Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile auto care nu respectă limitele privind emisiile de dioxid de carbon, transmite Reuters.
"Banii trebuie să rămână la firme pentru modernizarea propriei lor industrii, a propriilor companii", le-a spus jurnaliștilor oficialul din Germania, țara cu cea mai puternică industrie auto din UE, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ministrul Economiei, Robert Habeck, a declarat că este deschis la suspendarea temporară a amenzilor care ar urma să fie impuse anul viitor dacă producătorii auto compensează limitele CO2 depășindu-și obiectivele din 2026 și 2027. Astfel companiile ar avea flexibilitate și ar fi stimulate să facă progrese suplimentare în domeniul protejării climei, fără a fi forțate să plătească amenzi de miliarde de dolari, a explicat oficialul german.
"În privința limitelor din sectorul auto, poziția mea este clară: Ne ținem de aceste limite și suntem pragmatici în privința tranziției", a afirmat Habeck după o întâlnire cu Ministrul italian al Industriei, Adolfo Urso, la Berlin.
Hildegard Mueller, președintele Federației constructorilor germani de automobile (VDA), a declarat că există un decalaj între obiectivele ambițioase ale autorităților de reglementare și subvențiile și sprijinul politic suficient.
Cererea slabă pentru vehicule electrice (EV) și dificultățile economice afectează progresele, în pofida investițiilor din industria auto de 410 miliarde de euro în cercetare și în transformarea fabricilor până în 2028, a explicat oficialul VDA.
CITEȘTE ȘI INFOGRAFICE Flota României are cele mai vechi motoare. Navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuitÎn prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 116 grame CO2/km, măsurată pe baza așa-numitei procedură de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 94 g CO2/km în 2025. Depășirea limitelor de CO2 ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulțit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiții, companiile auto s-ar putea confrunta cu amenzi de sute de milioane de euro.
Limitele mai dure din 2025 fac parte din planurile de interzicere a automobilelor cu motoare pe benzină și motorină din 2035.