Cariad, o companie a grupului VW, în care s-au investit peste 10 miliarde de euro și care ar fi trebuit să fie nucleul software a viitoarelor automobile dezvoltate de companie, are un viitor incert după asocierea constructorului german cu Rivian, într-o nouă companie care se va ocupa de dezvoltarea de software.
Dacia a vândut tot atâtea mașini electrice în Germania, în acest an, câte a vândut și Peugeot. Diferența dintre cele două este că Dacia are doar Spring în ofertă, iar timp de trei luni nu a livrat nicio mașină, iar Peugeot are câte o versiune electrică pentru fiecare model din gamă. Comparația dintre cele două arată că Spring nu a renunțat să atragă clienți pe cea mai mare piață auto din Europa, chiar dacă s-a lovit de foarte multe obstacole.
Analiza Eurelectric vine la scurt timp după ce Asociația Operatorilor de Transport și Sistem de Energie Electrică din Europa Continentală (ENTSO-E) a decis majorarea, de la 1 decembrie 2024, a capacității cumulate de import de curent electric de la țările vecine din UE a Ucrainei și Republicii Moldova cu peste 23%, de la nivelul actual de 1.700 MW la 2.100 MW.
Portal Village, un resort turistic sustenabil, situat între satul Sibiel, din zona Mărginimea Sibiului și pădure, a fost inaugurat în urmă cu trei ani, în urma unei investiții de 750.000 de euro, sumă provenită parțial dintr-un grant.
Guvernul a împrumutat în octombrie circa 16 miliarde lei și a ajuns astfel cu împrumuturile la 215 miliarde lei pentru primele zece luni din an, potrivit datelor analizate de către Profit.ro. Necesarul de împrumut pentru anul 2024, revizuit deja pentru a doua oară, este anunțat la 235 miliarde lei.
Operațiune Kontron. Detalii pe PROFIT INSIDER, un instrument de business pe bază de abonament prin intermediul căruia sunt furnizate informații exclusive privind modificările fiscale și legislative pregătite de autorități înainte de a fi lansate în dezbatere publică, tranzacții realizate de jucători importanți, decizii de business, rezultate financiare anunțate în premieră, analize de piață exclusive.
Elena Borcea, mama fostului proprietar al echipei de fotbal Dinamo București, Cristian Borcea, și-a majorat participația în cadrul complexului care găzduiește celebrul restaurant „Doi Cocoși“ din nordul Bucureștiului cu scopul de a plăti o datorie către fostul deputat Gheorghe Nețoiu, apărută odată cu ieșirea acestuia din afacere în primăvara acestui an, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Producătorul de mobilă Taparo SA din Târgu Lăpuș, unul dintre cei mai mari din regiunea Maramureș, intră în insolvență, la propria cerere, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
După ce a acceptat plecarea voluntară a circa 300 de oameni, Dacia este obligată de proiectul de lansare în producție a modelului Bigster să caute oameni cu meserii potrivite pentru liniile de fabricație. Așa cum a spus și directorul Dacia România, Mihai Bordeanu, Dacia nu a și-a făcut un scop în sine din reducerea personalului, ci mai degrabă încearcă să-și selecteze personalul cu calificări potrivite dezvoltării tehnologice a uzinei.
Producătorul de arcuri pentru mașini Kern-Liebers, care are ca acționar familia milionarului german Hans-Jochem Steim, planifică extinderea capacității de producție a fabricii sale din Popești-Leordeni, proces în urma căruia va face noi angajări, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.