Hidroelectrica l-a angajat pe postul de manager de dezvoltare pe Emil Crișan, fost director general al Elsid Titu și fost președinte al Consiliului de Administrație al Electrocarbon Slatina, două dintre companiile cu care Hidroelectrica a avut, până la intrarea în insolvență, contracte păguboase de livrare de energie electrică, contracte care, potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza, au provocat Hidroelectrica o pierdere cumulată de 200 milioane lei în perioada 2006-2012.
"Domnul Emil Crișan este angajat în societatea noastră pe perioadă determinată, de 3 luni, începând cu 01.12.2015, pe postul de manager la Departamentul Dezvoltare. Domnul Emil Crișan poate fi definitivat în funcție doar în urma unui concurs, care va fi dat publicității și la care se vor putea înscrie candidați din interiorul și exteriorul organizației", au declarat pentru Profit.ro reprezentanții Hidroelectrica.
Potrivit CV-ului furnizat de Hidroelectrica, Emil Crișan a deținut funcția de director general al Elsid Titu în perioada 2003-2004, în condițiile în care primul contract al companiei cu Hidroelectrica a fost semnat în 2002, fiind prelungit ulterior prin acte adiționale. Datele Bursei de Valori București arată că Emil Crișan a fost, până în 2005, și președinte al Consiliului de Administrație al altei firme cu care Hidroelectrica a avut contracte păguboase până în 2012, respectiv Electrocarbon Slatina, primul contract fiind încheiat în 2003.
CITEȘTE ȘI Rata creditelor neperformante s-a ridicat anul trecut la 13,61%Elsid și Electrocarbon sunt controlate de oamenii de afaceri prahoveni Mihai Tufan și Mihai Anastasescu. Cei doi se află în prezent în plin proces de partaj al business-urilor la care sunt parteneri, controlul asupra Elsid și Electrocarbon urmând să-i revină lui Tufan, potrivit înțelegerii dintre cei doi. Emil Crișan a fost și director general al producătorului de carbură de siliciu Casirom Turda, intrat în faliment în 2009 și în al cărui acționariat s-au aflat și firme controlate de Tufan și Anastasescu.
Mai mult, semnătura lui Emil Crișan apare, în iulie 2012, alături de cea a administratorului judiciar Remus Borza, pe actele adiționale de modificare și prelungire a contractelor dintre Hidroelectrica și Elsid și Electrocarbon, Crișan figurând ca reprezentant legal al celor doi clienți ai producătorului hidro.
În acea perioadă, Hidroelectrica renegocia contractele cu clienții cumpărători de energie, pentru a obține prețuri mai bune. Singurele contracte bilaterale care au fost prelungite au fost cele cu Elsid, Electrocarbon și Alro Slatina, Hidroelectrica anunțând că a obținut prețuri semnificativ mai mari. Restul au fost reziliate, ceea ce a atras acțiuni în instanță din partea traderilor respectivi, toate procesele fiind câștigate de Hidroelectrica.
CITEȘTE ȘI Transportatorii anunță proteste la Parlament în martie și cer oprirea scumpirii RCA prin legeÎn noiembrie anul trecut, Elsid și Electrocarbon au pierdut definitiv procesul în care reclamau, cerând despăgubiri, măsura de aplicare, în anul 2012, a clauzei de forță majoră în contractul de furnizare energie electrică încheiat cu Hidroelectrica, prin care Hidroelectrica a redus cantitățile de curent livrate acestora, din cauza secetei, care a afectat semnificativ producția hidrocentralelor.
"Forța majoră este o clauză exoneratoare de obligații, fiind recunoscută în legislația tuturor țărilor democratice, indiferent de sistemul de drept. Dar nu și de băieții deștepți. Aceasta atitudine de frondă față de o companie ajunsă în incapacitate de plată arată mercantilismul și ferocitatea cu care tratau băieții deștepți Hidroelectrica. Efectul activării forței majore a fost reducerea în cheie matematică a cantităților de energie către toți cei 41 de parteneri contractuali. Dar Elsid, Electrocarbon, Energy Holding au contestat această măsură. Ce conta dacă Hidroelectrica murea. Ei să facă profit", spunea atunci Borza.
În momentul intrării în insolvență a producătorului de energie hidro, în 2012, Elsid și Electrocarbon cumpărau energie la prețul fix de 103 lei/MWh, mai mic decât costul de producție al Hidroelectrica, de 187 lei/MWh și decât prețul pieței la acel moment, de circa 220 lei/MWh, potrivit administratorului judiciar al Hidroelectrica, Euro Insol, condusă de Remus Borza. Potrivit aceleiași surse, contractele cu Elsid și Electrocarbon au provocat Hidroelectrica o pierdere cumulată de 200 milioane lei în perioada 2006-2012.
CITEȘTE ȘI Donald Trump recrutează muncitori din România și alte țări, cu ajutorul unui new-yorkez de origine românăEmil Crișan, noul director de dezvoltare al Hidroelectrica, este în prezent și asociat unic, administrator și director general al firmei Smart Business Advice SRL, potrivit datelor de la Registrul Comerțului. În 2013, Electrocarbon, unde Crișan a fost președinte al CA, a dat în folosința Smart Business Advice un teren pe care îl are în proprietate, acordându-i drept de uz și servitute. În iulie 2014, primăria Câmpina a aprobat pentru Smart Business Advice un PUZ pentru construirea pe acel teren a unei ferme piscicole de sturioni. Terenul se află în apropiere de microhidrocentrala Doftana I, aparținând aceleiași Electrocarbon.
Smart Business Advice SRL, care are ca obiect principal de activitate consultanța, a obținut în 2014 un profit net de 404.528 lei, la o cifră de afaceri de 6,8 milioane lei, cu 23 de salariați.
Hidroelectrica se află într-o adevărată febră a angajărilor. Tot recent a fost angajat, pe postul de director al Departamentului Management de Proiect, Bogdan Badea, fost secretar de stat în Ministerul Energiei în mandatul de ministru al lui Andrei Gerea și care este și în prezent al statului român în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom. Luna aceasta a fost angajată la Hidroelectric și Dana Horhoianu, pe postul de manager la Departamentul SSM Mediu.
Pe 29 februarie va avea loc concurs pentru ocuparea postului de manager al Departamentului Strategie Investițională – IPO, care gestionează procesul de listare la Bursă a Hidroelectrica și care este condus în prezent de Karoly Borbely, de asemenea fost secretar de stat în Ministerul Energiei. Un alt concurs de angajare este programat pentru 15 martie, pentru postul de șef al Direcției Procurement-Executiv, care coordonează achizițiile companiei.