Compania românească Electromontaj, unul dintre cei mai mari și mai vechi constructori de obiective energetice din România, controlat indirect de familia omului de afaceri Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat-Crișana, a semnat un parteneriat pe 10 ani cu Tennet BV operatorul de transport al energiei electrice din Olanda.
Colaborarea, care implică și alte trei companii internaționale de profil, se va concentra pe construirea a 400 km de linii de înaltă tensiune și modernizarea a 600 km de linii deja existente, valoarea totală a proiectului ridicându-se la 1,75 miliarde de euro, a transmis Electromontaj.
Acest acord strategic face parte din eforturile TenneT de a moderniza infrastructura energetică a Olandei, cu scopul de a crește capacitatea rețelei electrice cu cel puțin 30%. Aproximativ 600 de kilometri de linii vor fi parte a acestui proiect în următorii 10 ani. În aceeași perioadă, TenneT întrevede construirea a aproximativ 400 de kilometri de linii noi de înaltă tensiune. Aceasta înseamnă o triplare a volumului actual de lucrări.
″Ne confruntăm cu o provocare imensă în tranziția către o rețea de înaltă tensiune sustenabilă și rezistentă. Prin cooperarea strânsă și pe termen lung cu acești parteneri, nu construim numai rețele de înaltă tensiune robuste și fiabile, dar și contribuim și la siguranță, inovație și eficiență în implementarea lor″, a declarat Maarten Abbenhuis, COO TenneT.
″Acest contract reprezintă o validare a muncii și a profesionalismului demonstrat de Electromontaj în proiectele derulate în Olanda în ultimii ani. Suntem onorați de încrederea acordată și rămânem dedicați misiunii noastre de a contribui la construirea unei infrastructuri energetice sustenabile″, a spus Ionuț Tănăsoaica, CEO Electromontaj.
De la începutul colaborării cu TenneT, în 2021, Electromontaj a derulat deja 4 proiecte de modernizare a liniilor de înaltă tensiune în Olanda, câștigate prin licitație, și anume: Linia Electrică Aeriană (LEA) 380 kV Diemen – Lelystad, LEA 380 kV Krimpen aan den Ijssel – Geertruidenberg, LEA 380kV Ens- Zwolle și LEA 380 kV Maasbracht – Eindhoven, ultimul fiind încă în desfășurare.
Primul proiect, parte a acestui parteneriat, va fi construirea unei noi linii de înaltă tensiune de 380 kV între Rilland și Tilburg, care presupune instalarea a peste 200 de stâlpi de înaltă tensiune și întinderea a peste 2.000 de km de conductoare.
″Împreună cu TenneT și ceilalți parteneri ai proiectului, SELT & Volker Energy Solutions, Spie Nederland și Omexom GA Energo, Electromontaj s-a angajat să respecte Convenția privind Construcția Curată și fără Emisii. Proiectele vor fi executate cu un impact minim asupra mediului, încă din primele etape″, precizează Electromontaj.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Grupul belgian IDS, listat cu obligațiuni la bursă, a cumpărat terenul pe care a fost conacul industriașului Negropontes și în locul căruia poate fi ridicată o clădire de birouri. Istoria conaculuiÎn prezent, Electromontaj are în derulare în România peste 200 de proiecte de construcție și modernizări de linii electrice de înaltă tensiune, hidrocentrale, parcuri eoliene și fotovoltace, stații de transformare, transport urban, instalații electrice pentru amenajări hidroenergetice și amenajari de irigații. În afara țării, Electromontaj deruleaza proiecte de construcție și modernizări de linii electrice de înaltă tensiune și stații de transformare în Finlanda, Republica Moldova, Cipru, Iordania și Polonia.
Printre altele, Electromontaj este liderul consorțiului care retehnologizează hidrocentrala Vidraru.
Electromontaj a fost înființată în 1949 și a contribuit esențial la electrificarea României, în primul rând prin construirea de linii de transport și distribuției a energiei. După căderea comunismului, compania a fost privatizată în anii ’90 prin metoda MEBO, respectiv prin distribuirea de acțiuni salariaților.