Holcim România anunță numirea lui Remus Viscol în funcția de Director al Diviziei de Agregate. Desemnarea vine într-un moment de ascensiune pentru divizie în urma investițiilor de anul trecut, consolidându-și astfel poziția pe piața agregatelor din România.
Sute de familii din Alba au rămas fără energie electrică din cauza viscolului, care a afectat în noaptea de sâmbătă spre duminică mai multe linii electrice aeriene ale operatorului de distribuție a energiei electrice.
Ninsoarea abundentă și viscolul au blocat mai multe drumuri din țară, în timp ce vântul a doborât copaci pe sinele de cale ferată. Este motivul pentru care două trenuri au fost blocate în câmp.
Cursurile unităților de învățământ din județele Brăila, Galați, Călărași, Constanța și Tulcea sunt suspendate luni, din cauza ninsorii si viscolului puternic. Conform Ministerului Educației, recuperarea activității didactice se va face la decizia Inspectoratelor Școlare Județene, cu consultarea unităților de învățământ și informarea ministerului.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza unui autotren care a derapat, circulația este întreruptă în ambele sensuri pe DN 2 Urziceni – Buzău, în zona localității Mihăilești, județul Buzău.
Viscolul care afectează de două zile nord-estul Statelor Unite continua să acopere duminică regiunea cu zăpadă și sufla cu rafale de până la 120 de kilometri pe oră, relatează AFP.
La nivelul județelor Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea, 140 de echipe operative ale Distribuție Oltenia, operatorul concesionar al rețelei de distribuție de electricitate din regiune, și ale prestatorilor externi ai acestuia, se află în teren în vederea remedierii tuturor deficiențelor în alimentarea cu energie electrică generate de ninsorile abundente, cu depuneri mari de zăpadă și însoțite de viscol, transmite compania controlată de grupul ceh CEZ.
Statul New York și cele învecinate, New Jersey și Connecticut, au început săptămâna acoperite cu un strat de zăpadă de 33 de centimetri în unele zone, după viscolul din cursul nopții care a dus luni la închiderea școlilor, relatează EFE.
Meteorologii anunță vreme deosebit de rece în toată țara și precipitații. Vineri, de la ora 16.00, în Banat, Crișana, Muntenia, Dobrogea și în sudul și centrul Moldovei va fi cod galben de vânt. La munte rafalele vor depăși 100 de kilometri la oră.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitații, în general moderate cantitativ, și intensificări temporare ale vântului, valabilă pentru întreaga țară. În 24 de județe, în special în zonele de munte, va fi cod galben de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă și viscol, de luni seară, de la ora 20.00, până miercuri dimineață, la ora 2.00.
Numărul consumatorilor care nu erau alimentați cu energie electrică ajunsese, la ora 12:00, la 150.000, conform datelor Ministerului Energiei. Cele mai afectate județe sunt Ialomița, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Buzău și Dâmbovița.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Ucraina că, în conformitate cu datele transmise de autoritățile locale, a fost emis un cod galben, pentru miercuri și joi, în regiunile centrale și nord-estice ale Ucrainei, pentru căderi semnificative de precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și ntensificări ale vântului.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie și Hidrologie local, vineri și sâmbătă, 15 regiuni vor fi afectate de căderi însemnate de precipitații sub formă de ninsoare, însoțite de vânt puternic.
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de viscol la munte pentru ziua de luni, între orele 2.00 și 21.00.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că ninsorile din ultimele ore au produs efecte în șapte județe, fiind implicate 12 autovehicule și 24 de persoane. Astfel, mai multe autoturisme și două ambulanțe au rămas înzăpezite, fiind deblocate de echipajele de intervenție, iar la Timișoara s-a acționat și pentru îndepărtarea a patru copaci căzuți.
O avertizare cod portocaliu de viscol va intra în vigoare luni pentru București și județele din sudul și estul țării, până marți după-amiază urmând ca vântul să aibă intensificări cu rafale de 55-65 de kilometri pe oră, care vor viscoli zăpada. Meteorologii au emis și un nou cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și viscol pentru sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. De asemenea, este deja în vigoare o avertizare cod galben de frig emisă de Administrația Națională de Meteorologie, până săptămâna viitoare urmând să se înregistreze temperaturi cu 10-15 grade mai scăzute decât ar fi normal pentru această perioadă din an.
Paisprezece județe se vor afla, de miercuri, de la ora 11.00, până joi, la aceeași oră, sub atenționare cod galben de ninsori abundente și vânt puternic, iar alte douăsprezece județe sunt deja sub cod galben de vreme rea. Potrivit meteorologilor, până joi după-amiază vor fi precipitații însemnate în cea mai mare parte a țării.
O informare meteorologică de ninsori viscolite la munte, precipitații mixte în nord, nord-vest și centru, dar și intensificări ale vântului în restul țării este în vigoare duminică, până la ora 20.00.
Meteorologii au emis, sâmbătă, noi atenționări cod galben de vânt și ninsori pentru zona de munte din șaisprezece județe și de vânt puternic și ploi în alte patru, valabile până la ora 21.00. Șapte județe vor fi sub atenționare cod portocaliu de viscol până la ora 18.00. De asemenea, până la ora 20.00, majoritatea regiunilor țării sunt sub incidența unei informări a meteorologilor care au prognozat vânt și ploi ce vor cumula 20 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii au emis, sâmbătă, avertizări cod galben de vânt și ninsori pentru zona de munte din șaisprezece județe. De asemenea, până la ora 20.00, majoritatea regiunilor țării sunt sub incidența unei informări a meteorologilor care au prognozat vânt și ploi ce vor cumula 20 de litri pe metru pătrat.
O mare parte a Japoniei a fost afectată de o puternică furtună de iarnă care a provocat viscol, ninsori abundente și temperaturi negative, au anunțat joi autoritățile meteorologice nipone, citate de DPA.
Optsprezece județe din Oltenia, Transilvania și Moldova se află până joi seară sub cod portocaliu de ninsori și viscol. De asemenea, până la ora 22.00 este în vigoare o avertizare cod galben de vânt puternic și precipitații abundente. Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că mai multe drumuri naționale sunt acoperite cu zăpadă, iar pe DN1 și DN 73 a fost restricționat traficul greu.
Premierul Mihai Tudose i-a amenințat, în fața presei, pe reprezentanții Ministerului Transporturilor cu demiterea dacă, după primul viscol din această iarnă, nu se va circula ”la negru” pe drumurile naționale. Tudose a invocat cu acest prilej și o replică din serialul Games of Thrones.
Aproximativ 60.000 de consumatori sunt duminică nealimentați cu energie electrică, la jumătate față de ziua anterioară, cele mai grave probleme fiind în județele Galați și Vaslui, a declarat duminică ministrul Energiei, Toma Petcu. La nivelul Ministerului Energiei se va realiza și o analiză pentru a se vedea de ce s-a ajuns din punct de vedere tehnic în această situație.
Directorul Sucursalei de Distribuție Electrica Focșani, Gabriel Popa, a declarat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că instituția a fost ”copleșită” de numărul mare de avarii apărute zilele acestea în județul Vrancea, o astfel de situație nefiind întâlnită din anii ’80.