Două loturi ale Autostrăzii A7, între Buzău și Râmnicu Sărat, vor fi deschise circulației în data de 20 noiembrie, iar până la sfârșitul anului se va putea circula pe 130 de kilometri din Autostrada Moldovei, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Prim-ministrul a efectuat vineri o vizită de lucru, împreună cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, la obiectivul de investiții rutiere Autostrada A7, Sectorul Buzău-Focșani, Tronsoanele 1 și 2 - Buzău-Vadul Pașii și Vadul Pașii-Râmnicu Sărat, scrie Agerpres.
"Așa cum am promis, o să se dea în circulație tot drumul de la Buzău până la Râmnicu Sărat, se va circula pe autostradă, urmând ca luna viitoare să se circule de la Buzău până la Focșani. Tot ce am promis și eu, și domnul ministru al Transporturilor, că până la sfârșitul anului se vor da drumul la cei 130 de kilometri din Autostrada Moldovei, urmând aproape cei 50 de kilometri de la Ploiești spre Buzău, rămânând ultimul lot, cel cu contestațiile... O să continuăm în același ritm, vreau să felicit constructorul că s-a încadrat în toți termenii, aceste loturi cred că trebuiau în 2025 finalizate, a terminat mult mai repede", a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că până la finalul anului se vor da în circulație aproximativ 180 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres.
"Miercuri, în 20 noiembrie, se va circula și pe aceste două loturi, cel de la Focșani a fost dat în circulație săptămâna trecută. Lotul 3 va fi dat în decembrie. Toate cele 4 loturi vor fi date în circulație, plus cele două așa cum a spus primul ministru, de la Dumbrava până la Pietroasele. Ne vom muta și în Sud și aproximativ 40 de kilometri de drum expres, între Craiova și Pitești, vor fi dați în circulație înainte de 1 decembrie, urmând ca după 10 decembrie să discutăm și de alți 16 kilometri care vor fi dați în circulație de la Pitești spre Curtea de Argeș. Până la sfârșitul anului, în jur de 180 de kilometri de autostradă și drum expres vor fi dați în circulație", a precizat ministrul Grindeanu.
Tronsonul I Buzău-Vadu Pașii se întinde pe o distanță de 4,6 km, iar cel de-al doilea tronson, Vadu Pașii - Râmnicu Sărat, are o distanță de 30,8 km.