Planurile Ford: Familia Mustang, care a simbolizat timp de decenii ideea de automobil sport, se va mări cu un coupe în patru uși și un off-roader

Planurile Ford: Familia Mustang, care a simbolizat timp de decenii ideea de automobil sport, se va mări cu un coupe în patru uși și un off-roader
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 26 aug 2024

Subbrandul Mustang, care a simbolizat timp de decenii ideea de automobil sport, va fi folosit de Ford pentru a-și extinde oferta în direcții care să genereze profit. După pasul important făcut în zona electrică, Mustang va fi folosit și pentru alte tipuri de caroserie.

Dealerii Ford au fost informați de actuala conducere despre planurile pe care compania le are cu subbrandul Mustang, planuri care nu mai țintesc electrificarea, ci urmăresc extinderea familiei Mustang cu noi versiuni de caroserie cu motoare pe benzină. Informațiile au fost dezvăluite de Automotive News, care spune că a stat de vorbă cu persoane care au fost de față în momentul prezentării acestor planuri.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Primul Tesla Cybertruck militar, cu tot cu mitralieră. Lider controversat exultă și vorbește de un cadou de la Elon Musk CITEȘTE ȘI VIDEO Primul Tesla Cybertruck militar, cu tot cu mitralieră. Lider controversat exultă și vorbește de un cadou de la Elon Musk
Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ACUE, ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Noile modele Mustang au fost expuse în cadrul unei întâlniri ce a avut loc în Las Vegas, unde Jim Farely, CEO-ul Ford, a adus în fața celor prezenți atât desene și planșe, cât și machete ale unor modele viitoare. Printre noutățile pregătite de Ford sub brandul Mustang se numără un coupe în patru uși, care s-ar putea numi Mach 4, dar și un crossover numit Baja, care ar fi derivat din actualul coupe sport. Acesta va beneficia de cauciucuri mai mari și va avea trăsături specifice off-road, inclusiv în privința performanțelor.

De asemenea, alte propuneri prezentate au fost un model modificat de unul dintre partenerii Ford, specializat în vehicule off-road, dar și un cabrio, cu cutie manuală și motor V8.

STB va scoate în trafic preponderent mijloace de transport dotate cu aer condiționat, în zilele următoare CITEȘTE ȘI STB va scoate în trafic preponderent mijloace de transport dotate cu aer condiționat, în zilele următoare

Nu au fost oferite date despre posibilele lansări ale acestor modele, iar reprezentanții companiei, contactați ulterior, au refuzat să comenteze referitor la evenimentul din Las Vegas, însă au spus că „Ford are planuri excitante pentru extinderea portofoliului cu noi vehicule la toate nivelurile de preț”.

Extinderea familiei Mustang ar putea fi un pariu câștigător pentru șeful Ford, chiar dacă folosirea numelui Mustang pentru primul model electric al mărcii, Mach-E, a fost intens criticată. Anterior, Jim Farley a declarat că nu va construi niciodată un Mustang care nu este un Mustang. „Putem produce alte variante de caroserie Mustang, atâta timp cât toate vor avea performanța și atitudinea originalului”.

FOTO Noul SUV chinezesc, care a depășit deja BYD și MG pe una dintre marile piețe europene CITEȘTE ȘI FOTO Noul SUV chinezesc, care a depășit deja BYD și MG pe una dintre marile piețe europene

Dincolo de familia celebrului coupe sport, șeful Ford a mai prezentat dealerilor și alte proiecte care urmăresc extinderea gamei actuale. Un van derivat din actualul pick-up Maverick, care folosește platforma lui Kuga (numit Escape în SUA) ar urma să înlocuiască vechiul Transit Connect pe piața din SUA, având chiar și lansarea planificată pentru 2025.

S-a discutat în același eveniment și despre proiectul unei platforme electrice accesibile, care ar urma să fie folosită pentru dezvoltarea mai multor modele cu baterii, fiind prezentate câteva desene cu un sedan, un crossover și un pickup, despre care s-a spus însă că ar reprezenta mai degrabă potențialul acestei noi platforme și nu prototipurile unor modele.

Pe o șosea de 50 de kilometri din Italia există o regulă ce amintește de dictatura din România. Când pot circula mașinile cu numere pare CITEȘTE ȘI Pe o șosea de 50 de kilometri din Italia există o regulă ce amintește de dictatura din România. Când pot circula mașinile cu numere pare

„A fost prima întâlnire bună din ultimii cinci ani, pozitivă și orientată spre viitor. A fost grozav”, a spus un dealer care a dorit să rămână anonim.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford mustang
mustang mach-e
mustang off-road
maverick
kuga