Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air va introduce o limită a sumei pe care o pot cheltui pasagerii în timpul unui zbor.
Din aprilie 2025, fiecărui pasager i se va permite să cheltuiască până la 150 euro per zbor, relevă datele analizate de Profit.ro.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În plus, pentru orice achiziție de 50 euro sau mai mult, pasagerii vor fi obligați să prezinte cartea de îmbarcare în momentul plății.
Compania aeriană spune că această măsură are ca scop prevenirea abuzurilor și asigurarea securității financiare pentru pasageri.
În paralel, compania reconfirmă că introduce o schimbare semnificativă a serviciilor sale la bord.
Va trece la un sistem de plată fără numerar.
Astfel, începând chiar cu 1 aprilie 2025, toate achizițiile de la bord vor fi procesate exclusiv prin plăți cu cardul, inclusiv prin metode contactless precum Apple Pay, Samsung Pay, Android Pay și Google Pay.

Wizz Air extinde opțiunile de plată prin acceptarea cardurilor Revolut, pe lângă cele VISA și Mastercard, atât de credit, cât și de debit.
Wizz Air operează o flotă de 230 de aeronave Airbus A320 și A321.

Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra.
Compania aeriană maghiară a încheiat anul 2024 doborându-și încă o dată propriul record – aproape 63 de milioane de pasageri au ales să călătorească alături de compania aeriană pe mai mult de 300.000 de zboruri, cel mai mare trafic anual de pasageri pentru companie.