Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul, în primele nouă luni din 2024, a fost de 53,718 milioane, în scădere cu 4,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Dintre aceștia, 53,479 milioane pasageri au călătorit în țară, iar 239.000 au efectuat călătorii internaționale, scrie Agerpres.
CITEȘTE ȘI FOTO Schimbare de CEO la business-ul internațional de regenerabile al celui mai bogat ucrainean, cu operațiuni semnificative și în RomâniaTransportul feroviar de pasageri a avut, în primele nouă luni ale anului, o pondere de 17,5% în transportul total de pasageri, fiind depășit, de departe, de transportul rutier, cu o pondere de 75,6%.
În ceea ce privește transportul feroviar de mărfuri, volumul a scăzut cu 11,1% față de perioada ianuarie-septembrie 2023, fiind transportate 32,861 milioane tone mărfuri, din care 78,6% în transport național.
Ponderi semnificative în totalul mărfurilor transportate au fost înregistrate pentru diviziunile cocs, produse rafinate din petrol (24,2%) și cărbune și lignit; țiței și gaze naturale (18%). În ceea ce privește parcursul mărfurilor, un procent de 31,6% din total este reprezentat de diviziunea cocs, produse rafinate din petrol și 17,3% de produse agricole, din vânătoare și silvicultură; pește și alte produse din pescuit.
Potrivit INS, majoritatea indicatorilor tehnico-economici de utilizare a parcului de vehicule în transportul feroviar a înregistrat o evoluție negativă comparativ cu perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023. Astfel, parcursul mediu zilnic al locomotivelor folosite pentru transportul mărfurilor (km/zi) a scăzut cu 13,3%, vagoanele încărcate pe rețeaua CFR au fost mai puține cu 12,7%, vagoanele încărcate intrate din străinătate cu 11%, parcursul mediu zilnic al vagoanelor de marfă (km/zi) s-a diminuat cu 8,8%, iar viteza medie comercială a trenurilor de marfă (km/h) cu 6,6%. Greutatea medie brută a vagoanelor de marfă (tone/tren) a coborât cu 3,6%.
De asemenea, parcursul mediu zilnic al vagoanelor de pasageri (km/zi) și viteza medie comercială a trenurilor de pasageri (km/h) au scăzut cu 3,4%, parcursul locomotivelor cu 3,2%, parcursul trenurilor s-a redus cu 3%, iar parcursul automotoarelor cu 1,3%.