Am remarcat că anul acesta, Revelionul Ospătarilor a avut loc în același timp cu cel al tuturor românilor. Astfel, șomerii sunt mulțumiți că au intrat și ei în rândul lumii! Acesta este un bun exemplu că atunci când diviziunea muncii decade, șomajul se accentuează.
Expresia "Marea Resetare" a intrat de ceva vreme în limbajul comun și toată lumea pare să știe ce înseamnă, deși nu toți cad de acord asupra semnificației ei. Unii consideră că – spre bine sau spre rău – ea e un tăvălug natural inevitabil care va schimba din temelii organizarea socială a lumii. Alții, dimpotrivă, sunt de părere că e ceva cu totul "nenatural".
Am avut un vis, nu unul atât de detaliat ca la proorocii biblici, dar suficient de exact ca să-mi reamintească de Wage-led Growth și să fiu întrebat: Oare cresc prețurile sau, de fapt, se înmulțesc banii ce corespund bunurilor când se majorează salariile în administrația locală?
Monetariștii, deși mai favorabili pieței libere decât keynesienii, nu au o soluție diferită față de aceștia din urmă privind ieșirea din criză. Primii văd salvarea în pomparea de bani de către banca centrală, ceilalți în programele de lucrări publice realizate de guvern.
Papa Francisc și-a făcut un obicei din a ataca ciclic capitalismul și proprietatea privată. Mai mult, o face utilizând inclusiv termeni extrem de circumscriși ideologic, cum ar fi "neoliberalism".