Gigantul Yahoo Inc a anunțat, joi seara, că în urmă cu 2 ani au fost furate datele personale a cel puțin 500 de milioane de utilizatori în timpul unui masiv atac cibernetic, care a fost executat de hackeri sponsorizați de un stat, transmite Reuters.
”Investigația nu a descoperit nicio informație că actorul sponsorizat de o unitate statală este în prezent în rețeaua informatică a Yahoo”, a anunțat compania, arată news.ro.
Yahoo Inc a precizat că deja colaborează cu autoritățile.

Nu este clar dacă această dezvăluire va avea un impact negativ asupra planurilor companiei de a-și vinde serviciul de e-mail și alte proprietăți către Verizon Communications Inc.
Verizon a anunțat în luna iulie că va cumpăra proprietățile de bază ale Yahoo Inc pentru o sumă de 4.83 miliarde de dolari.
”Vom evalua modul în care va continua această investigație în lumina intereselor generale ale Verizon. Până atunci, nu suntem în poziția de a face mai multe comentarii”, a declarat compania.
Compania Verizon a precizat că a fost informată în urmă cu două zile despre atacul cibernetic.