ATM Ventures, vehicul de investiții în companii cu potențial de creștere accelerată, fondat în 2020 de Marius și Dan Ștefan, acționarii Grupului Autonom, cumpără o participație de 30% în Meridian Taxi, unul dintre liderii industriei de transport din Capitală.
VEZI AICI ȘI EXCLUSIV Tranzacție surpriză - Dan Boabeș a cumpărat Meridian Taxi
Fondurile vor fi direcționate către creșterea și înnoirea flotei auto, precum și îmbunătățirea continuă a experienței utilizatorilor și șoferilor.
“Meridian Taxi este un pionier în industria de taximetrie din România”, a declarat Dan Boabeș, acționar principal și CEO Meridian Taxi. “Suntem una dintre cele mai vechi companii din domeniu, cu un grad de recunoaștere foarte ridicat, dar și prima companie de taxi din țara noastră care a atras un influx de capital din partea unui fond de investiții. Faptul că avem alături ATM Ventures, un jucător solid în domeniul mobilității, care a avut întreaga încredere în modelul nostru de business și în planurile de dezvoltare ne confirmă că viziunea noastră de business este una sănătoasă. Această realizare vine ca rezultat al eforturilor susținute din ultimii 1.5 ani, dedicate modernizării aplicației și a flotei, precum și recrutării și instruirii șoferilor, pentru a răspunde cerințelor consumatorilor moderni.”
CITEȘTE ȘI 123Credit - Ce trebuie să știi despre taxele aplicate economiilor bancare în 2025 “Investiția în Meridian Taxi reflectă angajamentul nostru de a susține afacerile locale cu potențial de creștere și de a contribui activ la modernizarea serviciilor de mobilitate urbană din România, sprijinind viziunea antreprenorială a companiei de a oferi soluții mai adaptate nevoilor pasagerilor și șoferilor, prin îmbunătățirea flotei auto, punând accent pe sustenabilitate și pe creșterea calității serviciilor”, a declarat Dan Ștefan, co-fondator ATM Ventures.
Investiția va permite companiei, care operează deja o flotă de 1.100 de autoturisme, să crească numărul mașinilor cu 20% în următoarele 12 luni și să înnoiască parcul auto, prin facilitarea accesului la finanțare pentru șoferi.
Pentru următorul an, Meridian Taxi, care deservește peste 900.000 de pasageri lunar, intenționează să introducă servicii dedicate segmentului B2B
Compania, care a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 2,9 milioane de lei, estimează o creștere de aproximativ 15% pentru 2024. Prin investițiile recente și planurile de dezvoltare, Meridian Taxi își consolidează poziția pe piața din București.
În luna noiembrie, Autonom Services a anunțat încheierea cu succes a unei noi emisiuni de obligațiuni, suprasubscrisă, care va fi listată pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București.
Valoarea emisiunii este de 30 de milioane de euro și are o maturitate de 5 ani, cu o dobândă anuală fixă de 6,14%, plătibilă anual.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Fitch a revizuit la negativă perspectiva ratingului RomânieiAceasta este cea de-a treia emisiune de obligațiuni a Autonom, după două ediții anterioare suprasubscrise, care au inclus premiere pentru piața de capital din România. Prima emisiune, în valoare de 20 de milioane de euro, încheiată cu succes, a fost returnată integral în acest an. A doua a marcat un moment important pentru piața de capital din România, fiind prima emisiune de obligațiuni corelată cu obiectivele de sustenabilitate din România, atrăgând peste 48 milioane de euro.
Profit.ro a anunțat recent că Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor de la Autonom Services a aprobat emiterea de obligațiuni corporative în valoare de până la 30 milioane euro. În trecut, compania de servicii de mobilitate a mai atras inclusiv finanțarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vânzând obligațiuni pe bursă.
Autonom Services, compania care anul trecut a bifat achiziția a 200 de automobile electrice, și-a majorat substanțial afacerile și câștigul net în primele 6 luni din 2024.
A realizat în primul semestru venituri totale din exploatare de 395,36 milioane lei, în creștere cu 12,94% față de 350,05 milioane lei în exercițiul financiar precedent.
„Divizia de leasing operațional, care se poziționează pe cea de-a treia poziție pe piața din România, a înregistrat o creștere în acest semestru de 20%, ajungând la venituri de 218,9 milioane de lei”, spun fondatorii Marius și Dan Ștefan Această performanță demonstrează că strategia noastră de a ne concentra pe flotele mici și mijlocii și de a deveni un partener de încredere pentru companiile antreprenoriale este una câștigătoare și care ne oferă o piață mare de creștere.”
În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au majorat cu 11,43%, la 342,12 milioane lei, de la 307,03 milioane lei. Acesta este contextul în care compania afișează un rezultat total global de 18,76 milioane lei, cu 53,26% mai mare decât cel de 12,24 milioane lei, de la S1 2023.
CITEȘTE ȘI Suita Apple de birou oferă funcții de AILa începutul anului, Autonom Protect, parte din grup, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al Nova Ria24 Servicii și Autonom Assistance a anunțat că preia compania de asistență rutieră 9695.
La 30 iunie, Autonom avea active totale de 1,74 miliarde lei, cu 10,12% peste cele de 1,58 miliarde lei de la sfârșitul anului trecut. Mare parte a acestor active sunt automobilele din flota sa. În luna martie a anului trecut, compania anunța extinderea acesteia prin achiziția a 200 de autovehicule electrice.
În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 11,03%, la 1,51 miliarde lei, de la 1,36 miliarde lei. Aici sunt incluse și 2 emisiuni de obligațiuni cu care Autonom a ieșit să se finanțeze pe bursă. Prima din acestea, în valoare de 20,00 milioane euro, este scadentă în luna noiembrie a acestui an (AUT24E) și poartă un cupon al unei dobânzi fixe de 4,45%. O a 2-a emisiune, de 48,03 milioane euro, are maturitate în anul 2026 (AUT26E) și are un cost anualizat al dobânzii de 4,11%.
Grupul Autonom care este și acționar principal al societății Millenium Insurance Broker (MIB), cu o participație de 31,75% din acțiuni, a adus la cota pieței AeRO de la BVB respectiva firmă din domeniul brokerajului de asigurări la începutul anului trecut.