Fiat lansează noul Grande Panda hibrid, al treilea B-SUV accesibil al Stellantis, dar ceva mai mic

Fiat lansează noul Grande Panda hibrid, al treilea B-SUV accesibil al Stellantis, dar ceva mai mic
scris marţi, 23:00

Investițiile Stellantis în platforma accesibilă Smart Car încep să dea rezultate, odată cu lansarea celui de-al treilea SUV dezvoltat pe această platformă, care va avea atât propulsii simple, mild-hybrid, cât și electrice, de asemenea la prețuri mici.

Fiat spune că lansarea lui Grande Panda reprezintă revenirea mărcii în segmentul B. Aici, Fiat a pierdut complet legătura cu piața odată cu dispariția lui Punto. Fiat a mai activat în acest segment în America de Sud, cu unele modele locale, iar derivatele lui Fiat 500, singurul model profitabil al mărcii, pentru mulți ani, 500X și 500L, au compensat parțial absența altor modele.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Amplă ridicare de mașini într-un sector al capitalei CITEȘTE ȘI FOTO Amplă ridicare de mașini într-un sector al capitalei

Cu Grande Panda, care încearcă să folosească celebritatea și popularitatea modelului Panda, Fiat intră direct în segmentul B-SUV, unde există o cerere foarte mare și unde Stellantis a lansat deja Opel Frontera, pe lângă clasicul Peugeot 2008, iar acum pregătește lansarea lui Citroen C3 Aircross. Noul Panda aduce în primul rând un design aparte, în stilul Fiat, atractiv, inedit și cu trăsături ce amintesc de vechiul Panda din anii 80.

Grande Pande a fost desenat în Italia, în Centro Stile din Torino, pentru a îndeplini toate pretențiile italienilor, și vine cu elemente tipice de SUV, cu linii drepte și cu tehnologii noi, precum luminile LED și sistemele de asistență.

Compania italiană de apărare Leonardo și Baykar, din Turcia, aproape de un parteneriat strategic pentru sisteme fără pilot CITEȘTE ȘI Compania italiană de apărare Leonardo și Baykar, din Turcia, aproape de un parteneriat strategic pentru sisteme fără pilot

După ce în toamna trecută au fost deschide comenzile pentru versiunea electrică, cu baterie de 44 kW și autonomie de 320 km, noul Grande Panda este lansat acum cu aceeași motorizare hibrid a platformei Smart Car regăsită și pe celelalte modele, 1.2 litri mild-hybrid, de 100 CP, însoțită de o cutie automată eDCT, care integrează motorul electric care funcționează pe 48 de volți.

Printre trăsăturile inedite se numără și luminile PixLED, un element de design care imită pixelii și amintește de jocurile video, aflat pe grila frontală a mașinii. O altă soluție inovatoare este materialul textil obținut din fibre de bambus, montat pe tabloul de bord al mașinii.

Fiat a anunțat prețul pentru Europa de Vest, pentru motorizarea mild-hybrid, la 18.900 de euro, un nivel care va atrage cu siguranță atenția, mai ales că rivalizează cu cel anunțat de Citroen pentru propriul SUV, C3 Aircross.

ULTIMA ORĂ Mihai Bordeanu, director Dacia România, propune un mod de taxare a mașinilor vechi și poluante CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Mihai Bordeanu, director Dacia România, propune un mod de taxare a mașinilor vechi și poluante

Cel mai mare dezavantaj al lui Panda, în fața celor două modele cu care împarte platforma Smart Car va fi dimensiunea, pentru că modelul italian de la Fiat are numai 3,99 metri, o diferență mare și importantă de 40 de centimetri, care va lipsi atât din confortul pasagerilor, cât și din spațiul pentru bagaje (361 litri). Practic, putem spune că Grande Panda nu este tocmai Grande, ceea ce ar putea să-i limiteze vânzările, el fiind, din acest motiv, un automobil exclusiv urban, la fel ca modelul căruia îi moștenește numele și celebritatea.

Producția noului Fiat Grande Panda a început deja în uzina Stellantis din Slovacia, alături de Opel Frontera și Citroen C3 Aircross, iar livrările vor începe în luna martie.

Modelul ar trebui să fie lansat și pe piața din România, de importatorul local al Fiat, care, însă, deocamdată nu are nicio mențiune despre noul model al mărcii.  

viewscnt
Afla mai multe despre
fiat panda
citroen c3 aircross
opel frontera