Firmele din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică, care la sfârșitul anului trecut au înregistrat venituri cuprinse între echivalentul în lei a 100.001 și 500.000 euro, nu sunt obligate să aplice regimul microîntreprinderilor, altfel obligatoriu începând cu luna februarie în cazul celorlalți plătitori de impozit pe profit care au înregistrat venituri similare, reiese dintr-un proiect de hotărâre a Ministerului Finanțelor, a explicat pentru Profit.ro Andrei Hadar, director în cadrul firmei de consultanță Taxhouse.
Proiectul aduce clarificări importante referitor la impozitul pe profit, dar și în ce privește profitul reinvestit, impozitul pe venit, contribuțiile sociale obligatorii și situația contribuabililor al căror cod de TVA a fost suspendat.
Impozitul specific și regimul microîntreprinderilor - Andrei Hadar - director, Taxhouse
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În ceea ce privește impozitul specific unor activități, Proiectul de Hotărâre menționează faptul că persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit la 31 decembrie 2016 și care începând cu dată de 1 ianuarie 2017 ar fi fost obligate la plata impozitului specific, aplică acest sistem de impunere începând cu 1 ianuarie 2017 doar în măsură în care la această dată nu îndeplinesc criteriile pentru aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor (întrucât, spre exemplu, înregistrează la 31 decembrie 2016, venituri mai mari decât echivalentul în lei a 100.000 euro).
În acest context, se menționează, de asemenea, că persoanele juridice care la 31 decembrie 2016 au realizat venituri anuale mai mari decât echivalentul în lei a 100.000 euro și care sunt obligate la plata impozitului specific unor activități începând cu 1 ianuarie 2017, datorează pentru anul 2017 doar impozit specific (pentru activitățile desfășurate în conformitate cu prevederile Legii 170/2016) fără a fi obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor începând cu 1 februarie 2017.
Cu alte cuvinte, contribuabilii din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică, care la sfârșitul anului 2016 au înregistrat venituri cuprinse între echivalentul în lei a 100.001 și 500.000 euro nu sunt obligați să aplice regimul microîntreprinderilor, regim altfel obligatoriu începând cu 1 februarie 2017 în cazul celorlalți plătitori de impozit pe profit care la sfârșitul anului 2016 au înregistrat venituri similare.
Prevăzut de Legea 170/2016, impozitul specific reprezintă o derogare de la prevederile Titlului II din Codul fiscal privind impozitul pe profit. Deși dorit la momentul promulgării sale drept un instrument de stabilire a unui set de reguli de impozitare comun pentru toți jucătorii de profil din piață, realitatea pare totuși să ne contrazică și de această dată, dacă ne raportăm la modificările aduse Codului fiscal prin OUG 3/2017 la începutul acestui an și mai ales la prezentul proiect de modificare a normelor metodologice, din moment ce, începând cu anul 2017, impozitul specific devine obligatoriu doar în măsură în care acești contribuabili nu îndeplinesc condițiile pentru aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor.
Separat de acest aspect, ar mai fi câteva aspecte improprii de menționat din perspectiva tehnicii legislative, și anume:
- Legea 170/2016 modifică în substanță Codul fiscal, fapt ce ar fi trebuit să se întâmple și printr-o modificare a textului prevederilor din Legea 227/2015 privind Codul fiscal;
- Codul fiscal se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicare în Monitorul Oficial, ceea ce însă nu pare a fi cazul dacă ne raportăm la prevederile Legii 170/2016, publicat în Monitorul Oficial în dată de 14 octombrie 2016;
- conform Codului fiscal, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este un impozit obligatoriu inclusiv pentru contribuabilii din sectorul turistic, restaurante și alimentație publică, ori actuală propunere de modificare a normelor metodologice introduce o regulă derogatorie și extinde prevederile Codului fiscal, din moment ce agenții economici din aceste sectoare care la sfârșitul anului 2016 înregistrau venituri cuprinse între echivalentul în lei a 100.001 și 500.000 euro nu sunt obligați să plătească impozit pe veniturile microîntreprinderilor, regim fiscal altfel obligatoriu începând cu 1 februarie 2017 în cazul celorlalți contribuabili (mai puțin cei exceptați) care la sfârșitul anului 2016 înregistrau venituri similare.
Din sfera propunerilor de modificare a normelor metodologice, în zona impozitului pe veniturile microîntreprinderilor ar mai fi de menționat faptul că pentru plătitorii de impozit pe profit care începând cu 1 februarie 2017 devin microîntreprinderi și optează în perioada 1 februarie – 31 martie 2017 pentru aplicare sistemului de impunere privind impozitul pe profit, calculul de impozit pe profit pentru trimestrul I 2017 trebuie realizat luând în considerare veniturile și cheltuielile înregistrate începând cu 1 februarie 2017.
Astfel, în măsură în care mai era necesar, se clarifica faptul că perioada 1 - 31 ianuarie 2017 reprezintă o perioadă fiscală diferită, de care contribuabilii ce au avut astfel de obligații declarative vor trebui să țină cont în contextul aplicării anumitor prevederi în Codul fiscal, spre exemplu recuperarea pierderilor fiscale în perioada următoare.
Contribuabilii cărora le-a fost anulat codul de TVA - Marius Radu - senior, Taxhouse
Modificările propuse a fi aduse prin normele metodologice de aplicare ale Codului fiscal introduc completări importante pentru contribuabilii cărora li s-a anulat codul de TVA, pe motiv că, de exemplu, aceștia au depus deconturi nule de TVA pentru 6 luni consecutive.
Potrivit legislației în vigoare, lipsa codului de TVA privează în perioada respectivă persoană impozabilă de dreptul de deducere a TVA pentru achizițiile de bunuri și/sau servicii efectuate. În traducere simplă, dacă unei persoane impozabile române, care desfășoară afaceri în România, din motive formale, îi este anulat codul de TVA, acea persoană nu va putea recupera de la stat TVA plătită furnizorilor săi pentru achizițiile de bunuri sau servicii pe care le efectuează în perioada în care are codul de TVA anulat. De asemenea, nici clienții săi nu vor putea recupera de la stat TVA plătită pentru achizițiile efectuate de la persoana impozabilă căreia i-a fost anulat codul de TVA.
Ori, o astfel de penalitate impusă de legiuitorul român este disproporționată față de gravitatea faptei. În jurisprudența europeană au existat numeroase cazuri decise în care s-a stabilit că dreptul de deducere a TVA este unul fundamental, iar acordarea acestuia nu poate fi refuzată decât dacă se stabilește, în raport cu elemente obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv.
Aducem la cunoștință un caz decis la Curtea de Justiție a Uniunii Europene în anul 2011 (C-527/11 – Ablessio) în care Curtea statuează fără echivoc că înregistrarea în scopuri de TVA este o cerință de ordin formal, iar lipsa acesteia nu poate conduce la refuzarea dreptului de deducere a TVA, atât timp cât condițiile de fond au fost îndeplinite. Este posibil ca, și în lumina acestui caz, legiuitorul român să fi decis modificarea normelor metodologice și aducerea prevederilor privind dreptul de deducere a TVA în linie cu cerințele europene, a căror nerespectare ar putea conduce la deschiderea unei proceduri de infringement împotriva României.
Amintim că, așa cum reiese în mod explicit și din prevederile Codului Fiscal, în domeniul TVA, autoritățile fiscale române trebuie să țină cont de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene având în vedere că, odată cu aderarea la Uniunea Europeană de la 1 ianuarie 2007, România a acceptat în întregime acquis-ul comunitar în domeniul TVA.
