Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au derulat recent controale în magazine și depozite de legume și fructe și au aplicat amenzi de peste 281.000 de lei pentru neregulile constatate.
Potrivit unui comunicat, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a desfășurat recent controale în 276 de unități, inclusiv magazine și depozite de legume și fructe, pentru a verifica respectarea condițiilor de funcționare și a normelor de siguranță alimentară, scrie Agerpres.
Acțiunea a fost efectuată de echipe mixte formate din reprezentanți ai Serviciilor Control Oficial Siguranța Alimentelor și ai Circumscripțiilor Sanitare Veterinare, având ca scop principal să se asigure că unitățile respectă cerințele de igienă și reglementările legale referitoare la comerțul cu legume și fructe provenite din Uniunea Europeană și din țări terțe.
În urma verificărilor, au fost identificate mai multe nereguli, printre care: spații de depozitare igienizate necorespunzător; legume și fructe etichetate incorect; fișe de aptitudini neactualizate; lipsa măsurilor de deratizare, dezinsecție și dezinfecție (DDD) și comercializarea alimentelor în spații neautorizate.
În urma acestor constatări, au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 281.200 de lei.
"ANSVSA va continua să efectueze controale de acest tip și în perioada următoare, pentru a asigura cetățenilor un comerț sigur și produse alimentare care respectă normele de siguranță", dă asigurări instituția.