EXCLUSIV Distribuitorul de medicamente Polisano, intrat în declin după sinuciderea proprietarului, a acceptat datorii de peste 111 milioane euro

EXCLUSIV Distribuitorul de medicamente Polisano, intrat în declin după sinuciderea proprietarului, a acceptat datorii de peste 111 milioane euro
scris 16 nov 2016

Distribuitorul de medicamente Polisano, intrat în declin în 2014, după sinuciderea proprietarului Ilie Vonica și arestarea soției sale într-un dosar privind rețete false, și aflate în insolvență din luna septembrie, a acceptat datorii de peste 500 de milioane de lei (111,4 milioane de euro), în principal către Eximbank și firma de asigurare Exim Romania. În urmă cu 2 ani, afacerea Polisano era evaluată la 160 de milioane de euro.

Divizia de distribuție de medicamente Polisano face parte din Grupul Polisano, înființat de familia Vonica din Sibiu după 1989 și care include distribuitorul farmaceutic Polisano, centrele medicale generaliste Clinica Polisano, centre de fertilizare in vitro, un spital privat în Sibiu, rețeaua de farmacii Rețeta și producătorul de medicamente Polipharma Sibiu. Pe lângă aceste activități, grupul deținea și un dealer Toyota, un service auto Citröen, o agenție de tu­rism proprie, proiecte de sport și agrement, construcții imobiliare și real estate.

Urmărește-ne și pe Google News

Declinul distribuției de medicamente a Polisano a început în 2014, după sinuciderea proprietarului Ilie Vonica ca urmare a arestării soției sale în dosarul rețetelor false. Atunci, în urma unei descinderi la Spitalul Fundeni din Capitală, procurorii au acuzat, potrivit Agerpres, că în luna decembrie 2010, Ioana Vonica și alte persoane au creat circuite economice și financiare fictive pentru sustragerea de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat, constând în TVA și impozit pe profit, decontând ilegal de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate 1.100 de rețete fictive, în valoare totală de 8,3 milioane de lei.

Registrul Comerțului intră pe piața conferințelor, cu subiecte legate de insolvență CITEȘTE ȘI Registrul Comerțului intră pe piața conferințelor, cu subiecte legate de insolvență

La acel moment, afacerea Polisano era evaluată la 160 de milioane de euro.

"Polisano este una dintre principalele companii din domeniul importului și distribuției de produse farmaceutice, parafarmaceutice, cosmetice și aparatura medicală de pe piața din România. Cu o experiență de peste 20 ani în acest domeniu, compania Polisano a crescut de la zero la peste 300 milioane euro cifră de afaceri. Înființată în 1993, compania face parte din primul grup de firme cu capital integral românesc care oferă servicii integrate în domeniul sănătății", se prezintă compania pe propriul site.

Anul trecut, Polisano SRL a înregistrat o pierdere netă de 35,2 milioane de lei, la o ciferă de afaceri de 527,1 milioane de lei. Începând cu 2001 și până anul trecut, cu excepția unui singur an, firma a fost permanent pe profit.

Acum, societatea a intrat însă în insolvență, iar date obținute de Profit.ro indică faptul că distribuitorul de medicamente Polisano a acceptat deja că trebuie să achite datorii în cuantum total de peste 500 de milioane de lei, în principal către Eximbank și firma de asigurare Exim Romania, care au de recuperat fiecare câte 22 de milioane de lei.

Datorii importante, de peste 9,5 milioane lei, sunt reclamate și de Banca Transilvania.

Către buget, farmaciile ar avea de achitat doar puțin peste 1 milion de lei, în schimb a fost redactată o lungă listă de furnizori și prestatori de servicii, de aproape 130 de firme, printre care și Pro TV, care solicită împreună aproape 450 de milioane de lei.

În luna iulie, președintele Grupului Polisano, Remus Borza, nu excludea posibilitatea ca Grupul Polisano să renunțe la firma de distribuție.

În septembrie, Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care rețeaua Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, cumpără 78 de farmacii Polisano.

viewscnt
Afla mai multe despre
polisano
insolventa
datorii
vonica