Dumitru Dragomir și Ioan Bendei, condamnați la câte patru ani de închisoare în dosarul privind drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1; decizia nu este definitivă

Dumitru Dragomir și Ioan Bendei, condamnați la câte patru ani de închisoare în dosarul privind drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1; decizia nu este definitivă
scris 15 ian 2019

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir și fostul director al RCS - RDS SA Ioan Bendei au fost condamnați astăzi de Tribunalul București la câte patru ani de închisoare în dosarul privind drepturile de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, decizia nefiind însă definitivă.

Cei doi au fost trimiși în judecată sub control judiciar în 22 august 2017 pentru luare de mită și complicitate la spălare de bani și respectiv dare de mită și complicitate la spălare de bani. Potrivit DNA, Dumitru Dragomir a pretins 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei “în scopul atât de a îndeplini, cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum și de a îndeplini acte contrare acestora”, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În același timp, Agerpres arată că Tribunalul București a dispus și ca RCS/RDS să plătească o amendă penală de 1.250.000 lei, fiind confiscate și sumele de 3,1 milioane euro și 665.000 lei de la aceeași companie, în dosarul în care fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a fost condamnat la 4 ani închisoare cu executare pentru luare de mită.

De asemenea, instanța a decis ca SC Bodu SRL, firmă deținută de Bogdan Dumitru Dragomir (fiul lui Dumitru Dragomir), să plătească o amendă penală de 1.350.000 lei, fiind confiscate și sumele de 3,1 milioane euro și peste 3 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale anticorupție, în același dosar, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Florin-Bogdan Bădiță, la data faptelor administrator al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, Bogdan-Dumitru Dragomir, la data faptelor asociat unic al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită și complicitate la spălare de bani, S.C. BODU SRLpentru complicitate la luare de mită și spălare de bani, S.C.RCS - RDS SA pentru dare de mită și spălare de bani, Alexandru Oprea, fost director general și președinte al consiliului de administrație al S.C.RCS & RDS SA pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei, la data faptelor coordonatorul activității juridice a S.C.RCS - RDS SA pentru complicitate la dare de mită și la spălare de bani, Bulgac Serghei, fost director general al SC RDS - RCS pentru spălare de bani și SC INTEGRASOFT SRL, la data faptei deținută de SC RCS - RDS SA) pentru complicitate la spălare de bani.

Guvernul a pierdut anul trecut din cauza contrabandei cu țigări 3 miliarde lei, bani neîncasați la buget. Creșterea recentă a accizei la țigări pune noi presiuni pe piața legală CITEȘTE ȘI Guvernul a pierdut anul trecut din cauza contrabandei cu țigări 3 miliarde lei, bani neîncasați la buget. Creșterea recentă a accizei la țigări pune noi presiuni pe piața legală

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori a reieșit că, referitor la infracțiunile de dare și luare de mită, în perioada aprilie 2009 - mai 2011, în scopul de a îndeplini ori de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum și de a îndeplini acte contrare acestora, Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al LPF, cu sprijinul lui Florin Bădiță, Bogdan-Dumitru Dragomir și Bodu SRL, a pretins 3,5 milioane de euro de la Ioan Bendei, din care a primit 3.100.000 de euro de la RCS - RDS SA. Banii primiți au fost dați sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune, încheiat în 15 august 2009, pentru finanțarea afacerii Crystal Palace Ballrooms.

"Contractul respectiv a fost încheiat între societățile Bodu SRL, deținută de Dumitru Dragomir și RCS & RDS SA, inculpatul Bendei Ioan beneficiind de sprijinul inculpaților Dinei Mihai și Oprea Alexandru, administratori ai RCS & RDS SA. Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan și o altă societate", preciza DNA.i.

În ceea ce privește infracțiunea de spălare de bani, DNA menționează că în perioada 2015 - 2016, pe parcursul urmăririi penale desfășurate în această cauză, între societățile RCS - RDS SA, reprezentată de Serghei Bulgac, în calitate de administrator și director general (care a beneficiat de sprijinul lui Bendei Ioan și al Dinei Mihai) și Bodu SRL, reprezentată de Bădiță Florin-Bogdan (care a beneficiat de sprijinul lui Dumitru Dragomir și al lui Bogdan-Dumitru Dragomir) și alte persoane juridice s-au încheiat mai multe acte juridice în legătură cu contractul de asociere în participațiune din data de 15 august 2009.

"A rezultat că patru dintre aceste acte juridice reprezintă, în parte, forme alternative tipice de spălare de bani, prin care s-au stabilit raporturi juridice nereale, pentru a disimula adevărata natură a existenței sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societății Bodu, dar și în scopul de a ajuta persoanele care au săvârșit infracțiunile de dare și luare de mită să se sustragă de la urmărire penală. Practic, în urma unor operațiuni juridice complexe, a fost schimbată natura sumelor plătite, acestea fiind transferate artificial înapoi în patrimoniul RCS - RDS", notează procurorii.

Concret, în cursul anului 2008, la nivelul LPF s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiției Liga I "PARTENER”, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011. În urma desfășurării licitației cu strigare, consorțiul de firme din care făcea parte SC RCS - RDS SA a fost declarat câștigător, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA). În 2009, în contextul crizei economice, asocierea de firme a solicitat LPF acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase, susțin procurorii DNA.

"În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților SC RCS - RDS SA să intre într-un parteneriat de afaceri cu firma pe care acesta o controla. Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susțină interesele SC RCS & RDS SA la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15 august 2009, între SC Bodu SRL-societate controlată de președintele L.P.F. și reprezentată de inculpatul Bădiță Florin-Bogdan și SC RCS & RDS SA s-a încheiat un contract de asociere în participațiune. Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală, aceea de a da, respectiv de a lua mită", precizează DNA.

Potrivit comunicatului citat, în baza acestui contract, în perioada 18 august 2009 – 10 mai 2011, SC RCS - RDS SA a plătit către SC Bodu SRL, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei), iar între 2015 și 2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune au acționat pentru "spălarea” și "curățarea” sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia.

"Astfel, între SC RCS - RDS SA, SC Bodu SRL și Sc Integrasoft Srl au fost încheiate mai multe acte juridice, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus. Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către SC RCS - RDS SA a afacerii care a stat la baza contractului de asociere. În vederea confiscării speciale, procurorii anticorupție au instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor ce aparțin societăților comerciale BODU SRL (până la concurența sumei de 16.771.659 lei) și RCS & RDS SA (până la concurența sumei de 13.714.414 lei)", se mai arăta în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

viewscnt
Afla mai multe despre
dumitru dragomir
lpf
rcs rds