Evaluările asupra economiei, cel puțin cele care implică cifre și calcule aritmetice, sunt întotdeauna tentative eșuate parțial din start de a structura și "captura" informații extrem de complexe și aflate în continuă schimbare. PIB-ul, indicele prețurilor de consum, rata șomajului, starea contului curent sau a schimburilor comerciale sunt valabile la modul absolut practic doar în secunda în care au fost calculate și asta dincolo de eventuala incompletitudine a datelor statistice. Economiștii încearcă să reconstituie filmul dinamic al raporturilor de producție și consum dintr-o succesiune de fotografii mișcate, cu multe goluri între ele.
Sub comunism, dar și mai înainte, în succesiunea de regimuri mai voalat sau mai explicit fasciste de dinainte de 1945, românii au rezistat (nu foarte eroic, dar ferm) prin umor. Bancuri s-au spus și cu Hitler, și cu "Căpitanii" Codreanu și Sima, și cu "Conducătorul" Antonescu, nu doar cu Ceaușescu. De altfel, probabil că tradiția, deopotrivă rezilientă și (în bună măsură) păguboasă, căci menită să prevină explozia de revoltă a "mămăligii" oferind o supapă de descărcare a tensiunilor sociale, este chiar mai veche, posibil de la voievozi. De unde vorba arhaică "bem și înjurăm stăpânirea".
Din nou despre 70 de ani - vârstă de pensionare. Opțională - temporară, cum a fost și suprataxarea mașinilor de peste 2000 de centrimetri cubi. Ca să spună Milton Friedman că nimic nu-i așa permanent ca un program guvernamental temporar!
Nu e niciun secret că bunăstarea este o noțiune care are legătură cu capitalul, mai precis cu cantitatea de investiții realizată pe locuitor. Din acest motiv, oricât de harnic ar dori să fie un sicilian sau un calabrez, el va câștiga mai prost decât un locuitor al Micii Italii din Manhattan-ul new yorkez, fiindcă nu are cum să fie mai productiv.
Joe Biden a fost desemnat candidat la președinție al Partidului Democrat pentru a apăra "centrismul" mainstream relativ neoliberal (cu accente puternic social-democrate) de "populismul" hibrid (și deseori contradictoriu) al lui Donald Trump, care a amestecat măsuri clasic-liberale, cum ar fi reducerea impozitării și a reglementărilor cu unele pur intervenționiste, cum ar fi barierele comerciale protecționiste sau sprijinirea "campionilor" autohtoni prin ajutoare de stat.