Cum arată mașina românului perfect: diesel, veche de peste 20 de ani. Parcul auto al României a crescut cu aproape jumătate de milion de vehicule, în ultimul an

Cum arată mașina românului perfect: diesel, veche de peste 20 de ani. Parcul auto al României a crescut cu aproape jumătate de milion de vehicule, în ultimul an
scris astăzi, 09:00

România și-a majorat parcul auto în ultimul an, cu ajutorul vehiculelor noi, dar mai ales cu cele second-hand importate din alte țări, în special din Germania. Dar nu trebuie omise nici rablele, radiate din circulație prin Programul Rabla, care se scad din rezultatul final.

Șoselele din România au în acest început de an un număr mai mare cu 451.967 vehicule față de 1 ianuarie 2024, totalul vehiculelor aflate în circulație în țara noastră fiind, la 31 decembrie 2024, de 10.785.260 de vehicule, conform datelor DGPCI analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Creșterea a fost asigurată de cele aproximativ 151.000 de autoturisme noi înmatriculate, plus aproximativ 30.000 de vehicule comerciale noi, la care se adaugă mașinile rulate, importate preponderent din Germania. Din acest total bineînțeles că se scad cele radiate pe parcursul anului, cele mai multe prin Programul Rabla.

VIDEO Turcii au adus mai mulți muncitori la primul pod de pe autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Noi imagini de la Viaductul Boița CITEȘTE ȘI VIDEO Turcii au adus mai mulți muncitori la primul pod de pe autostrada A13 Sibiu – Făgăraș. Noi imagini de la Viaductul Boița

Creșterea cea mai mare a fost, așa cum era de așteptat, pe segmentul de autoturisme, care sunt în 2025 mai multe cu 343.211 față de anul anterior.

În total, pe segmente de vechime, cele mai multe vehicule de pe șoselele din România sunt cele cu o vechime de peste 20 de ani, se apropie de 40% din parcul auto, cu 4 milioane de vehicule, dintre care 3 milioane sunt autoturisme, restul fiind vehicule comerciale, remorci sau alte vehicule.

Pe locul al doilea, intervalul de vechime 16 – 20 de ani are 2,99 milioane de vehicule, dintre care 2,49 milioane sunt autoturisme.

Mai departe, 1,5 milioane au între 11 și 15 ani, 1,25 milioane, între 6 și 10 ani, 562.537 sunt între 3 și 5 ani, și, cele mai noi vehicule sunt cele până l 2 ani vechime, cu un total de 416.676 unități.

Primele semne de reduceri agresive ale prețurilor mașinilor electrice. VW scade rata de leasing la ID.3, în Germania, sub nivelul unui Golf pe benzină CITEȘTE ȘI Primele semne de reduceri agresive ale prețurilor mașinilor electrice. VW scade rata de leasing la ID.3, în Germania, sub nivelul unui Golf pe benzină

Vestea bună este că segmentul de automobile cu vechimea între 0 și 2 ani, adică cele mai noi de pe șosele, a crescut, deși nu cu foarte mult: 41.072, dintre care 26.070 sunt autoturisme în plus, față de anul anterior, creșterea segmentul fiind realizată prin diferența între înmatriculările noi și vehiculele care s-au învechit și au trecut în segmentul următor.

Aici, la 3 – 5 ani s-a înregistrat o scădere, fiind mai puține cu o valoare aproape identică cu segmentul anterior, 26.636, dar cu minus. Asta înseamnă că numărul celor care s-au învechit (și au peste 5 ani) a fost mai mare decât cele care au acum peste 2 ani. Mergem către segmentele mai vechi, unde, la 6 – 10 ani avem o creștere mare, de 109.512 vehicule, dintre care 85.816 sunt autoturisme. La 11 – 15 ani  și la 16 – 20 sunt vizibile scăderi, de asemenea, dar, din păcate, la segmentul cel mai vechi avem și cea mai mare creștere, de 433.538 de venicule, dintre care 343.855 sunt autoturisme.

ANUNȚ Din acest weekend, SUA vin cu taxe vamale pentru Canada, Mexic și China CITEȘTE ȘI ANUNȚ Din acest weekend, SUA vin cu taxe vamale pentru Canada, Mexic și China

Evident că și aici creșterea s-a produs atât prin importuri, cât și prin învechirea mașinilor care aveau până anul trecut 15 ani de la data fabricației.

Din punct de vedere al tipului de propulsie, ultimii ani de subvenții și promovare a mașinilor electrice a adus un beneficiu foarte mic: doar 54.471 de vehicule merg exclusiv cu baterii, dintre care 49.594 sunt autoturisme electrice.

Hibridele sunt ceva mai multe, 267.474, dintre care 266.598 sunt autoturisme, iar restul sunt cu combustie: 4,2 milioane au motor diesel și 3,7 milioane au motor pe benzină. Suficiente pentru ca stațiile de benzină și motorină să aibă clienți în următorii cel puțin 10 ani.

viewscnt
Afla mai multe despre
parcul auto
piata auto
inmatriculari romania
masini diesel