co. Ltd. Aceasta, înființată în 2017, se prezintă ca fiind o ″întreprindere biochimică high-tech″ privată care se ocupă de cercetare, dezvoltare, producție și vânzare de materiale izotopice stabile și produse chimice deuterate, precum solvenți, compuși farmaceutici intermediari sau materiale electroluminiscente, cele din urmă utilizate în principal la fabricarea de ochelari de soare polarizați cu schimbare de culoare.
În 2018, fondatorul și CEO-ul Ningbo Cuiying Chemical Technology, Wu Tao, inginer chimist de profesie, declara unei publicații de business și tehnologie din provincia Zhejiang că printre motivațiile care l-au determinat să intre în afaceri a fost faptul că, la acel moment, piața chineză a materialelor electroluminiscente pentru acest tip de ochelari de soare era ″monopolizată″ de fabricanți și distribuitori străini. El adăuga că firma sa produce și vinde astfel de materiale la prețuri cu 30% - 40% mai mici decât concurenții externi.
După aprobarea creditorilor, în aprilie 2024, RAAN și Ningbo Cuiying Chemical Technology au semnat contract de vânzare-cumpărare a cantității de 12,6 tone de apă grea.
CITEȘTE ȘI Companiile din Portul Constanța au generat venituri suplimentare de peste un miliard de lei după izbucnirea războiului din Ucraina″S-a realizat procedura de control al calității apei grele de către cumpărător, conform solicitărilor acestuia, respectiv reprezentanții cumpărătorului au participat la cântărirea și inspectarea butoaielor la locul de depozitare din cadrul sucursalei RAAN Romag Prod, precum și la testarea calității apei grele; în urma procedurii de verificare, părțile au încheiat procesul verbal nr. 103 din 18 aprilie 2024 prin care se confirmă calitatea și cantitatea produsului; pentru testarea calității apei grele s-a consumat cantitatea de 0,440 kilograme apă grea, pentru care cumpărătorul a plătit prețul de 310,20 euro, prin reținere din garanția de participare.
Ulterior confirmării calității apei grele, în urma solicitării formulate de RAAN, prin lichidator judiciar, CNCAN a emis autorizația de export necesară vânzării apei grele, valabilă începând cu data de 15.05.2024.
În continuarea procesului de autorizare a vânzării apei grele, ca urmare a faptului că apa grea urma să fie exportată la sediul cumpărătorului din Republica Populară Chineză, RAAN, prin lichidator judiciar, a solicitat Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul pentrul controlul exporturilor – ANCEX eliberarea licenței de export.
Cererea de licență de export a fost însă respinsă de Ministerului Afacerilor Externe – Departamentul pentrul controlul exporturilor – ANCEX. Ca urmare a respingerii cererii de licență de export, în lipsa căreia vânzarea și livrarea produsului către cumpărător nu se puteau realiza, RAAN, prin lichidator judiciar, a notificat cumpărătorului Ningbo Cuiying Chemical Technology Co. Ltd. încetarea contractului de vânzare nr. 17/08.04.2024 începând cu data de 24 iulie 2024 (...)″, se arată într-un document recent al RAAN.
CITEȘTE ȘI Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României: Mă îngrozesc pentru ce ne așteaptă de la 1 ianuarie; e o normalitate să vină și decontulProfit.ro a întrebat ANCEX care au fost temeiurile pe care au fost fundamentate cele 2 decizii diferite ale ANCEX, cu privire la cele 2 contracte de export de apă grea către 2 companii din China ale RAAN: de ce pentru una s-a dat OK-ul, iar pentru cealaltă nu.
″În spețele prezentate, deciziile au fost luate în conformitate cu legislația națională și europeană relevantă în domeniul controlului operațiunilor cu produse cu dublă utilizare, afișată pe site-ul ANCEX - www.ancex.ro, cu mențiunea că motivarea acestor decizii nu este de interes public″, a transmis MAE, ca răspuns la solicitarea de informații a Profit.ro, arătând că legislația în vigoare prevede că documentele Consiliului interinstituțional, structura care avizează și aprobă (sau nu) solicitările de licențe de export, ″sunt gestionate de ANCEX și nu sunt de interes public, fiind exceptate de la accesul liber al cetățenilor în conformitate cu art. 12 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare″.
Contactată de Profit.ro prin Euro Insol pentru eventuale comentarii suplimentare, RAAN nu a transmis niciun răspuns până în momentul publicării acestui articol. Cei de la Ningbo Cuiying Chemical Technology nu au putut fi contactați.
CITEȘTE ȘI Boeing și-a majorat capitalul cu 21 miliarde de dolari. Separat, compania a anunțat un acord pentru o nouă linie de credit de 10 miliarde de dolariNormele UE în domeniul exporturilor de produse cu dublă utilizare stipulează că, pentru a decide cu privire la acordarea sau refuzul unei autorizații ori pentru a interzice un tranzit, statele membre țin cont de ″toate considerațiile relevante″, inclusiv obligațiile și angajamentele internaționale ale Uniunii și ale statelor membre, în special obligațiile și angajamentele pe care fiecare stat le-a acceptat ca membru al regimurilor internaționale de neproliferare și al acordurilor de control al exporturilor relevante sau prin ratificarea tratatelor internaționale în materie; obligațiile lor care decurg din sancțiunile impuse printr-o decizie sau poziție comună adoptată de Consiliu sau printr-o decizie a OSCE ori printr-o rezoluție obligatorie a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite; considerații de politică externă și de securitate națională, inclusiv cele reglementate prin Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului UE; considerații privind utilizarea finală prevăzută și riscul de deturnare de la aceasta.
În plus, legislația românească impune drept considerații suplimentare de luat în calcul și ″respectarea orientărilor fundamentale ale politicii externe a României; respectarea intereselor de securitate națională și economice ale României; respectarea principiului cooperării cu statele care promovează politici de neproliferare similare cu ale României″.
Legislația europeană nu interzice exporturile de apă grea în China. Anul trecut, din spațiul comunitar a fost exportată în Republica Populară Chineză o cantitate de peste 2,3 tone de apă grea (circa 11% dintr-un total al exporturilor UE de 20,82 tone), în valoare de circa 2,27 milioane dolari, potrivit datelor Băncii Mondiale.
CITEȘTE ȘI CEO-ul Morgan Stanley spune că era ratelor dobânzilor și inflației zero ”s-a încheiatDupă ce ANCEX a refuzat licența de export către Ningbo Cuiying Chemical Technology din China, lichidatorul judiciar Euro Insol a scos din nou la vânzare cele 12,6 tone de apă grea, iar licitația a fost câștigată acum de elvețienii de la Zeochem AG. Luând ca reper prețul tranzacției cu Argentina de anul trecut, cantitatea poate valora în jur de 3,8 milioane dolari sau mai mult.
După cum a relatat Profit.ro, Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlat tot de Ministerul Energiei, intenționează să comande mai multe studii pe care să-și fundamenteze o eventuală decizie de preluare și repornire a uzinei de apă grea Romag Prod din cadrul RAAN, dar și de asumare a activității de administrare a rezervelor strategice existente de apă grea ale României, derulată în prezent de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) și de Centrul Național de Management al Apei Grele (CNMAG).
RAAN a demarat deja vânzarea la licitație, a treia oară consecutiv, a activelor termocentralei pe lignit și păcură Romag Termo Halânga de lângă Drobeta Turnu Severin, care alimentează încă sistemul centralizat de termoficare din municipiu în sezonul rece, iar în trecut a asigurat și consumul tehnologic al Romag Prod. Spre deosebire de licitațiile trecute, din pachetul de bunuri scos la vânzare nu mai fac parte stația de captare de apă din Dunăre și cea de prelucrare de apă industrială de la Halânga, indispensabile pentru fluxul tehnologic de producție a apei grele.