Un număr de 13 jucători mari din industria energetică românească – furnizori, distribuitori, traderi și chiar producători – au licitat pe bursa de profil OPCOM pentru energia cu livrare în primele 4 sau 5 luni ale anului viitor oferită spre cumpărare de către doi dintre operatorii parcului eolian Fântânele-Cogealac, cel mai mare din țară, cu putere instalată de 600 MW, relevă datele Profit.ro.
Cele 2 companii vânzătoare, Tomis Team și Ovidiu Development, deținute încă de Evryo (ex-CEZ) al australienilor de la Macquarie, dar aflate în curs de preluare de către grecii de la PPC, au oferit o cantitate totală de peste 108.000 MWh în bandă, în 7 pachete, o parte cu livrare în ianuarie-aprilie 2025, cealaltă – în ianuarie-mai 2025.
Cantitatea reprezintă cam 8% din producția anuală medie din ultimii ani a parcului eolian. Din 2023, unitatea de producție dispune și de 3 sisteme de stocare a energiei electrice în baterii, cu putere instalată de 6 MW și capacitate de 6 MWh, în vederea asigurării rezervei primare obligatorii.
La licitațiile de pe platforma de contracte bilaterale PCCB-LE-flex de la OPCOM au participat distribuitorii Distribuție Energie Electrică România (DEER), Distribuție Energie Oltenia (DEO), Rețele Electrice Muntenia și Delgaz Grid, furnizorii și traderii Renovatio Trading, Getica 95 Com, PPC Energie, Energy Distribution Services, MET România Energy, ICCO Energ și Electrificare CFR SA, precum și producătorii OMV Petrom și AMV Solar. Cei mai mulți au licitat pentru toate pachetele.
Prețurile de pornire au fost de 400, 497 sau 519 lei/MWh.
Marea câștigătoare a fost DEER, care și-a adjudecat 4 pachete din 7 (în total peste 69.000 MWh), la prețuri cifrate între sub 565 și 568 lei/MWh. Restul de 3 au ajuns în posesia ICCO Energ (14.492 MWh la 548 lei/MWh), AMV Solar (2.880 MWh la 428 lei/MWh) și Rețele Electrice Muntenia (21.738 MWh la sub 539 lei/MWh).
CITEȘTE ȘI CJUE a aprobat preluarea activelor Liberty Global din Germania, Cehia, Ungaria și România de către VodafoneAstfel, valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la circa 60 milioane lei.
Tomis Team și Ovidiu Development au terminat anul trecut cu profit net însumat de peste 301 milioane lei, la venituri totale cumulate de circa 1,27 miliarde lei, potrivit datelor raportate Ministerului Finanțelor. Cele 2 companii se numără printre cele care au atacat la Curtea Constituțională supraimpozitarea impusă de stat producătorilor de energie, prin așa-numita contribuție la Fondul de Tranziție Energetică, declarată recent ca fiind în contradicție cu Legea fundamentală.