Producția de fructe din România va fi diminuată drastic anul acesta, din cauza înghețurilor din această primăvară.
”Trebuie să recunosc că nu o să reușim la Ministerul Mediului să luăm măsuri care să schimbe clima în România și la nivel global. Însă, în ceea ce privește adaptarea și atenuarea unor riscuri, bineînțeles că putem. (…) Trebuie să fim conștienți de un lucru: frecvența și intensitatea fenomenelor meteo extreme va crește de la un an la altul, vom avea mereu recorduri și trebuie să fim mereu pregătiți.

Anul acesta se pare că nu vom mânca cireșe din România, nu vom mânca vișine din România, nu vom mânca piersici și caise din România, iar din discuțiile pe care le-am avut cu câțiva fermieri, proprietari ai unor livezi de mere din județul Bacău și nu numai, se pare că și producția de mere va fi afectată. Am avut un nou record, un val de temperaturi extrem de scăzute, ce a compromis pomicultura românească pentru anumite tipuri de alimente anul acesta.
Astfel de situații vor fi din ce în ce mai dese. Va trebui să ne învățăm că în fiecare an vom avea astfel de situații, iar agricultura este primul domeniu afectat”, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet.
La câteva zile după îngheț s-au văzut urmările nopților cu -5 , chiar -7 grade Celsius în livezi. Pomicultorii care nu au avut instalații de încălzire a livezilor de cireș e posibil să fi pierdut totul. Anul acesta vom avea pe mese mult mai puține cireșe românești. Pierderile pomicultorilor sunt foarte mari.

„Pistilul este negru cu tot cu ovar. Nu avem nicio floare viabilă. El ar trebui să fie verde, turgescent. Daună totală”, spune un fermier.
Și importurile de cireșe, caise și piersici, care ar trebui să compenseze pierderile, vor fi afectate. Țările care exportă în România au producțiile decimate de perioada cu temperaturi negative din urmă cu două săptămâni. Bulgaria, Grecia, Serbia și Turcia, cel puțin, au anunțat pagube însemnate
Asociația Pomicultorilor din România a cerut recent autorităților să invoce forța majoră. „Situația este una dezastruoasă pentru întreg sectorul horticol din România. Putem spune că niciodată nu am întâlnit, atât eu, cât și cei care îmi povestesc, un accident climatic care să cuprindă o gamă atât de largă de specii și pe o întindere atât de mare.
Practic, tot teritoriul țării este compromis, de la cea mai vestică localitate, de la Beba Veche și până la Sulina sau, să zicem, până la Constanța și de la Darabani și până la Zimnicea, pomii fructiferi sunt avariați într-o foarte mare măsură”, spune Bogdan Silinescu, reprezentant al organizației FRULEG.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat că a fost constituit un grup de lucru în acest sens.