Guvernul României a discutat cu producătorul francez de automobile Dacia-Renault pentru producția unui model electric chiar la fabrica din Mioveni, au declarat pentru TechRider surse guvernamentale.
Guvernul României ar fi discutat direct cu compania franceză.

Surse guvernamentale au mai precizat că francezii sunt așteptați să vină cu planul de investiții, care ar putea presupune și un eventual sprijin din partea statului român.
Nu ar fi vorba de o fabrică nouă, ci de o extindere a fabricii de la Mioveni, arată G4Media.
Renault Group a luat decizia de a produce o nouă generație a automobilului Spring, după cum reiese din declarațiile CEO-ului Luca de Meo, folosind noile proceduri preluate de la partenerii chinezi, așa numitul proces de dezvoltare Leap 100, care permite dezvoltarea unui vehicul în mai puțin de doi ani (100 de săptămâni), mai puțin de jumătate față de procesele anterioare.

Noul model va fi produs, teoretic, pe aceeași platformă pe care este deja în curs de dezvoltare Renault Twingo, dar prețul va fi mai mic, „sub 18.000 de euro”.
Șeful Renault, Luca de Meo a oferit mai întâi noi detalii despre viitorul Twingo electric, un model dezvoltat cu ajutorul echipei trimisă în China, numită ACDC, care va reuși „să democratizeze vehiculele electrice în Europa”. El a reamintit că performanța de a dezvolta mașina în mai puțin de 2 ani a fost posibilă prin reducerea numărului de componente, prin utilizarea furnizorilor din China, prin folosirea bateriilor LFP, mai ieftine. „Ne-am asociat cu cei mai buni, am învățat de la ei și am creat în Shanghai Ampere China Development Center (ACDC) pentru a pune Renault în cel mai vibrant ecosistem global”. Twingo va veni și cu performanțe de eficiență, pentru că va avea un consum de 10 kWh/100 km, o performanță mai bună chiar și decât cea a actualului Spring.
Apoi a făcut anunțul zilei, referitor la Dacia: „Știrea zilei, pregătim o nouă etapă în materie de accesibiltate, mergem înapoi în bucătăria Dacia, unde Ampere și cei de la ACDC un nou vehicul electric de segment A, construit în Europa, și îl vor dezvolta în 16 luni. Repet, 16 luni, față de 21 de luni Twingo, care era deja destul de rapid, este o adevărată performanță, provoc orice competitor din lume să facă asta, inclusiv pe chinezi, când vor veni în Europa.
Și va fi cu adevarat o Dacia, întotdeauna cea mai bună valoare pentru bani, pentru că ne-am propus să vindem mașina sub 18.000 de euro, bineînțeles să facem bani, în modul în care Dacia este obișnuită să facă”, a explicat Luca de Meo modul în care va fi dezvoltat și vândut viitorul automobil, cel mai probabil Spring 2.
Decizia Renault vine după ce inițial soarta modelului Spring era blocată, între necesitatea ca mașina să fie produsă în Europa, pentru a scăpa de tarifele vamale pentru vehiculele produse în China, și presiunea comercială de a păstra un preț foarte mic, competitiv.

Cel mai probabil, viitorul model Dacia electric va fi fabricat în Slovenia, în aceeași uzină în care va fi produs și Twingo.
Renault încearcă cu cele două modele anunțate, Twingo și Spring, să se mențină în competiția industriei auto pentru segmentul electric, acolo unde Spring este în prezent cel mai ieftin automobil, dar amenințat de actualele modele de la Citroen, Hyundai, Leapmotor și de viitoarele modele de la VW.