Pentru stabilizarea prețurilor la materialele de construcții este necesar în primul rând creșterea numărului de unități de producție locale, pentru ca industria să nu mai fie nevoită să importe din alte state și să plătească, pe lângă costurilor materialelor, și transportul până în țară, a spus Claudiu Bisnel, Fondator și CEO Brisk Group, companie de consultanță în domeniul construcțiilor, la conferința „Impactul crizei prețurilor în piața imobiliară”, organizată de Profit.ro.
Circa 70% din materialele de construcții folosite în România sunt importate, iar restul de 30% care se produc în țară, au la bază, preponderent, tot materii prime importate.
Evenimentul, organizat cu sprijinul Alesonor, Brisk, Concelex, ELCO, Genesis Property, Impact, Meta Estate, Nhood, Nordis Group, Romanian Property Awards și SVN Romania, a fost transmis în direct și la PROFIT NEWS TV
Claudiu Bisnel estimează însă că prețurile la materialele de construcții vor continua să crească în perioada următoare.
„Probabil vom mai experimenta această creștere în perioada următoare, deși am început să simțim plafonări pe anumite tipuri de materiale sau materii prime. Acest lucru se datorează multiplilor factori de criză pe care i-am experimentat. Este clar că un contribuitor și un catalizator pentru aceste creșteri a fost pandemia, în sensul în care am avut blocaje pe lanțurile de producție, nu trebuie să uitam nici războiul comercial dintre America și China, care iarăși a contribuit la disponibilitatea acestor materiale și materii prime”, spune fondatorul Brisk Group.
Războiul din Ucraina a agravat problemele cauzate de pandemie pe piața construcțiilor.
„A avut un efect direct asupra importului de oțel beton. De exemplu, în România, importam undeva la 20% din întregul necesar de oțel beton din Ucraina. Este clar o nevoie de creștere a numărului de unități de producție locale. Sesizăm că au apărut deja câteva proiecte pe diferite tipuri de materiale de construcții, care vor începe producția undeva în 2023-2024, ceea ce este un semn bun”, mai spune Bisnel, adăugând că este foarte important ca atât la nivel european, cât și la nivel global să se repornească producția și să se stabilizeze lanțurile de aprovizionare.
CITEȘTE ȘI VIDEO Dezbaterile PROFIT NEWS TV -„Maratonul imobiliar“: Războiul din Ucraina afectează direct piața imobiliară și de construcții din România, însă marile investiții continuă. Proiecte de sute milioane euro. PNRR - o glumă proastă!„Și mai important este să avem o stabilitate vizavi de disponibilitatea și posibilitatea transportării eficiente a acestor materiale. Dacă aceste lucruri se vor întâmpla în viitorul apropiat probabil vom resimți o plafonare și ulterior poate chiar mici descreșteri a prețurilor la materialele de construcții”, precizează el.
Claudiu Bisnel atrage atenția și la importanța reducerii amprentei de carbon în domeniul construcțiilor.
„Industria construcțiilor este una dintre cele mai mari producătoare de carbon, produce undeva la 40% din întregul carbon eliminat în atmosfera. Una din metodele de a limita aceste efecte este de a avea producția de materiale cât mai local, pentru a elimina consumul de combustibil sau energie fosilă utilizat în transporturi”, afirmă acesta.