Fabrica de compost a DN AGRAR Group devine operațională în urma unei investiții de 1,8 milioane de euro

Fabrica de compost a DN AGRAR Group devine operațională în urma unei investiții de 1,8 milioane de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 08:48

DN AGRAR Group, cea mai mare fermă zootehnică integrată din România și lider în producția de lapte de vacă, anunță demararea activităților operaționale la fabrica de compost din cadrul fermei DN AGRAR Apold, în urma finalizării primei unități automate de compostare a gunoiului de grajd și a instalației de producere a îngrășămintelor organice.

În ultimii 2 ani, compania a desfășurat un studiu de fezabilitate și a construit unitatea pentru a dezvolta un sistem integrat de gestionare a deșeurilor organice. Noua unitate va transforma anual 21.000 de tone de gunoi de grajd în peste 7.000 de tone de îngrășământ organic. Investiția totală în fabrica de compost este de aproximativ 1,8 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene în Marea Baltică din motive de securitate CITEȘTE ȘI Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene în Marea Baltică din motive de securitate

Proiectul fabricii de compost abordează două provocări majore: gestionarea eficientă a gunoiului de grajd și îmbunătățirea fertilității solului, contribuind totodată la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Obiectivul DN AGRAR pentru fabrica de compost este de a utiliza îngrășămintele organice produse atât pentru nevoile interne ale Grupului, cât și pentru vânzarea externă. Procesul de certificare a îngrășămintelor organice durează, în general, între 3 și 6 luni. Odată finalizată certificarea, DN AGRAR estimează o creștere a veniturilor, având în vedere că prețul de piață pentru o tonă de îngrășământ organic ambalat în saci mari este în prezent cuprins între 230 și 300 de euro.

În 2025, o parte semnificativă din îngrășământul produs va fi utilizat în cadrul Grupului pentru a testa și optimiza produsul în vederea certificării ca îngrășământ organic. Valorificarea gunoiului de grajd prin producerea de compost va aduce eficiență operațională, reducând considerabil costurile asociate transportului și gestionării deșeurilor. Pe lângă avantajele economice, producția de compost va contribui la îmbunătățirea fertilității solului și la reducerea utilizării îngrășămintelor chimice, susținând astfel o agricultură mai sustenabilă.

Recent, BSOG Energy, compania de energie specializată în dezvoltarea proiectelor de producere a biometanului în România, deținută de Black Sea Oil & Gas, primul operator al unui zăcământ nou offshore din Marea Neagră, și DN AGRAR Group au semnat un acord de cooperare pentru cel mai mare proiect de producție a biometanului din România, cu o capacitate totală de până la 15 MW.

Investiția totală pentru realizarea proiectului este estimată la peste 30 de milioane de euro. Execuția proiectului este estimată să dureze peste 2 ani de la semnarea acordului final. Veniturile anuale estimate pentru DN AGRAR vor fi între 3 și 3,5 milioane de euro, în baza unui contract pentru o perioada de 15 ani.

FMI vine la București pentru o analiză a ultimelor evoluții economice și o actualizare a prognozelor CITEȘTE ȘI FMI vine la București pentru o analiză a ultimelor evoluții economice și o actualizare a prognozelor

DN AGRAR va furniza materia primă pentru producția de biometan printr-un contract pe termen lung pentru a asigura sustenabilitatea proiectului, iar BSOG Energy va dezvolta infrastructura necesară.

Strategia de dezvoltare include, de asemenea, o nouă fermă, Straja, situată în apropierea orașului Alba Iulia, unde a început construcția pentru o capacitate viitoare de 5.000 de animale. Ferma Straja, pentru care efectivul de animale este pregătit la DN AGRAR Prodlact, va deveni operațională în acest an. Creșterea capacității de producție este planificată treptat, cu atingerea

DN AGRAR Group este cel mai mare producător de lapte de vacă din România și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața europeană. Compania a fost fondată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.

Principalele domenii de activitate ale DN AGRAR sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii agricole, logistică, transport, turism și servicii de consultanță în afaceri și management. Grupul DN AGRAR include 11 companii, dintre care 4 ferme a căror activitate principală este creșterea vacilor de lapte (ferma Prodlact) și producția de lapte de vacă (fermele Cut, Lacto Agrar și Apold). Grupul DN AGRAR are aproximativ 300 de angajați, lucrează peste 7.000 de hectare de teren deținute și în arendă și deține peste 15.000 de animale, atât vaci de lapte, cât și tineret bovin.

Compania este listată pe Bursa de Valori București, piața AeRO, din februarie 2022, în urma încheierii cu succes a unui plasament privat de acțiuni în iulie 2021, prin care compania a atras 24,8 milioane lei de la investitori. Începând cu 19 septembrie 2022, acțiunile DN AGRAR sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacționare SMT, iar, începând cu 1 martie 2024, acțiunile DN AGRAR fac parte și din indicii MSCI Frontier IMI și MSCI Romania IMI (Investable Market Indices), în categoria Small Cap.

viewscnt
Afla mai multe despre
dn agrar group
compost