ANUNȚ Nicușor Dan: Achiziționăm încă 22 de troleibuze nepoluante cu fonduri europene

Auto/Transporturi   
ANUNȚ Nicușor Dan: Achiziționăm încă 22 de troleibuze nepoluante cu fonduri europene

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, anunță achiziția a încă 22 de troleibuze nepoluante, cu fonduri europene.

Acestea sunt de 12 metri și au o autonomie de minim 20 km. Valoarea totală estimată a proiectului este de 71,5 milioane de lei, iar finanțarea provine integral din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Edilul precizează că în ultimii ani au fost achiziționate 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze, toate contribuind la reducerea emisiilor de carbon și îmbunătățirea calității vieții în Capitală

Urmărește-ne și pe Google News

”Achiziționăm încă 22 de troleibuze nepoluante cu fonduri europene! Primăria Capitalei continuă să investească în transportul public sustenabil și inovativ, având în vedere alocarea fondurilor europene prin PNRR pentru achiziționarea a încă 22 de troleibuze nepoluante. Aceste mijloace de transport vor contribui semnificativ la modernizarea și ecologizarea parcului de vehicule, oferind o alternativă mai curată și mai eficientă pentru locuitorii Capitalei”, anunță primarul într-o postare.

Conflict în oraș între taximetriștii suceveni și șoferii ucraineni. Ultimii sunt mai ieftini. S-a ajuns și la plângeri penale CITEȘTE ȘI Conflict în oraș între taximetriștii suceveni și șoferii ucraineni. Ultimii sunt mai ieftini. S-a ajuns și la plângeri penale

Potrivit lui Nicușor Dan, contractul de achiziție publică a fost deja publicat în SEAP și vizează achiziția a 22 de troleibuze de 12 metri, cu o autonomie de minim 20 km, scrie News.ro.

”Potrivit caietului de sarcini, noile troleibuze vor avea o capacitate de transport de cel puțin 85 de persoane, dintre care minimum 26 pe scaune. Fiecare vehicul va beneficia de o garanție de minimum 350.000 km sau 5 ani pentru toate componentele sale, iar livrarea acestora trebuie realizată în termen de maxim 12 luni de la semnarea contractului”, spune edilul din București.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 71,5 milioane de lei, iar finanțarea provine integral din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Aceste achiziții fac parte dintr-un efort constant de modernizare a infrastructurii de transport public, după ce în ultimii ani au fost achiziționate 100 de autobuze electrice, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze, toate contribuind la reducerea emisiilor de carbon și îmbunătățirea calității vieții în Capitală”, mai spune Nicușor Dan. 

viewscnt
Afla mai multe despre
nicușor dan
fonduri europene