Impactul crizei se resimte puternic atât la nivelul capacității agenților economici de a gestiona resursele umane, dar și la nivelul relațiilor comerciale cu partenerii de afaceri.
În situația în care marea majoritate a agenților economici nu dispun de fonduri de rezervă care să le permită susținerea businessului pe perioadele în care activitatea economică este blocată, iar statul întârzie să adopte măsuri reale pentru a veni în sprijinul companiilor a căror activitate economică a fost puternic afectată, aceștia se văd în situația limită de a alege între proprii angajați și existența companiei însăși, în condițiile în care, deja de două săptămâni, mare parte dintre aceștia înregistrează o scădere dramatică a veniturilor sau chiar au fost nevoiți să oprească activitatea.
În acest context, în mod firesc toți acești agenți economici își îndreaptă privirile atât către stat, de la care așteaptă măsuri concrete de sprijin, dar și către specialiștii în resurse umane, avocați și fiscalisti, așteptând de la aceștia soluții legale pentru ieșirea din impas, astfel încât deciziile pe care le adopta în această perioadă să nu genereze litigii care în viitor le-ar putea genera și mai multe pierderi.
Întrebarea care se resimte puternic în piață, este una extrem de stringentă – este pandemia cu Covid-19 – o situație de forță majoră care poate fi generatoare de efecte juridice la nivelul raporturilor de muncă și comerciale?
Fără a minimaliza nevoia de solidaritate care trebuie să anime toți membrii societății în asemenea situații de cumpănă, mai cu seamă că doar în urmă cu câteva luni tocmai industriile grav afectate astăzi se confruntau cu o acută lipsă a forței de muncă; din perspectiva faptului că, într-un fel sau altul, societățile vor reuși să depășească această situație excepțională și atunci vor trebui să fie pregătite să repornească motoarele economiei;
Se pune întrebarea ce măsuri ar putea lua angajatorii pentru a-și conserva forța de muncă existentă prin menținerea contractelor individuale de muncă, în condițiile în care nu dispun de fondurile necesare pentru a susține șomajul tehnic al angajaților, nu pot lua măsura de reducere a timpului de muncă pentru că activitățile le sunt restrânse la un anumit număr de participanți (la început sub 1.000, apoi sub 100, iar acum sub 50), în activitatea lor nu se poate implementa munca la domiciliu și nici telemunca, coroborat cu faptul că toate măsurile recomandate de autorități implică limitarea la minim a interacțiunilor umane, autoizolarea și în situația în care se impune chiar carantină.
Anume, ne aflăm într-o situație de forță majoră care poate sta la baza adoptării măsurii suspendării de drept a contractului individual de muncă, astfel încât după încetarea acesteia, raportul de muncă să-și poată relua cursul firesc? Și dacă da, ce măsuri ar putea adopta statul pentru ca angajații să nu fie lipsiți complet de venituri pe perioada cât nu pot presta munca.
Analizând noțiunea de forță majoră astfel cum este această reglementată de art.1351 alin.2 Cod Civil, observăm că aceasta este definită ca fiind “ orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.”
Prin urmare, trebuie să determinăm dacă Pandemia Covid-19 poate constitui caz de fortă majoră, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege și analizând situația prin raportarea la normă de drept, constatăm că:
- evenimentul este fără îndoială unul extern de voința părtilor;
- imprevizibilitatea trebuie verificată în raport de cazul concret invocat, astfel, deși s-ar putea invoca faptul că pericolul răspândirii virusului se prefigura deja la sfârșitul anului trecut, realitatea este că în Europa acesta își face simțite efectele abia de câteva săpătămâni, perioadă care coincide și cu declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a infecției cu Covid-19 - ca fiind pandemie;
- condiția ca pandemia să fie de neînlăturat, ceea ce din păcate, până în prezent, se verifică, autoritățile făcând deocamdată eforturi pentru limitarea răspândirii virusului, cu perspective mai mult decât vizibile că, cel puțin în următoarele 30 de zile, să nu poată fi înlăturată.
Mai mult decât atât, dacă analizăm temeiul invocat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență în preambulul Hotărârilor adoptate până în prezent, coroborat cu faptul că în Monitorul Oficial al României a fost publicat Decretul nr.195/16.03.2020 prin care Președintele a decretat stare de urgență în România, vom constată că:
- Măsurile se întemeiază pe declarația Organizației Mondiale a Sănătății, prin care a fost declarată pandemia la nivel mondial, calificând-o ca fiind o situație de urgență;
- În motivarea emiterii decretului se arată textual că se impune decretarea stării de urgență “În considerarea faptului că elementele sus-menționate definesc un context excepțional care nu putea fi previzionat, care vizează interesul public general și care constituie o situație extraordinară, ce impune măsuri excepționale”;
- Temeiul legal reținut în motivarea Hotărârilor CNSSU este OUG nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările, care definește:
- - situația de urgență ca fiind “eveniment excepțional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare și intensitate amenință viața și sănătatea populației, mediul inconjurător, valorile materiale și culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri și acțiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare și managementul unitar al forțelor și mijloacelor implicate;”
- – starea potențial generatoare de situații de urgentă – ca fiind un “ complex de factori de risc care prin evoluția lor necontrolată și iminentă amenintării ar putea aduce atingere vieții și populației, valorilor materiale și culturale importante și factorilor de mediu;
- – factorul de risc- ca fiind un “fenomen, proces sau complex de imprejurări congruente, în același timp și spațiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc;
- - tipurile de risc – ca fiind “incendii, cutremure, inundații, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbușiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbușiri ale unor construcții, instalații ori amenajări, eșuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanșe, eșecul serviciilor de utilităti publice și alte calamități naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici;”
Pe cale de consecință, în opinia noastră, angajatorii a căror activitate a fost puternic afectată de criza generată de infecția cu Covid-19 – se regăsesc într-o situație de forță majoră care în ultima instanță justifică suspendarea de drept a contractului individual de muncă pentru contractele de muncă încheiate înainte de declararea de către Organizația Mondială a Sănătății a pandemiei la nivel mondial, deoarece așa cum am arătat, după acest moment nu mai poate fi susținută și probată imprevizibilitatea.
Apreciem că pentru a diminua efectul negativ ce ar putea surveni în urma suspendării de drept a contractelor de muncă pe temeiul forței majore, care în mod evident ar determina lipsirea angajaților de orice venituri pe întreagă perioadă cât operează suspendarea de drept a contractului individual de muncă, în contextul în care, inclusiv la nivelul conducerii Uniunii sunt avute în vedere și s-au adoptat poziții în sensul nevoii de intervenție a statului în sprijinul angajaților și angajatorilor pe perioada cât activitatea economică este afectată de răspândirea Pandemiei, autoritățile pot adopta o serie de măsuri în sprijinul atât al angajaților cât și al angajatorilor, care să permită măsuri alternative care să facă posibilă menținerea contractelor de muncă și totodată suspendarea de drept a acestora, cu posibilitatea asigurării veniturilor pentru salariați, cum ar fi:
- Instituirea carantinei într-o comunitate conform art.8 din OMS nr.414/11.03.2020, ceea ce ar permite suspendarea de drept a contractului individual de muncă în temeiul art.50 lit.c) din Legea 53/2003, cu modificările ulterioare, caz în care angajații asigurați pot beneficia de concediu și indemnizație pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătătii și al președintelui CNAS nr. 15/1.311/2018, cu modificările și completările ulterioare, coroborată cu modificarea legislativă care să elimine dispoziția legală privind suportarea celor 5 zile de concediu medical din Fondul de Salarii de către angajator;
- Adoptarea unor măsuri legislative care să permită subvenționarea de către stat a fondurilor necesare susținerii șomajului tehnic;
- Acordarea de ajutor de stat pentru plata taxelor salariale firmelor aflate în dificultate;
- Amânarea termenului de declarare a obligațiilor fiscale și de plată a acestora pentru toți agenții economici afectați pe întreaga perioadă cât operează starea de urgență la care se adaugă min.30 de zile de la ridicarea acesteia, coroborat cu scutirea acestora de la obligația de a plăți accesorii fiscale pentru perioadă cât obligațiile fiscale au fost amânate la plată și adoptarea unor măsuri de eșalonare la plată obligațiilor fiscale aferente perioadei de amânare la plată, după ce situația de urgență va fi ridicată;
- Ridicarea măsurilor de executare silită prin poprire instituite asupra disponibilităților bănești ale agenților economici puternic afectați, pe întreagă perioadă cât acționează starea de urgență, astfel încât aceștia să aibă acces la resursele financiare;
- Amânarea la plată a ratelor la creditelor bancare pentru agenții economici afectați;
- Acordarea de credite bancare cu dobândă subvenționată pentru agenții economici puternic afectați.
În ceea ce privește relațiile comerciale între profesioniști, apreciem că situația determinată de pandemia Covid-19, plasează agenții economici în imposibilitatea de a-și executa obligațiile contractuale asumate în contractele comerciale, atât din pricina lipsei acute de lichidități determinate de blocarea activității economice cât și de măsurile de restrângere a dreptului la libera circulație pe anumite teritorii, respectiv de luarea măsurilor de carantinare a tuturor persoanelor care circulă sau vin din zonele afectate.
Întrebarea pe care cu toții ne-o punem este dacă această pandemie și măsurile dispuse de autorități în vederea limitării răspândirii virusului constituie o situație de forță majoră exoneratoare de răspundere pentru neexecutarea contractelor comerciale sau suspensivă pentru îndeplinirea unor obligații comerciale și aici avem în vedere spre exemplu – amânarea obligației de plată a chiriei sau chiar suspendarea obligației de plată a chiriei pe perioada cât acționează situația de forță majoră sau, după caz, reducerea chiriei proporțional cu reducerea programului de lucru cum se întâmplă, spre exemplu în situația în care agenții economici au posibilitatea să funcționeze în regim de reducere a timpului de lucru de la 5 zile, la 4 zile pe săptămâna.
În opinia noastră, răspunsul la această întrebare nu poate fi unul general valabil, fiind necesară, în fiecare caz în parte, o analiză concretă a clauzelor cuprinse în contractul comercial respectiv, astfel încât să se determine modalitățile în care, prin legea părților, pe de o parte s-au stabilit sau nu situațiile de forță majoră prin limitarea doar la anumite situații indicate expres și limitativ (sau dacă părțile au făcut trimitere la norma generală) iar pe de altă parte, dacă a fost inserată o clauza potrivit căreia părțile se angajează să răspundă inclusiv în situația de forță majoră, caz în care contractual fiind legea părților, nu poate opera norma generală.
În cazul în care, contractual, nu au fost stabilite clauze care să deroge de la dreptul comun, trebuie analizat dacă pandemia generată de apariția COVID-19 se subsumnează noțiunii generale de ”fortă majoră”, astfel cum am arătat și în analiză de mai sus referitoare la raporturile de muncă, o importanță deosebită prezentând momentul încheierii contractului, respectiv asumării obligației - poziționarea în timp a acestuia, înainte sau după apariția situației de forță majoră.
Trebuie, în acest context, analizat care este momentul nașterii forței majore și în ce modalitate se poate constata această situație de către camerele de comerț în cadrul procedurii acordării certificatelor de forță majoră.
În speță, Organizația Mondială a Sănătătii, prin Comitetul de Urgență pentru Regulamentul Sanitar Internațional, la data de 30.01.2020, a luat decizia privind stabilirea unei urgențe de sănătate publică de importanță internațională cauzată de epidemia cu noul coronavirus în Republică Populară Chineză.
Conform Regulamentului Sanitar Internațional, starea de urgență de sănătate publică de importanță internațională înseamnă un eveniment neobișnuit care:
- constituie un risc de sănătate publică pentru alte state, prin răspândirea internațională a bolii și
- cere un potential răspuns internațional coordonat.
Prin urmare, se poate aprecia că momentul apariției evenimentului de forță majoră nu poate fi certificat de catre camerele de comerț și industrie mai devreme de data la care Organizația Mondială a Sănătății a declarat situația de urgență.
Potrivit Legii nr. 335/2007 a camerelor de comerț din România, respectiv art. 28 alin. (2) lit. i), Camera Națională îndeplineste următoarele atribuții principale: “(…) i) avizează, la cerere, pentru societățile românești, pe bază de documentație, existența cazurilor de forță majoră și efectele acestora asupra executării obligațiilor comerciale internaționale”
Chestiunea care implică dificultate o reprezintă partea de documentație care trebuie să susțină cererea de eliberare a certificatului de forță majoră, în acest caz agenții economici urmând să probeze existența cauzei de forță majoră determinată de pandemia-COVID-19 prin documentele adoptate la nivel internațional, respectiv Raportul Organizației Mondiale a Sănătătii din 30.01.2020 de declarare a stării de urgență internațională, precum și de documentele oficiale ale autorităților române care atestă atât constatarea evenimentelor cât și amploarea măsurilor adoptate.
Important de reținut este și faptul că Decretul privind instituirea stării de urgență, reglementează în Anexa 1, Capitolul ÎI art.12 faptul că “- Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează, la cerere, operatorilor economici a căror activitate este afectată în contextul COVID-19, certificate de situație de urgență în baza documentelor justificative.”- documente a căror procedură de eliberare va fi cel mai probabil adoptată în perioada imediat următoare.
În lipsa oricărei alte precizări, apreciem că dacă certificatele de forță majoră eliberate de Camera de Comerț și Industrie din România pot fi utilizate în contractele comerciale internaționale, certificatele de situații de urgență ce vor fi eliberate de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri vor putea fi utilizate în ceea ce privește contractele comerciale interne, acestea permițând agenților economici a căror activitate economică a fost grav afectată de criza Covid-19, care se află în situația în care nu-și pot îndeplini obligațiile contractuale asumate datorită lipsei acute de fonduri, să uzeze de cauza exoneratoare de răspundere, să încerce să obțină suspendarea executării obligațiilor contractuale sau să negocieze modificarea termenelor și condițiilor de executare a contractelor.
Apreciem că în acest context agenții economici ar trebui să ia măsuri rapide de revizuire a contractelor aflate în derulare a căror executare ar putea fi îngreunată sau împiedicată de evoluția pandemiei-COVID-19.
Pe de altă parte, agenții economici care urmează să încheie asemenea contracte ar trebui să aibă în vedere includerea în acestea a unor clauze exprese referitoare la calificarea situației actuale și stabilirea unor limite și condiții clare în care poate interveni răspunderea contractuală.
Dealtfel, autoritățile și-au exprimat deja intenția și apreciem că se impune intervenția statului cu măsuri menite să vina în sprijinul agenților economici aflați în situația în care nu-și mai pot onora obligațiile asumate prin contractele comerciale datorită lipsei acute de fonduri determinată de măsurile absolut necesare adoptate în vederea combaterii pandemiei.
În opinia noastră, una dintre condițiile combaterii efectelor negative asupra agenților economici este că măsurile de sprijin pe care statul intenționează să le aplice să fie adoptate în regim de maximă urgență, fără a mai tergiversa adoptarea săptămâni întregi cum s-a întâmplat până în prezent.
Deasemenea, se impune adoptarea de proceduri simplificate pentru obținerea certificatelor constatatoare ale forței majore respectiv ale certificatelor de situații de urgență astfel încât agenții economici solicitanți să le poată obține cât mai rapid, precum și modificări legislative care să elimine obligativitatea achitării taxei pentru eliberarea certificatelor de forță majoră măcar pe perioada cât este instituită starea de urgență.
Important de reținut este și faptul că țara noastră are, că să spunem așa, undă verde în adoptarea măsurilor de sprijinire a companiilor și angajaților în contextul crizei determinată de pandemia cu Covid-19, Comisia Europeană exprimându-și foarte clar poziția prin răspunsul imediat pentru atenuarea impactului socio-economic al pandemiei COVID-19, axat pe un răspuns coordonat la nivel european, prezentat de Comisie în data de 13 martie 2020 în condițiile în care COVID-19 este considerat o urgență majoră în materie de sănătate publică pentru cetățenii, societățile și economiile Uniunii, cu infecții înregistrate în statele membre. S-a reținut că reprezintă un șoc economic major pentru UE, Comisia stabilind că va utiliza toate instrumentele de care dispune pentru a atenua consecințele pandemiei, în special:
- Asigurarea aprovizionării sistemelor de sănătate, prin menținerea integritătii pieței unice, a producției și distribuției de lanțuri valorice;
- Sprijinirea oamenilor astfel încât veniturile și locurile de muncă să nu fie afectate în mod disproporționat și să evite efectele permanente ale acestei crize;
- Sprijinirea întreprinderilor și asigurarea faptului că lichiditătile sectorului nostru financiar pot continua să ajute economia
- Permiterea statelor membre să acționeze în mod decisiv și coordonat, prin utilizarea flexibilitătii depline a schemelor privind ajutorul de stat și Pactului de stabilitate și de creștere.
- Președinta Comisiei Europene, Ursula van der Leyen, a declarat: „Pandemia ne testează pe toți. Aceasta nu este doar o provocare fără precedent pentru sistemele noastre de sănătate, ci și un șoc major pentru economiile noastre. Pachetul economic important anunțat astăzi se referă la situația actuală. Suntem pregătiți să facem mai mult pe măsură ce situația evoluează. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a sprijini europenii și economia europeană.”
- scheme flexibile privind ajutoarele de stat
« Principalul răspuns fiscal la COVID-19 va proveni din bugetele naționale ale statelor membre. Normele UE privind ajutoarele de stat permit statelor membre să ia măsuri rapide și eficace pentru a sprijini cetătenii și companiile, în special IMM-urile, care se confruntă cu dificultăti economice din cauza pandemiei COVID-19.
Statele membre pot concepe măsuri de sprijin ample, în conformitate cu normele UE existențe. În primul rând, acestea pot decide să ia măsuri, cum ar fi :
- subvenții salariale,
- suspendarea plătii impozitului pe profit,
- suspendarea taxei pe valoarea adăugată sau
- suspendarea plătii contribuțiilor sociale.
În plus, statele membre pot acordă sprijin financiar direct consumatorilor, de exemplu în cazul serviciilor anulate sau al biletelor care nu sunt rambursate de către operatorii în cauză.
De asemenea, normele UE privind ajutoarele de stat le permit statelor membre să ajute companiile să facă față deficitelor de lichidități și care au nevoie rapid de ajutor pentru salvare. Articolul 107 alineatul (2) litera (b) din TFUE permite statelor membre să despăgubească companiile pentru prejudiciile cauzate în mod direct de evenimente excepționale, inclusiv măsuri în sectoare precum aviația și turismul. »
- cadrului fiscal european mai flexibil
« Comisia va propune Consiliului să aplice flexibilitatea totală prevăzută de cadrul fiscal al UE, astfel încât statele membre să poată pune în aplicare măsurile necesare pentru limitarea extinderii virusului și atenuarea efectelor socio-economice negative.
În primul rând, Comisia consideră că pandemia de COVID-19 se califică drept un „eveniment neobișnuit aflat în afara controlului guvernului”. Aceasta permite adaptarea cheltuielilor excepționale, cum ar fi cele cu asistența medicală și măsurile de salvare specifice pentru companii și angajați.
În al doilea rând, Comisia va recomanda ajustarea eforturilor fiscale necesare cerute statelor membre în cazul unei creșteri negative sau al unor scăderi majore ale activității.
În cele din urmă, Comisia este pregătită să propună Consiliului să activeze clauza derogatorie generală pentru a permite un sprijin mai general al politicii fiscale. Această clauză ar suspenda, în cooperare cu Consiliul, ajustarea bugetară recomandată de Consiliu în cazul unei recesiuni economice grave în zona euro sau la nivelul întregii Uniuni. »
Prin urmare, inclusiv forurile UE, au în vedere și constată necesitatea intervenției statului în adoptarea cât mai urgență a măsurilor de sprijinire a companiilor și angajaților acestora pentru a evita concedierile, pentru a evita lipsirea angajaților de mijloacele financiare absolut necesare traiului dar și pentru acordarea suportului necesar pentru ca agenții economici să depășească șocul financiar datorat escaladării acestei pandemii la nivel mondial, astfel că sfătuim angajatorii să fie deosebit de prudenți în adoptarea deciziilor vizând suspendarea de drept a contractelor individuale de muncă pe cauza de forță majoră, cu atât mai mult cu cât, fiind vorba de o suspendare de drept, ea nu trebuie constatată obligatoriu printr-un act emis de angajator și să se implice în dialogul social cu reprezentanții statului în vederea identificării unor soluții cât mai eficiente pentru depășirea situației de criză, având încredere că măsurile de sprijin vor fi imediate.
Deasemenea, sfătuim agenții economici a căror activitate economică este grav afectată să-și analizeze cu mare atenție contractele comerciale aflate în derulare și să inițieze negocieri cu partenerii lor comerciali din perspectiva acțiunii forței majore asupra executării obligațiilor contractuale, în condițiile documentării cu certificarea acestei situații de forță majoră de către emitenții abilități legal.
