Consumatorii finali de gaze naturale, atât cei casnici, cât și cei industriali, care se confruntă cu probleme financiare și au facturi restante, ar putea căpăta dreptul expres de a le solicita furnizorilor de gaze să analizeze posibilitatea negocierii unui plan de eșalonare la plată a sumelor datorate, dar decizia va aparține furnizorilor, potrivit unui proiect legislativ elaborat de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
Astfel, în proiectul noului regulament privind furnizarea gazelor naturale la clienții finali, printre drepturile clientului este introdus și acela de a "solicita furnizorului, în situația în care se confruntă cu dificultăți financiare la plata facturii, analizarea posibilității negocierii unui plan de eșalonare la plată a sumelor datorate".
Acest drept nu figurează în regulamentul de furnizare a gazelor naturale aflat în vigoare. În cazul unor clienți mari care cumpără gaze direct de la producători, cum ar fi CET-urile care livrează energie termică sistemelor municipale de încălzire centrală, furnizorii au acceptat de multe ori să continue aprovizionarea cu gaze, în pofida datoriilor acumulate de clienți.
Recent, Romgaz a prelungit cu o lună, până pe 29 februarie, contractul de livrare de gaze naturale către ELCEN, furnizorul de agent termic al RADET, precum și încheierea unei convenții de eșalonare pentru o parte din datoria de peste 300 milioane lei a ELCEN față de Romgaz.
CITEȘTE ȘI Comisia Europeană: Legea dării în plată, risc major la stabilitatea macroeconomicăÎn proiectul noului regulament se mai stipulează că, la cererea clientului final, furnizorul poate să negocieze un plan de eșalonare a sumelor datorate de clientul care se confruntă cu dificultăți financiare la plata facturii.
"Perioada de eșalonare la plată se stabilește de furnizor în funcție de cuantumul obligațiilor de plată și de capacitatea financiară de plată a clientului final", prevede proiectul de regulament.
Proiectul noului regulament mai detaliază, în contextul furnizării de gaze naturale, definiția și drepturile consumatorilor casnici vulnerabili, precum și obligațiile furnizorilor de gaze față de aceștia. Conceptul de consumator vulnerabil de energie și gaze există în legislația primară de la intrarea în vigoare a Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
CITEȘTE ȘI Studiu BNR: Companiile străine și IMM-urile n-ar mai trebui favorizate prin politici de statAstfel, clienții casnici sunt înregistrați drept clienți vulnerabili dacă au venituri reduse, stabilite de instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale, sau dacă la locul de consum locuiește o persoană care, din motive de sănătate și/sau vârstă, necesită continuitate în alimentarea cu gaze naturale sau alte condiții speciale referitoare la activitatea de furnizare a gazelor naturale.
Dacă un client vulnerabil îndeplinește ambele condiții, acesta beneficiază de facilitățile corespunzătoare fiecărei categorii.
Criteriile de încadrare a unui client casnic în categoria clientului vulnerabil, fie din motive de venituri reduse, fie din motive de sănătate/vârstă, precum și facilitățile și modalitățile de implementare a acestora, sunt stabilite de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale și se comunică furnizorului de către acestea.
În urma comunicărilor primite de la instituțiile statului, furnizorul întocmește situația centralizatoare privind clienții vulnerabili din motive de venituri reduse și situația centralizatoare privind clienții vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, pe care le comunică în timp util operatorului de distribuție.
CITEȘTE ȘI Cele mai multe reclamații ale turiștilor români plecați în vacanțe în UE au vizat sectorul transporturilorTipurile de facilități specifice asigurate cliențiilor vulnerabili din motive de venituri reduse sunt următoarele:
a) acordarea de ajutoare financiare de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale, care stabilesc cuantumul acestora, limita de venit pentru care se acordă aceste ajutoare, precum și modalitățile de implementare a acestei facilități;
b) facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor, pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare, în perioada pentru care se acordă ajutoare financiare de către instituțiile statului cu atribuții în domeniul protecției sociale.
CITEȘTE ȘI Medicover va deschide încă două clinici în acest an și este în discuții avansate pentru achizițiiTipurile de facilități specifice asigurate cliențiilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt următoarele:
a) facturarea lunară a consumului de gaze naturale de către furnizor pe baza citirii directe de operator/autocitirii de clientul vulnerabil a indexului echipamentului de măsurare;
b) asigurarea de către furnizor a accesului la centrul de relații cu clienții prin modalități specifice adaptate necesităților tuturor categoriilor de clienți vulnerabili din motive de sănătate/vârstă, în aceleași condiții comerciale oferite majorității clienților finali;
c) transmiterea gratuită, la cererea clientului vulnerabil, a condițiilor comerciale de furnizare a gazelor naturale, a facturilor, a notificărilor, a plângerilor sau a oricăror materiale informative, prin mijloace electronice, dacă se solicită astfel, într-un format care este compatibil cu majoritatea programelor de citire a documentelor, culoarea fonturilor utilizate trebuind să fie în contrast cu cea a fondului;
d) la solicitarea clientului vulnerabil, furnizorul/operatorul convine ca relația cu acesta (autocitirea indexului echipamentului de măsurare, transmiterea facturii pe numele și adresa de corespondență a persoanei respective, notificări, plângeri etc.) să se desfășoare prin intermediul unei terțe persoane, împuternicită de titularul locului de consum;
e) reducerea la minimum a limitărilor și/sau întreruperilor planificate de operator.
În plus, furnizorii vor fi obligați să pună la dispoziția clienților casnici, prin intermediul facturii și/sau a documentelor anexate acesteia, informații privind tipurile de facilități puse la dispoziție de furnizori clienților vulnerabili sau o referință cu privire la locul unde acestea pot fi consultate.