Pentru a reduce și mai mult traficul autovehiculelor și a crea mai mult spațiu pentru bicicliști și pietoni, Primăria din Paris a stabilit o zonă cu trafic redus în centrul orașului, informează agenția DPA.
Începând cu 4 noiembrie, doar rezidenții și persoanele a căror destinație se află în zona centrală vor avea voie să circule într-un perimetru de aproximativ 5,5 kilometri pătrați, cuprins între Place de la Concorde, Sena, Opera din Paris și Place de la République.
Măsura are drept scop reducerea zgomotului și a emisiilor nocive, precum și ameliorarea siguranței rutiere, a anunțat municipalitatea locală. Ar trebui ca în urma acestei măsuri, rezidenții, vizitatorii cu o destinație specifică, precum și persoanele cu o mobilitate limitată să poată circula mai ușor cu mașina în centrul Parisului, scrie G4Media.ro
Cei care doresc să meargă la medic, la restaurant, la cinema, să facă cumpărături, să viziteze o galerie de artă sau să rezolve alte treburi în acel perimetru vor primi permisiunea de a intra cu mașina în această zonă. Persoanele care circulă cu mașina în zonă fără autorizație vor fi amendate cu 135 de euro, transmite Agerpres.
Potrivit estimărilor municipalității, între 350.000 și 500.000 de automobile trec în prezent prin Paris în fiecare zi, o proporție semnificativă fiind reprezentată de cele care ”tranzitează” și care nu fac nicio oprire. Acest trafic intensifică conflictele cu bicicliștii și pietonii din zona centrală a orașului.
Primăria din Paris speră că măsurile pentru ameliorarea traficului vor reduce traficul auto și zgomotul generat de acesta cu 7% până la 30%.
CITEȘTE ȘI Stellantis raportează scăderi consistente ale veniturilor în trimestrul 3. „Este sub potențialul nostru!”Măsura face parte din planul de redresare a traficului pe care edilul Parisului, Anne Hidalgo, încearcă să îl implementeze de mai mulți ani.
Drumurile de-a lungul malurilor Senei au fost închise pentru circulația vehiculelor și deschise pentru pietoni. Numărul pistelor de biciclete este în creștere, sunt create noi spații verzi și a fost introdusă o limită de viteză de 30 de kilometri pe oră în aproape toate zonele din oraș.
La începutul lunii octombrie, limita de viteză pe autostrada care deservește orașul a fost redusă de la 70 la 50 de kilometri pe oră.