VIDEO Un drum expres mai puțin cunoscut, dar care va fi gata în acest an: „E ca o autostradă întreagă!”

Auto/Transporturi   
VIDEO Un drum expres mai puțin cunoscut, dar care va fi gata în acest an: „E ca o autostradă întreagă!”

Lucrările la un tronson nou de drum expres vor fi finalizat în următoarele luni.

Odată deschis traficului, acesta va descongestiona un oraș din Transilvania și va face mult mai ușor accesul șoferilor spre Cluj-Napoca.

Urmărește-ne și pe Google News

Drumul Expres DEx4 A3 – Tureni/DN1 va fi gata pentru deschiderea traficului în luna iunie, scrie Hotnews.ro

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Revine taxa auto pentru mașini poluante. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță: Impact destul de mare, sunt peste 8 milioane mijloace de transport CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Revine taxa auto pentru mașini poluante. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță: Impact destul de mare, sunt peste 8 milioane mijloace de transport

Noua șosea de mare viteză, în lungime de aproximativ cinci kilometri, va face legătura între Autostrada Transilvania A3 și Drumul Național DN1, lângă localitatea Tureni. Deși este un tronson scurt, acesta va face parte dintr-un proiect mai mare, DEx 4 Turda – Dej, iar bucata aflată acum aproape de finalizare va avea principalul scop să scoată mare parte din traficul de tranzit A3-DN1 spre Cluj-Napoca, din municipiul Turda.

Pentru că Autostrada Transilvania A3 ajunge la Gilău, destul de departe la vest de Cluj-Napoca, majoritatea șoferilor care vor să ajungă în metropola transilvană aleg să coboare de pe A3 pe DN1 înainte de Turda și să străbată orașul pentru a ajunge la Cluj. Noul Drum Expres va elimina tranzitarea municipiului Turda și va permite descărcarea traficului pe direcția Cluj-Napoca mai aproape de oraș. 

„Un ciot cât o autostradă”

„E un ciot la fel de important ca o autostradă întreagă”, a apreciat pentru HotNews.ro Ionuț Ciurea de la Asociația Pro Infrastructura, una din organizațiile din societatea civilă care monitorizează marile proiecte de infrastructură din țară.

Despre acest proiect, Asociația Pro Infrastructura (API) spunea că este așteptat „cu sufletul la gură de clujeni, de cei aflați în trecere, dar și de locuitorii celui mai înjurat oraș din zonă, Turda”.

„În urmă cu un an, la început de 2024, noi speram ca asocierea Dimex-Con-A să facă o figură frumoasă și să inaugureze lotul în decembrie 2024, cu 2 luni înainte de termenul contractual, februarie 2025. Din păcate, încă din vara 2024 era clar că acest lucru nu mai era posibil, ba chiar că se va depăși termenul contractual. Ne așteptăm să fie gata undeva în luna iunie 2025, poate final de mai, dacă se accelerează”, explică reprezentantul Pro Infrastructura.

OMV Petrom câștigă - Va avea parcări pe DEX Craiova-Pitești CITEȘTE ȘI OMV Petrom câștigă - Va avea parcări pe DEX Craiova-Pitești

Constructorii au „circumstanțe atenuante” pentru întîrziere

El mai spune că, deși „au dezamăgit”, constructorii au „circumstanțe atenuante”.

„E primul lor proiect major și relieful este dificil. E mereu foarte dificil pentru companiile relativ mici, care au făcut doar [drumuri] județene și clădiri, să treacă din diviziile inferioare în Liga 1: alți bani – vorbim de alt cashflow, asta e marea problemă, altă presiune, altă anvergură tehnică”, consideră expertul.

Bucata de drum expres are o lungime de doar 5 km, dar presupune realizarea a două noduri rutiere de conexiune cu A3 și DN1 ale căror bretele de racordare – unele cu două benzi pe sens – măsoară și ele în total alți 5 km. Plus multe structuri, la cât de scurt este drumul, și multe consolidări considerabile – ziduri de sprijin, explică Ciurea.

„Una peste alta, dacă va fi iunie 2025, nu va fi nici bine, nici rău, având în vedere toate cele spuse anterior. Important pentru antreprenori e să ducă la bun sfârșit proiectul, care este extrem de important: elimină traversarea Turdei pe relația Sebes – Cluj-Napoca, un dop de trafic urât cu pasiune de șoferi”, mai spune reprezentantul Pro Infrastructura.

De construcție, din septembrie 2023, se ocupă asocierea Dimex 2000 (lider) – Autotehnorom – OPR Asfalt – OBRAS Publicas y Regadios – CON-A. Valoarea proiectului este de 562 milioane de lei, iar stadiul fizic la zi a depășit 62%.

Termenul contractual de finalizare era de 18 luni de la 21 septembrie 2023, data emiterii ordinului de începere. Potrivit centralizării CESTRIN data de finalizare este 17 februarie 2025. 

VIDEO Raul Pristopan – Cum arată acum lucrările la DEx4 A3 – Tureni:

viewscnt
Afla mai multe despre
drum expres
cluj-napoca