Șeful Horse, care deține și Uzina Mecanică de la Dacia: După 2035, 50% dintre mașinile noi vor avea motor cu combustie!

Șeful Horse, care deține și Uzina Mecanică de la Dacia: După 2035, 50% dintre mașinile noi vor avea motor cu combustie!
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 aug 2024

Compania Horse Powertrain a fost înființată împotriva cursului din industria auto, fiind specializată în producția, dar și cercetarea și dezvoltarea de motoare cu combustie, într-un moment în care tendințele erau către mașinile electrice. Între timp, lucrurile s-au mai schimbat, iar șeful noii companii, care a inclus și o parte din uzina Dacia din România, crede că noua companie are un viitor asigurat.

Horse Powertrain s-a născut din desprinderea și poi fuziunea tuturor unităților de dezvoltare și cercetare, plus unitățile de producție de motoare și cutii de viteze, din rețeaua globală Renault, cu cele similare din cadrul Geely, în special cele provenind de la Volvo.

Urmărește-ne și pe Google News
ATENȚIE Reguli mai dure pentru bagajele de mână în avion CITEȘTE ȘI ATENȚIE Reguli mai dure pentru bagajele de mână în avion
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Cele două rețele separate s-au unit într-o singură companie, condusă de italianul Matias Giannini, cu sediul în Spania și cu filiale în zeci de țări. Horse Powertrain are 19.000 de angajați și 17 unități de producție, la care se adaugă mult centre de dezvoltare și cercetare.

Inițial, multă lume a crezut că Renault încearcă să scape de bagajul destul de greoi al unei activități pe cale de dispariție. Într-un moment în care propulsia electrică însuma investiții de zeci și sute de miliarde de euro din partea tuturor companiilor auto, o fabrică ce produce motoare diesel sau pe benzină părea anacronică și sortită închiderii. Luca de Meo a văzut în această desprindere posibilitatea de a pune bazele unei noi afaceri, eliberând totodată Renault de o activitate consumatoare de resurse.

FOTO Abonamentul special abia lansat de Wizz Air a înfuriat ONG-urile de mediu CITEȘTE ȘI FOTO Abonamentul special abia lansat de Wizz Air a înfuriat ONG-urile de mediu

Asocierea cu Geely a făcut din afacerea Horse o companie de nivel global, cu un potențial financiar uriaș, chiar și numai prin vânzarea de motoare și cutii doar companiilor captive, Renault, Dacia, Volvo, Geely, Nissan, Mitsubishi. Dincolo de piețele avansate, UE, SUA, China, există o jumătate de glob care încă mai folosește și va mai folosi motoare clasice cu combustie, iar Horse și-a propus să fie unul dintre furnizorii de astfel de motoare. „Multe companii au decis să nu mai investească în dezvoltarea și inovarea motoarelor cu ardere și a transmisiilor neceseare. Noi creăm mai multă libertate financiară și de personal pentru clienți, pentru ca ei să poată investi în mobilitatea electrică”, spune Matias Giannini, șeful Horse, într-un interviu acordat Automobilwoche.

El spune că noua companie își extinde capacitățile preluate de la Renault și Volvo, pentru a putea contribui la decarbonizarea accelerată a industriei auto.

Conducerea TAROM pune piciorul în prag - Posibile noi concedieri CITEȘTE ȘI Conducerea TAROM pune piciorul în prag - Posibile noi concedieri

Anticipată sau nu, evoluția pieței auto globale începe să readucă în atenția publicului automobilele hibrid, care au deja peste 30 de ani de existență, dar își trăiesc în această perioadă o a doua tinerețe. Horse are în portofoliul său și producerea de motoare hibrid, astfel că cererea mare din piață îi vine mănușă. „Ne asigurăm că motoarele cu ardere internă vor fi disponibile în număr suficient de mare pentru mulți ani de-acum înainte”, mai spune Giannini, subliniind că Horse este o companie unică în acest moment în industria auto. „Ne vedem ca pe un furnizor de soluții pentru a răspunde nevoilor clienților de motoare cu ardere, în întreaga lume”.

Șeful Horse spune că asocierea cu Aramco în cadrul Horse aduce în prim plan utilizarea și adoptarea combustibililor alternativi și cei sintetici, dar colaborarea nu se rezumă doar la atât. „Am început un nou proiect cu Aramco”, spune Matias Giannini, care reamintește că se dezvoltă puternic în acest moment zona de motoare termice folosite ca range extender pentru propulsia electrică. Ca argument sunt folosite cifrele de vânzări din SUA, unde hibridele de acest timp sunt tot mai multe.

FOTO Start pentru construcția unui nou nod rutier CITEȘTE ȘI FOTO Start pentru construcția unui nou nod rutier

Pe de altă parte, motoarele clasice pe benzină și diesel „sunt deosebit de interesante pentru piețele emergente, precum Orientul Mijlociu și America de Sud”. Acestea sunt țări în care introducerea propulsiei electrice va fi indiscutabil întârziată, din cauza veniturilor prea mici ale populației, iar vânzările de mașini cu motoare termice vor continua pentru multe decenii. „Indiferent de progresul înregistrat de mașinile pur electrice, presupunem că va fi nevoie de tehnologiile de ardere timp de cel puțin 15 până la 20 de ani. În 2035, cel puțin 50% din toate mașinile nou înmatriculate în lume vor avea un motor cu ardere”, concluzionează șeful Horse Powertrain.

Matias Giannini a venit la Horse Powertrain de la Vitesco, subsidiara Continental specializată în motoare și transmisii, unde a ocupat poziția de vicepreședinte pentru vânzări.

Cât costă bateriile de pe mașinile electrice și hibride ale Dacia și Renault. Spring, cel mai mic preț pe kWh, Jogger, cel mai mare CITEȘTE ȘI Cât costă bateriile de pe mașinile electrice și hibride ale Dacia și Renault. Spring, cel mai mic preț pe kWh, Jogger, cel mai mare

Renault și-a separat activitățile de producție de motoare și transmisii încă din 2022, aici fiind inclusă și fosta Uzină Mecanică Dacia, care produce aproape toate motoarele cu combustie folosite pe gama Dacia, inclusiv motorul hibrid.

În 2023, Renault și Geely au semnat un acord de asociere, iar pe 31 mai 2024 divizia Horse a Renault Group a fuzionat cu Aurobay, divizia de motoare a Geely, aducând laolaltă 17 uzine, 19.000 de angajați, 5 centre R&D, 9 clienți în portofoliu, cu venituri estimate la 15 miliarde de euro și o producție de 5 milioane de motoare anual. Compania produce motoare cu benzină, diesel, hibride de orice tip, inclusiv PHEV. Președintele companiei este Daniel Li, fiul fondatorului Geely, Li Shu Fu.

Horse Romania SRL, filiala locală a Horse Powertrain, care a preluat, practic, fosta Uzină Mecanică, a avut în 2023 venituri de 2,4 miliarde lei, cu un profit operațional de 41 milioane de lei și un profit net de 13,2 milioane de lei. Compania are 1477 angajați, preluați de la Dacia.

viewscnt
Afla mai multe despre
horse powertrain
horse romania
renault
dacia
uzina mecanica