Guvernul A ELIMINAT din proiectul de ordonanță reducerea plafonului la microîntreprinderi. Decizia a fost luată după ce măsura a fost criticată de mediul de afaceri și de presă

Guvernul A ELIMINAT din proiectul de ordonanță reducerea plafonului la microîntreprinderi. Decizia a fost luată după ce măsura a fost criticată de mediul de afaceri și de presă
scris 17 dec 2021

Ministerul Finanțelor a eliminat, din proiectul de ordonanță cu măsuri fiscale-bugetare, prevederea referitoare la reducerea pragului la microîntreprinderi, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că măsura este amânată, dar nu a precizat pentru ce dată, iar formularea "vom respecta prevederile aplicării Codului Fiscal" nu mai inspiră încredere.

Decizia a fost luată după ce diminuarea pragului, aplicabilă de la 1 ianuarie, fără să fie anunțată din timp (în loc de 1 iulie, cum a fost avansat anterior și anunțat în premieră de PROFIT NEWS TV) a fost aspru criticată de mediul de afaceri și de presă, conform informațiilor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante

UPDATE ora 09.21 Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, în deschiderea ședinței de guvern, că nu va mai fi aplicată reducerea plafonului de încadrare ca microîntreprinderi, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, el precizând că antreprenorii români au nevoie de un mediu predictibil și prietenos, pentru a-și dezvolta afacerile.

"Pentru că am văzut o serie de dezbateri pe tema coborârii, începând cu 1 ianuarie, a plafonului de încadrare ca microîntreprinderi, de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, aș dori să clarific de pe acum acest lucru. Guvernul nu va aproba o astfel de inițiativă, antreprenorii români au nevoie de un mediu predictibil și prietenos, pentru a-și consolida și dezvolta afacerile cinstit”, a spus premierul.

El a arătat că antreprenorii nu trebuie taxați suplimentar. ”Am discutat și vom respecta prevederile Codului Fiscal”, a spus Ciucă.

Nicolae Ciucă a mai spus că Guvernul este preocupat de a păstra echilibrul bugetar și respectă angajamentele luate în relația cu Comisia Europeană, de a avea un deficit de 6,2 % pe ESA, echivalentul a 5,84 % pe cash.

Potrivit proiectului inițial, microîntreprinderile care la finele anului 2021 vor avea afaceri de peste 500.000 de euro ar fi trecut automat de la 1 ianuarie la impozitarea pe profit, odată cu diminuarea pragului de încadrare la microîntreprindere de la 1 milion de euro la 500.000 de euro, potrivit unor lămuriri furnizate de reprezentanți ai Ministerului Finanțelor pentru Profit.ro. Diminuarea bruscă a plafonului a stârnit nemulțumire în rândul firmelor și a contabililor.

De ce este important: Firmele mai mici, cu venituri sub 1 milion de euro, pot opta să plătească un impozit de 1% sau 3% pe venit în locul celui pe profit, care e de 16%. Multe dintre firme aleg această variantă.

4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante CITEȘTE ȘI 4 aspecte importante de luat în considerare atunci când alegeți un ERP pentru hoteluri și restaurante

"La 1 ianuarie 2022, toate microintreprinderile care la 31 decembrie 2021 sunt peste plafonul de 500.000 euro vor trece la impozit pe profit, luând in calcul veniturile și cheltuielile înregistrate începând cu 1 ianuarie 2022", au transmis reprezentanți ai Finanțelor pentru Profit.ro referitor la prevederea inclusă ieri în proiect.

Microîntreprinderile care la finele acestui an au afaceri de peste 500.000 de euro ar fi intrat astfel automat la impozitarea pe profit, iar cele care s-au situat sub 500.000 de euro urmau să aplice impozitarea pe profit dacă în cursul anului 2022 depășesc noul plafon, au mai precizat aceștia.

"Este un abuz grav. Au renunțat chiar și la orice urmă de predictibilitate fiscală. Cum să pui o firmă să treacă de la microîntreprindere la impozit pe profit în două săptămâni?! Oamenii au planuri de bunsiness. Și-au făcut planurile pentru anul următor. Ce vor face acum? Evident, vor răspunde, cei care pot, așa cum merită autoritățile. Se vor înființa microîntreprinderi noi, pe care vor muta afacerile sau alte variante pentru a rezista. Iar dintre cei care nu vor găsi soluții, probabil unii vor trebui să închidă. Iar numărul pe care l-a înaintat ministrul, de 1.000 de firme afectate, care în 2021 ar fi cu afaceri între 500.000 de euro și 1 milion de euro, pare foarte mic compareativ cu realitatea pe care o percepem noi", declara pentru Profit.ro consultantul fiscal Cornel Grama referitor la modificare.

Și CNIPMMR (Consiliul Național al Întreprinderilor Mici și Mijlocii din România) a protestat.

"Atragem atenția asupra următoarelor aspecte:

  • Impozitul pe profit este o chestiune incertă deoarece în condițiile actuale ale creșterilor de prețuri la energie, materie primă, materiale de construcții, tot mai multe societăți pot înregistra pierderi. În schimb, impozitarea veniturilor microîntreprinderilor este certă, ușor cuantificabilă și mai puțin birocratică pentru acestea;
  • Deși se vorbea despre introducerea asa-numitei „taxe de solidaritate” aplicată multinaționalelor, s-a ajuns în situația în care microîntreprinderile să plătească;
  • Se încalcă dispozițiile Codul Fiscal care dispun că orice modificare trebuie făcută cu cel puțin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, modificarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor se va face printr-un act normativ din decembrie 2021 cu aplicare de la 01 ianuarie 2022;
  • Modificarea regimului de impozitare a microîntreprinderilor, în plină criză epidemiologică care a afectat mediul de afaceri și la mai puțin de 6 ani, conduce la un mediu economic lipsit de stabilitate și predictibilitate;
  • Nu a fost efectuat Testul IMM care este obligatoriu potrivit Legii 346/2004 pentru toate proiectele de acte normative cu impact asupra IMM/urilor;
  • În Raportul semestrial de țară se menționează că România are un grad scăzut de colectare a taxelor și impozitelor la bugetul de stat și se propune eficientizarea colectării acesta și nu creșterea impozitării mediului economic", potrivit unui comunicat al CNIPMMR
EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Early Game Ventures va lansa al doilea fond de investiții, cu majorări substanțiale de cifre: Următorul unicorn românesc va apărea în mai puțin de 5 ani

Potrivit datelor Profit.ro, modificarea afecta câteva zeci de mii de firme. Ministerul Finanțelor, Adrian Câciu, spunea, însă, că ar fi de fapt circa 1.000 de firme în situația de a trece de la impozit pe venit la impozit pe profit.

Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies CITEȘTE ȘI Dan Fați, CEO și co-fondator Dacris, în top 100 mondial cei mai influenți CEO din office supplies

Modificarea Codului Fiscal din proiectul inițial de ordonanță

Definiția microîntreprinderii din Codul Fiscal se modifică astfel:

La articolul 47 alineatul (1), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

“ c) a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 500.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile;”

Regulile de ieșire din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderii în cursul anului vor fi modificate în sensul următor:

La articolul 52, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(1) Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 500.000 euro, aceasta datorează impozit pe profit, începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită.”

La articolul 55, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

“(4) Microîntreprinderile care devin plătitoare de impozit pe profit ca urmare a reducerii plafonului privind nivelul veniturilor realizate, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro, comunică organelor fiscale competente ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal 2022.”

Rareș Bogdan, unul dintre liderii PNL, a anunțat, luni, la PROFIT NEWS TV, că în ședința coaliției s-a discutat despre scăderea pragului de încadrare la impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de la 1 million de euro anual la 500.000 de euro.

Turiștii aleg să se distreze în Malta de Revelion, în loc să petreacă în România cu restricții orare CITEȘTE ȘI Turiștii aleg să se distreze în Malta de Revelion, în loc să petreacă în România cu restricții orare

Potrivit informațiilor Profit.ro, câteva zeci de mii de microîntreprinderi riscau să fie nevoite să treacă anul următor de la impozitul de 1% sau 3% pe venit, la impozitul de 16% aplicat la profit.

Restricționarea regimului microîntreprinderilor este unul dintre angajamentele convenite de România cu Comisia Europeană în cadrul PNRR, modalitățile prin care se reduce numărul acestora fiind la alegerea autorităților române.

Potrivit informațiilor Profit.ro, din cele 679.000 de microîntreprideri care au depus situațiile financiare anuale pentru 2020, 607.000 aveau venituri sub 500.000 de euro. Pe datele aferente anului 2020, ar rezulta că în jur de 72.000 de microîntreprinderi ar trebui să treacă la impozitare pe profit.

Având în vedere, însă, că situația financiară a multor microîntreprinderi a fost afectată și în anul 2021 de restricțiile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, numărul celor care au afaceri peste 500.000 de euro și erau afectate de această schimbare de plafon ar putea fi mai redus.

Potrivit PNRR, numărul de microîntreprinderi ar urma să scadă cu15% în primul an de aplicare a măsurilor de restricționare, cu 33% în anul 2 și cu 33% în anul 3;

"Ca urmare a recomandărilor, din cadrul analizei mai sus menționate, se are în vedere modificarea legislației fiscale în vederea implementării schimbărilor rezultate. În mod specific, cu titlu de exemplu, se poate menționa reducerea treptată a beneficiarilor sistemului special de impozitare pentru microîntreprinderi. La acest moment si pe baza datelor existente intern, se estimează o diminuare graduală a numărului de contribuabili care beneficiază de acest regim fiscal, după cum urmeaza: scădere de 15% în primul an, scădere de 33% în anul 2, scăderea cu 33% în anul 3", prevede Planul Național de Redresare și Reziliență al României.

Cotele de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor sunt:

  • 1% pentru microîntreprinderile care au unul sau mai mulți salariați;
  • 3% pentru microîntreprinderile care nu au salariați. La impozit pe profit, cota este de 16% din profitul impozabil.

Ce este prevăzut în PNRR pentru microîntreprinderi

  • T4 2022 - modificarea legislației pentru a reduce gradual aria de aplicabilitate a regimului special pentru microîntreprinderi. Va fi modificat Codul Fiscal
  • Diminuarea aplicabilității va începe din T1 2023 și se va încheia în T4 2024.

Varianta în limba română a măsurilor propuse de către Guvern Comisiei, în luna iunie, preciza că se va reduce gradual aria de aplicabilitate a regimului special de taxare pentru microîntreprinderi prin diminuarea plafonului maximal și asigurarea că se vor evita măsurile de fragmentare. Autoritățile au în vedere și astfel de măsuri.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
microintreprinderi
impozit
impozit profit
impozit venit