Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță că a finalizat documentația pentru licitația de proiectare și execuție aferentă secțiunii Târgu Neamț-Lețcani, parte din Autostrad Unirii A8, iar documentația va fi analizată miercuri, 18 decembrie 2024 în ședința Consiliului de Administrație. După primirea aprobării, până la sfârșitul săptămânii, documentația pentru proiectarea și execuția lotului 1 va fi transmisă, spre validare, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).
”Compania Națională de Investiții Rutiere a finalizat documentația pentru licitația de proiectare și execuție aferentă secțiunii Târgu Neamț-Lețcani, parte a Autostrăzii Unirii A8. Documentația va fi analizată miercuri, 18 decembrie 2024 în ședința Consiliului de Administrație. După primirea aprobării, până la sfârșitul săptămânii, documentația pentru proiectarea și execuția lotului 1 va fi transmisă, spre validare, către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP)”, anunță CNIR.
Pentru tronsonul 1 (27 km), CNIR a inclus în documentație (cerințele beneficiarului) acordarea punctajului suplimentar constructorului care își asumă finalizarea înainte de termen a sectorului de Autostradă de aprox. 5 kilometri între Moțca și Autostrada Moldovei A7 (nodul turbion de lângă Pașcani), iar pentru tronsonul 2 (28,6 km) a segmentului din Autostrada A8 care va deservi ca variantă ocolitoare localitatea ieșeană Podu Iloaiei, scrie News.ro.
Pentru a asigura corelarea proiectului Autostrăzii Unirii cu Podul peste Prut de la Ungheni, CNIR lucrează la o nouă lotizare, care să permită conexiunea Podului la viitoarea Autostradă și la rețeaua rutieră existentă.
Secțiunea A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni are o lungime de 89 de kilometri, o valoare estimată de peste 25 miliarde lei și prezintă o complexitate tehnică ridicată. Pe traseu sunt prevăzute peste 110 poduri și pasaje cu o lungime de 26 kilometri și 16 tuneluri cu o lungime totală de 6,7 km. Prin urmare, pregătirea documentației pentru lansarea licitațiilor de proiectare și execuție este tratată cu profesionalism și responsabilitate.
”Având în vedere complexitatea proiectului pentru secțiunea Lețcani-Iași-Ungheni (33 km), analizăm și pregătim temeinic documentațiile pentru lansarea licitațiilor de proiectare și execuție. Dorim să prezentăm antreprenorilor un caiet de sarcini riguros întocmit care să asigure dezvoltarea proiectului autostrăzii la cele mai înalte standarde de calitate”, a explicat directorul general al CNIR, Gabriel Budescu.
CITEȘTE ȘI FOTO România caută să cumpere trenuri noi în Polonia și Germania• 11.11.2024 - Preluarea efectivă a proiectului Autostrada A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni de la CNAIR, moment de la care a început analiza documentației. Volumul de studiu este cuprins în 35 de cutii cu până la 45 de bibliorafturi/cutie
• 13.11.2024: CNIR a înaintat către prestatorul Consitrans actul adițional de subrogare, semnat și de către CNAIR- SA
• 14.11.2024: Conducerea executivă a transmis Consiliului de Administrație documentația pentru lansarea licitațiilor de proiectare și execuție Autostrada Târgu Neamț-Iași -Ungheni, tronsoanele I și II (Târgu Neamț-Lețcani 55,6 km). Consiliul de Administrație a respins documentația până la clarificarea procedurii de denunțare a contractului de servicii
• 28.11.2024: Conducerea executivă a transmis Consiliului de Administrație documentația pentru aprobarea necesității și oportunității denunțării contractului de servicii (eliminarea etapei Proiectului Tehnic din contractul cu Consitrans)
• 29.11.2024: A fost transmisă Consiliului de Administrație documentația pentru lansarea licitațiilor de proiectare și execuție (segmentul Târgu Neamț-Lețcani 55,6 kilometri).
De asemenea, CNIR a anunțat luni că asocierea SA&PE Construct SRL (Lider de Asociere/România) – Tehnostrade SRL- Spedition UMB SRL -Euro-Asfalt (Bosnia și Herțegovina) a depus singura ofertă la contractul pentru proiectarea și execuția lotului 1 C Sărățeni-Joseni de pe traseul secțiunii montane a Autostrăzii Unirii A8.
Contractul are o valoare estimată de 6,1 miliarde lei (fără TVA). Durata de realizare este de 54 de luni din care 14 luni pentru etapa de proiectare și 40 de luni pentru execuția lucrărilor.
Lotul 1 C Sărățeni-Joseni, care se desfășoară în județele Mureș și Harghita are o lungime de 32,4 kilometri, include 39 de poduri și pasaje, 3 tuneluri unidirecționale, 4 polate și 2 pasaje pentru permeabilitatea animalelor (ecoducte).
Lungimea pasajelor și a tunelurilor este de aproximativ 16 kilometri reprezentând 50% din lungimea totală a acestui lot de autostradă. Cel mai lung pasaj va avea 1.736 metri (pasajul peste DN 13 A și calea ferată, iar cel mai înalt viaduct va avea 45 de metri). Pe traseul lotului 1 C sunt prevăzute două parcări de scurtă durată (stânga/dreapta) cu 12 spații de încărcare pentru mașini electrice. Lotul Sărățeni-Joseni va avea și descărcări provizorii pentru a asigura funcționarea independentă. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile, Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat.
CNIR a impus, prin documentație (cerințele beneficiarului) obligativitatea viitorului antreprenor de a pune la dispoziția autorităților publice locale sau a oricăror alte Autorități Publice cu titlu gratuit, cantități de material excavat din surplusul de material, pentru a fi utilizat în cadrul proiectelor locale.
Lungimea totală a benzii pentru vehicule lente (camioane) este de 15,2 km.
Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada Unirii A8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi.
1. Lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km): Ofertă depusă luni, 16 decembrie 2024
2. Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km): Ofertele se deschid miercuri, 18 decembrie 2024
3. Lotul 2A Ditrău-Grințieș (37,9 km): Ofertele se deschid joi, 19 decembrie 2024
4. Lotul 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km): Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.
Pentru următoarea secțiune, Târgu Neamț-Iași-Ungheni (89 kilometri), conducerea executivă a CNIR așteaptă aprobarea documentației în Consiliul de Administrație. Documentația pentru lansarea licitațiilor de proiectare și execuție aferentă primelor două loturi dintre Târgu Neamț și Lețcani cu o lungime de 55,6 kilometri a fost transmisă Consiliului de Administrație încă din data de 29 noiembrie 2024.