Samsung Group, cel mai mare conglomerat din Coreea de Sud, a anunțat numirea unei femei care nu este membră a familiei fondatoare în funcția de director general la o companie din cadrul grupului, o premieră în istoria de 86 de ani a firmei, transmite Bloomberg.
Într-o țară unde femeile sunt slab reprezentate în posturile de directori de companii, Kim Kyung-Ah a fost numită președinte director general la Samsung Bioepis Co. Doctor în neurotoxicologie la Universitatea Johns Hopkins, Kim Kyung-Ah are 56 de ani și peste două decenii de experiență în dezvoltare biologică și va superviza dezvoltarea de noi produse, transmite Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Numirea lui Kim Kyung-Ah intră în vigoare imediat și face parte dintr-o schimbare mai amplă a echipei manageriale de la Samsung anunțată miercuri. Vicepreședintele Samsung, Jun Young-hyun, a fost numit director general al diviziei de cipuri de memorie. De asemenea, Samsung l-a numit pe Han Jin-man în postul de președinte și director al diviziei de foundry, care produce cipuri concepute special pentru clienți.
Chiar dacă numirea lui Kim Kyung-Ah este un moment de cotitură, doar 10% dintre cele 269 de mari companii listate din Coreea de Sud aveau în frunte o femeie în 2023, potrivit firmei de consultanță CEOScore. Aceasta deși femeile beneficiază de aceeași educație ca și bărbații în Coreea de Sud. Proporția femeilor a crescut treptat de la 3% în 2019, până la 6,9% în 2021, potrivit CEOScore. Acest progres vine după ce, în 2020, Guvernul a revizuit o lege care împiedică o mare companie să aibă un consiliul de administrație compus în întregime din bărbați.
Kim devine a doua femeie care va conduce o companie afiliată Samsung. Lee Boo-jin, nepoata fondatorului grupului Samsung, Lee Byung-chull, și director general la Hotel Shilla Co., a fost prima femeie care a condus o subsidiară a Samsung.
CITEȘTE ȘI OMV și TotalEnergies vor produce petrol sintetic din deșeuri de plasticGrupul Samsung a fost înființat în 1938 când fondatorul Lee Byung-chull a deschis prima sa afacere, un magazin care vindea pește uscat, fructe și tăiței, în orașul Daegu din sud. Lee și-a extins ulterior afacerile în transport, imobiliare, bere și asigurări, și s-a mutat la Seul în 1947. Acesta a înființat Samsung Electronics în 1969 și a condus compania până la moartea sa în 1987. Nepoții săi conduc acum conglomeratul, alături de manageri profesioniști, după ce fostul președinte Lee Kun-hee a decedat în 2020.
Jay Y. Lee este nepotul fondatorului grupului Samsung și moștenitorul acestui adevărat „imperiu”. Samsung este de departe cel mai important ‘chaebol’, marile conglomerate industriale care domină cea de a 12-a economie mondială. Cifra de afaceri globală a Samsung reprezintă o cincime din Produsul Intern Brut sud-coreean și în consecință Samsung are o importanță crucială pentru economia Coreei de Sud.