România și alte state membre UE sprijină producătorii auto afectați de normele privind emisiile de CO2

România și alte state membre UE sprijină producătorii auto afectați de normele privind emisiile de CO2
scris astăzi, 08:29

O coaliție de șapte state membre UE, inclusiv România, cere acțiuni pentru prezervarea competitivității industriei auto a blocului comunitar, într-un moment în care sunt necesare investiții în inovare pentru a îndeplini normele mai stricte privind emisiile de dioxid de carbon, transmite Bloomberg.

România, Italia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia și Austria s-au alăturat grupului care va solicita joi miniștrilor Concurenței din UE să găsească o soluție pentru ca producătorii auto să evite amenzile din 2025, când în UE intră în vigoare norme mai dure privind emisiile de CO2, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Apple a ratat trendul de revenire a pieței mondiale de smartphone în 2024, estimează IDC CITEȘTE ȘI Apple a ratat trendul de revenire a pieței mondiale de smartphone în 2024, estimează IDC
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Alianța vrea să îmbunătățească politica în domeniul auto echilibrând stimularea cererii cu sprijinul pentru investiții.

"Industria este acum într-un punct critic, se confruntă cu dificultăți semnificative legate de producție, forța de muncă li concurența globală, ceea ce necesită acțiuni urgente și coordonate la nivelul UE. Următorul ciclu legislativ de cinci ani prezintă oportunitatea unei mai bune alinieri a politicii industriale cu obiectivele mai ample ale UE de decarbonizare și competitivitate", se arată în propunerea comună consultată de Bloomberg News.

Impulsionarea poziției producătorilor europeni pe scena globală este una din prioritățile cheie ale președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul celui de-al doilea mandat, până în 2029. Noua Comisie Europeană condusă de Ursula von der Leyen a fost aprobată miercuri de Parlamentul European, iar oficialul CE le-a spus europarlamentarilor că industria auto este "o mândrie europeană și s-a angajat să asigure faptul că "viitoarele mașini vor continua să fie fabricate în Europa".

De asemenea, Ursula von der Leyen le-a spus jurnaliștilor că ea personal va conduce actualul dialog strategic cu industria auto.

În prezent limita de emisii la nivelul întregii flote a UE este de 116 grame CO2/km, măsurată pe baza așa-numitei procedură de testare WLTP, dar urmează să scadă până la 94 g CO2/km în 2025. Depășirea limitelor de CO2 ar putea duce la amenzi în valoare de 95 de euro pentru fiecare CO2 gram/km în plus înmulțit cu numărul de vehicule vândute. În aceste condiții, companiile auto s-ar putea confrunta cu amenzi de sute de milioane de euro.

Producătorii auto europeni se confruntă cu dificultăți semnificative deoarece cererea pentru vehicule electrice (EV) dezamăgește iar costurile cresc, în plus pe lângă norme mai dure privind emisiile de CO2, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). De asemenea, companiile auto au cerut schimbarea legislației pentru evitarea amenzilor din 2025, într-un moment în care producătorii auto din China își majorează vânzările în regiune.

Sud-africanii de la MAS Real Estate pregătesc creșterea portofoliului de mall-uri în România. Acțiunile cresc cu 6% CITEȘTE ȘI Sud-africanii de la MAS Real Estate pregătesc creșterea portofoliului de mall-uri în România. Acțiunile cresc cu 6%

"Astfel de amenzi ar limita sever capacitatea industriei de a reinvesti în inovare și dezvoltare, afectând prin urmare competitivitatea Europei pe plan global. Asociația Constructorilor Europeni de Automobile a scos în evidență aceste temeri, și sprijinim necesitatea unor măsuri urgente adecvate și a unor mijloace financiare adecvate la nivelul UE, inclusiv un pachet de măsuri pe termen scurt, pentru a facilita tranziția justă care să nu submineze competitivitatea Europei", susțin cele șapte state membre UE.

Acestea cer o evaluare a standardelor privind emisiile CO2 pentru noile autoturisme și camionete, spunând că reglementările sunt de asemenea necesare urgent pentru a stopa renunțarea la investiții în cercetarea și dezvoltarea tehnologiei verzi.

Limitele mai dure din 2025 fac parte din planurile de interzicere a automobilelor cu motoare pe benzină și motorină din 2035.

viewscnt
Afla mai multe despre
auto
emisii