Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă, a raportat la 9 luni un profit net de 1,28 miliarde lei, în scădere cu 35% față de cel de 1,97 miliarde lei din perioada similară a lui 2023.
Veniturile din exploatare ale SNN s-au redus cu 40%, la 3,39 miliarde lei, în principal ca urmare a diminuării cu aproape 39% a prețului mediu ponderat al energiei electrice vândute, în condițiile unor vânzări cantitativ constante.
Ieftinirea energiei pe piețele angro a prăbușit cu aproape 95% cheltuielile Nuclearelectrica cu suprataxa impusă producătorilor de profil, prin contribuția la Fondul de Tranziție Energetică, de la peste 2 miliarde lei în ianuarie-septembrie 2023 la numai 110,5 milioane lei în primele 3 trimestre din 2024.
Producția de energie a companiei a scăzut cu 4,1%, la 7.311 GWh.
Cheltuielile din exploatare, fără depreciere, amortizare și suprataxă, au avansat cu peste 36%, la 1,47 miliarde lei, în principal ca urmare a creșterii costurilor cu echilibrarea.
″În primele 9 luni din 2024, valoarea totală a cheltuielilor pe piața de energie electrică realizate de SNN este de 290.665.525 lei, din care 181.358.084 lei reprezintă cheltuielile pe piața de echilibrare (valoarea dezechilibrelor negative și a costului suplimentar echilibrare sistem″, se arată în raportul la 9 luni al companiei.