Operațiunea “Mercur”, cea mai amplă verificare a comerțului online nefiscalizat: Antifrauda a sancționat 1 din 10 vânzători

Operațiunea “Mercur”, cea mai amplă verificare a comerțului online nefiscalizat: Antifrauda a sancționat 1 din 10 vânzători
scris 3 mar 2021

Un număr de 50 de firme și persoane fizice care vindeau online fără să declare la ANAF veniturile obținute au fost sancționate de inspectorii Antifraudă, totalul amenzilor și confiscărilor fiind de 1,05 milioane lei, relevă date analizate de Profit.ro.

Antifrauda desfășoară operațiunea "Mercur", cea mai amplă acțiune de verificare a veniturilor nedeclarate obținute din comerțul electronic nefiscalizat, în cadrul căreia a controlat deja 562 contribuabili. ANAF monitorizează vânzările online, însă persoanele fizice care vând ceva ocazional nu trebuie să își facă griji, nu sunt printre țintele Fiscului. În atenția inspectorilor intră de obicei sumele mari sau veniturile constante obținute din astfel de activități.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

Pe lângă sancțiuni, inspectorii Antifraudă, direcție de control a ANAF, au stabilit și implicații fiscale/obligații de plată estimate în acte de control în sumă de 57,7 milioane lei.

Sancțiunile

  • 37 contribuabili mici - 906.000 lei
  • 11 persoane fizice - 142.000 lei
  • 2 contribuabili mijlocii - 4.000 lei
Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online? CITEȘTE ȘI Ce faci atunci când fiecare client vrea altceva de la magazinul tău online?

ANAF a anunțat anul trecut, la lansarea operațiunii "Mercur", că, din analizele preliminare, s-a observat că, odată cu creșterea exponențială a vânzărilor online prin platforme cu reputație și standarde ridicate, s-a intensificat și comerțul cu mărfuri contrafăcute sau operate de firme fantomă, în special prin intermediul unor persoane fizice sau site-uri paravan, care operează pe perioade scurte.

Mai mult decât atât, diversificarea marilor operatori, prin lansarea unor marketplace, a reprezentat o oportunitate pentru firmele sau persoanele care comercializau produse fără a fiscaliza veniturile sau care vindeau produse contrafăcute.

Pe cine verifică ANAF

În prima etapă, inspectorii antifraudă au analizat peste două milioane de vânzări online de bunuri livrate prin curier și a început verificarea a peste 500 dintre clienții firmelor de curierat rapid cu cel mai mare volum de livrări cu plata ”ramburs” sau în conturi bancare.

Florea Grup – 25 de ani. Pasiunea ne-a adus aici CITEȘTE ȘI Florea Grup – 25 de ani. Pasiunea ne-a adus aici

Monitorizarea și analiza comerțului din marile centre angro, achizițiile din UE și importurile extracomunitare cu vânzările online și a livrărilor cu încasare ”ramburs” sau plată online realizate de firmele de curierat rapid au evidențiat tipologii de acțiune, în principal de către persoane fizice care cumpără produse la prețuri subevaluate, pe care le vând en-detail online și încasează de la cumpărători contravaloarea, fără plata obligațiilor fiscale.

Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională CITEȘTE ȘI Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

Furnizorii acestor persoane fizice achiziționează intracomunitar sau importă bunurile prin firme proprii sau intermediare, care sunt apoi “lichidate” după finalizarea formalităților de vămuire. ANAF va iniția, în perioada imediat următoare, acțiuni de control în vederea recuperării taxelor și impozitelor datorate, acolo unde este cazul, prin măsuri și proceduri fiscale.

viewscnt
Afla mai multe despre
mercur
anaf
antifrauda
vanzari online
amenzi
sanctiuni