Companiile autohtone au motive să se teamă de volatilitatea prețurilor la energie, în trimestrul al treilea al acestui an România având cea mai scumpă piață spot din întreaga Uniune Europeană. Volatilitatea prețurilor afectează planurile de afaceri, incertitudinea pe partea de costuri putând avea efecte negative asupra profitabilității și stabilității financiare a companiilor.
În plus, la nivel european și global devin din ce în ce mai presante obiectivele de reducere a amprentei de carbon a afacerilor.
Din fericire, în ultimii ani, au apărut instrumente cheie pentru companiile cu obiective de decarbonare a activității, și anume contractele de achiziție de energie regenerabilă pe termen lung (Green PPA-uri - Power Purchase Agreement), care au devenit tot mai atractive și pentru consumatorii industriali și comerciali.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Aceștia caută să-și asigure predictibilitatea costurilor cu energia, adoptând soluții de energie verde care susțin obiectivele de sustenabilitate și diversificarea surselor energetice.
Companiile care urmăresc reducerea emisiilor de carbon recunosc beneficiile PPA-urilor ca fiind soluții eficiente și accesibile pentru achiziționarea de energie regenerabilă, pe termen lung (între 7 și 15 ani), cu prețuri stabile, contribuind astfel la atingerea obiectivelor economice și de mediu.
Din nefericire, însă, apetitul companiilor autohtone este relativ scăzut pentru această soluție, existând percepția, printre altele, că există riscuri asociate legate de scăderea ulterioară a prețurilor (producătorii se tem că prețul stabilit printr-un PPA ar putea deveni nefavorabil în viitor, în cazul în care prețurile pieței cresc).
Potrivit liderului mondial în livrarea de energie verde prin contracte de tip PPA, ENGIE, există 3 tipuri de astfel de contracte. Primul constă în montarea și operarea unui sistem fotovoltaic, de către ENGIE pe terenul companiei clientului. Construcția acestuia poate fi chiar finanțată, parțial sau total, de ENGIE, fără a presupune o investiție inițială din partea clientului.
Al doilea tip de contract presupune ca ENGIE să asigure, pe termen lung, din parcurile sale solare și eoliene, energia electrică necesară pentru client.
Cel de-al treilea, Virtual Green PPA, este menit a tempera temerile legate de evoluția nefavorabilă a prețurilor în viitor, fie pentru consumator, fie pentru producător.
Spre deosebire de primele două tipuri de contracte, Virtual Green PPA nu presupune livrarea fizică de energie electrică verde. Producătorul de energie regenerabilă își vinde energia pe piața spot de energie, iar dacă prețul de pe piață este mai mare decât prețul convenit în virtual PPA, producătorul va plăti diferența către consumator. Dacă prețul de pe piață este mai mic, consumatorul va plăti diferența către producător.
Această soluție flexibilă este optimă pentru companii cu puncte de lucru în diferite zone geografice.
Contractele de tip PPA sunt recomandate pentru business-uri care consumă peste 10 GWh pe an și pot fi încheiat pe o perioadă de 7-15 ani.
Livrarea energiei electrice verzi este garantată și certificată pe durata contractuală, susține ENGIE.
Astfel, contractele de achiziție de energie pe termen lung (PPA-uri) joacă un rol esențial în tranziția energetică, facilitând utilizarea surselor de energie regenerabilă și contribuind semnificativ la atingerea obiectivelor climatice stabilite la nivel național și european. PPA-urile oferă un cadru stabil și predictibil pentru companiile care doresc să adopte energie verde, eliminând dependența de sursele tradiționale de energie, și astfel reduc emisiile de gaze cu efect de seră.
PPA-urile fac parte dintr-o strategie de gestionare a riscurilor, ajutând companiile să își diversifice portofoliul de achiziție energie electrică și să își diminueze expunerea la volatilitatea prețurilor din piața de energie electrică.
În plus, PPA-urile oferă companiilor posibilitatea de a se diferenția de concurenți, prin înverzirea lanțului valoric propriu.
ENGIE este lider mondial în furnizarea de energie regenerabilă prin contracte de tip PPA, având un portofoliu de peste 70 de contracte care însumează 9,9 GW.
ENGIE a vândut, în 2023, cel mai mare volum de energie curată către corporații, prin PPA-uri (2,4 GW). A fost, de asemenea, singurul dezvoltator major care a semnat un PPA corporativ pentru energie solară, terestră și offshore în 2023.
Printre clienții cu care colaborează în ceea ce privește contractele de tip PPA la nivel global, se numără Amazon, Microsoft, Google, Heineken și Coca Cola, iar în România, din 2023, cu Orange România.
Proiectul încheiat între Orange România și ENGIE s-a materializat prin semnarea unui acord de tip virtual PPA. Prin acest contract, cu o durată de 6 ani, Orange România va acoperi 30 GWh din necesarul anual de energie electrică cu energie verde provenită din tehnologie solară. Prin utilizarea energiei verzi în scopuri de business, Orange își va reduce semnificativ amprenta de carbon, iar până în anul 2040 își va atinge obiectivul de neutralitate din punct de vedere al emisiilor de carbon.
În prezent, ENGIE Romania deține o capacitate instalată de energie eoliană și solară de 211 MW, obiectivul fiind ca până în 2030 să atingă o capacitate 1.000 de MW instalați atât prin achiziții, cât și prin proiecte greenfield.
ENGIE deține și operează 3 parcuri eoliene cu o capacitate totală de 178 MW, în județele Brăila, Constanța și Galați, și 5 parcuri fotovoltaice, cu o capacitate instalată totală de 33 MW, în județele Arad, Buzău, Harghita și Teleorman.
În septembrie 2024, ENGIE a inaugurat la Gemenele (județul Brăila) prima sa centrală hibridă din portofoliu și, totodată, cea mai mare din România, din surse eoliene și solare, cu o capacitate totală instalată de 57 MW.
În 2023, a demarat construcția unei centrale solare de tip greenfield în comuna Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, cu o capacitate totală de 37,2 MWp. În plus, are în curs de analiză proiecte de 750 MW.