Comentariile Tesla au fost făcute într-o scrisoare anonimă adresată Oficiului Reprezentantului Comercial al SUA și este doar una printre sutele trimise de companiile americane. Totuși, poziția pe care Tesla a abordat-o este surprinzătoare, întrucât compania este deținută de Elon Musk, apropiat și susținător al lui Donald Trump și al tuturor măsurilor de taxare suplimentară pe care acesta le aplică. De altfel, Musk conduce instituția special creată pentru el, Departamentul de Eficiență Guvernamentală, cu scopul de a lua măsuri pentru reducerea cheltuielilor statului.
Un oficial al companiei a explicat, tot sub protecția anonimatului, că scrisoarea nu este semnată “pentru că nimeni din companie nu vrea să riște să fie concediat pentru că a trimis-o. Este o modalitate politicos formulată de a spune că această politică tarifară imprevizibilă creează probleme pentru Tesla”, scrie BiziDay.

În scrisoare, Tesla subliniază că susține comerțul echitabil, însă “este important să ne asigurăm că eforturile Administrației Trump de a aborda problemele comerciale nu dăunează din neatenție companiilor americane”. De asemenea, menționează că compania dorește să evite urmări similare cu cele cu care s-a confruntat în timpul disputelor comerciale anterioare, din timpul primului mandat al lui Trump, care au dus la majorarea tarifelor la vehiculele electrice importate din SUA.
“De exemplu, acțiunile comerciale anterioare ale Statelor Unite au dus la reacții imediate din partea țărilor vizate, inclusiv creșterea tarifelor la vehiculele electrice importate în acele țări.” se arată în scrisoarea Tesla.
De asemenea, Tesla a avertizat că “anumite piese și componente sunt dificil sau imposibil de obținut din interiorul Statele Unite”, ca urmare a planurilor lui Trump de a impune tarife inclusiv pentru piesele necesare în industria producătoare de mașini. “Producătorii de automobile nu își pot schimba lanțurile de aprovizionare peste noapte, iar creșterea costurilor va duce inevitabil la o combinație de prețuri mai mari de consum, mai puține modele oferite consumatorilor și închiderea liniilor de producție din SUA, ceea ce generează pierderi potențiale de locuri de muncă în lanțul de aprovizionare”.
Acțiunile Tesla au scăzut în ultima perioadă, pe fondul reducerii vânzărilor, în special în Europa, după ce Elon Musk s-a implicat în politica mai multor state, precum promovarea partidului de extremă-dreapta din Germania, criticile față de anularea alegerilor din România și lăudarea deportărilor de imigranți din SUA.