Ground Zero, producător de bere artizanală din România, a raportat o creștere de 25% a vânzărilor în primul trimestru din 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut și marchează zece ani de activitate.
După un an 2023 marcat de scăderea pieței totale de bere din România, anul 2024 a adus o stabilizare a volumelor, în timp ce segmentul berii artizanale a continuat să câștige teren în rândul consumatorilor urbani.
Deși berea artizanală reprezintă încă un procent modest din consumul total, trendul de rafinare a gusturilor și orientarea către produse premium confirmă potențialul de creștere al acestui segment.

În acest context, Ground Zero a mizat pe extinderea portofoliului, adaptându-se la cererea crescută pentru beri accesibile în retail.
Extinderea portofoliului și direcția strategică
În paralel cu aniversarea de 10 ani, Ground Zero continuă dezvoltarea portofoliului cu produse adresate unui public mai larg. Recent, compania a lansat „Deranj Doar o Bere”, un lager blond de tip Helles, fermentat la temperaturi joase, cu malț german și note de lime, adaptat preferințelor consumatorilor de bere din segmentul mainstream.

Pentru 2025, Ground Zero vizează o creștere de 40% a afacerilor, bazată pe consolidarea prezenței în retail și dezvoltarea unui portofoliu de sortimente de bere de larg consum. În următoarele luni, compania pregătește lansarea unor noi produse adaptate gusturilor consumatorilor români, continuând procesul de diversificare controlată a portofoliului.
Eveniment aniversar la Taproom
Ground Zero va sărbători 10 ani de activitate printr-un eveniment dedicat comunității sale, organizat la Taproom-ul din Piața Universității din București. Taproom-ul oferă o selecție de peste 20 de beri la draft și loturi speciale produse în ediții limitate, într-un spațiu de 600 de metri pătrați de bar și terasă.
Ground Zero Beer este unul dintre pionierii berii artizanale din România, lansat în 2015.