După testele de siguranță, Dacia Duster a fost testat și din punct de vedere al emisiilor, de GreenNCAP, o instituție creată de aceeași EuroNCAP, dar care are ca scop informarea clienților din Europa despre nivelul de emisii și consum al noilor mașini lansate pe piață.
Dacia Duster TCe 130, motorizarea de 1.2 litri mild-hybrid, cu cutie manuală, a fost testată de GreenNCAP în ultima tranșă de mașini din 2024, fiind alături de alte modele cu combustie, hibride sau electrice, dar reușind să obțină un scor mediu, considerat de cei care au testat-o „suficient de bun”, pentru a merge și la testele mai dure, releă datele analizate de Profit.ro.
„În ciuda faptului că este un SUV, Duster a obținut un scor suficient de bun pentru a ajunge la etapa suplimentară de testare a robusteței Green NCAP și pentru a-și dovedi calitățile în cadrul unor teste și mai stricte”, se artă în raportul GreenNCAP. „Un factor cheie în aceste rezultate bune este, fără îndoială, masa redusă de doar 1.336 kg.
Sistemul de propulsie convențional bine proiectat convinge nu numai cu valori rezonabile ale consumului de combustibil, ci și prin scoruri adecvate în indicele de aer curat. Performanța sistemului de post-tratare a gazelor de evacuare a rămas robustă și eficientă în toate condițiile de testare, dar sunt posibile îmbunătățiri suplimentare, în special cu accent pe călătorii scurte cu pornirea la rece a motorului și numărul de particule și emisiile de monoxid de carbon.
Gazele cu efect de seră emise sunt mai bune decât era de așteptat pentru un vehicul cu o astfel de configurație, dar totuși limitează rezultatul general, poziționând Dacia Duster TCe 130 în gama corectă de 3 stele verzi cu un scor mediu de 50%”.
Dacă analizăm clasamentele GreenNCAP realizate în funcție de motorizare observăm că Duster are unul dintre cele mai bune scoruri generale din segmentul benzină, fiind depășită, în configurația testată, doar de VW Taigo, cu motorul 1.0 TSI, de Skoda Karoq, cu motor 1.5 TSI, și de BMW Serie 2 220i.
Scorul cel mai slab a fost obținut de Duster le capitolul „aer curat”, fiind măsurate emisii ridicate de amoniac, o observație fiind cea referitoare la valorile emise la pornirea la rece, care ar putea fi îmbunătățite. De asemenea, emisiile de monoxid de carbon, un caz extrem de periculos, au fost ridicate.
La eficiența energetică, Duster a obținut cel mai bun scor în segmentul „benzină”, la același nivel cu VW Taigo. Consumul mediu rezultat în teste a fost de 6,2 litri/100 km, cu o valoare maximă de 7,5 litri/100 km. În testele cu motorul cald, consumul a fost de 5,5 – 5,7 litri, iar pe autostradă valaoarea obținută a impresionat, cu 7,4litri/100 km. În testul de consum pe dumuri mixte, consumul a fost cu adevărat spectaculos, cu 4,9 litri/100 km.
CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Olaf Scholz a pierdut votul de încredere în guvernTestul gazelor de seră a generat un scor tipic pentru un motor cu benzină, respectiv 3,7 din 10, în special din cauza emisiilor de CO2 ridicate pe autostradă și în testele la rece. Doar VW Taigo (3,8 din 10) a avut un scor mai bun decât Duster, de când se fac aceste teste.
Mașina testată a fost echipată cu anvelope 215/60 R18, având o masă totală de 1.336 kg. Consumul declarat de constructor este de 5,5 litri/100 km.
Pachetul de mașini testate pentru emisii și consum de GreenNCAP a evidențiat rezultatele obținute de Mazda MX-30 R-EV, versiunea cu range extender a primului model electric de serie produs de Mazda. Acesta este, practic, un automobil hibrid, care beneficiază de o încărcare a bateriei prin intermediul unui motor cu combustie, propulsia căzând în sarcina motorului electric. Mașina a primit un scor general de 64%, cu 5,9 la eficiența energetică și 5,6 la gaze de seră.
Cu toate acestea, consumul mediu relevat de teste a fost de 4,5 litri/100 km, tipic pentru un hibrid, cu un vârf de consum de 13,5 litri/100 km, în regim de baterie complet descărcată. Din acest motiv, GreenNCAP recomandă încărcarea bateriei ori de câte ori este posibil, avertizând că opțiunea alimentării motorului electric direct din motorul cu combustie generează emisii și consum ridicate. MX-30 R-EV poate parcurge 80 km exclusiv electric.
CITEȘTE ȘI Noile taxe vamale au tăiat avântul companiilor auto din China pe cea mai mare piață din Europa. Vânzările înregistrează scăderi importante față de anul trecutMercedes GLA este de asemenea un PHEV testat de GreenNCAP, care a obținut un scor foarte bun, 8,2 din 10, la „Aer curat”, și un 4,9 mediu la eficiență energetică, plus un scor de 4,1 din 10 la gaze de seră.
Pe segmentul electric, testele au cuprins Opel Corsa, care, așa cum era de așteptat, a primit 10 din 10 la aer curat, 10 la gaze de seră și un foarte bun 9,7 din 10 la eficiență energetică, având un consum destul de mare, 16,8 kWh/100 km, pentru o mașină cu greutatea ei.
Tot la electrice a fost testată Tesla Model 3, care a primit un scor ceva mai mic, 9,8 din 10, la gaze de seră, din cauza emisiilor bazate pe procesul de furnizare a energiei, regăsit într-un 26,9 kWh/100 km consum la temperaturi scăzute. Model 3 a obținut, însă, un consum mediu mixt de 14,2 kWh, identic cu cel al lui Dacia Spring, cea mai eficientă mașină electrică testată de GreenNCAP.
CITEȘTE ȘI FOTO Grupul Trickshot își extinde prezența în RomâniaHyundai Kona electrică a fost de asemenea recompensată cu 10 la aer curat, 9,7 la eficiență energetică și 9,9 gaze de seră, iar BYD Atto 2, noul model al chinezilor a fost sancționată ușor la scorul de eficiență, cu 9,3 din 10, din cauza consumului pe autostradă (30,4 kWh/100 km) și a consumului mediu, care urcă la 21,9 kWh/100 km.
În fine, o apariție mai puțin obișnuită în aceste zile, o mașină din China cu motor pe bezină aspirat, Chery Omoda 5, a fost de asemenea testată și a obținut un scor slab, ceea ce arată că la acest capitol chinezii nu au făcut progrese prea mari, cum au făcut la electrice.
Scorul de eficiență a fost de 3,1 din 10, cu 7,9 litri/100 km consum mediu și 9,2 litri vârf de consum în regim dinamic și la viteze mari. La testul pentru gaze de seră, Omoda a primit doar 1,3 puncte din 10.