Unele dintre cele mai bogate țări din lume - Franța, Islanda, Norvegia, Elveția și Marea Britanie - au înregistrat creșteri semnificative ale sărăciei în rândul copiilor în perioada 2014-2021, potrivit datelor publicate de UNICEF Innocenti - Biroul global de cercetare și prognoză. Letonia, Lituania, Polonia și Slovenia au înregistrat cele mai mari scăderi, arată datele raportului. În România, 29% dintre copii trăiau încă în sărăcie relativă, în perioada 2019-2021, ceea ce reprezintă cea mai mare rată dintre statele membre ale UE
UNICEF a cerut luni ca profesorii și învățătorii să aibă prioritate la administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru ca procesul de învățământ să se poate desfășura cu prezență fizică, iar centrele școlare să rămână deschise, relatează EFE.
În plină dezbatere privind redeschiderea școlilor, UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii) și OMS (Organizația Mondială a Sănătății) au avertizat miercuri că două din cinci școli din întreaga lume nu au spații destinate spălării mâinilor cu apă și săpun, relatează EFE.
Unul din trei adolescenți și tineri spune că a fost victima unei hărțuiri online, potrivit unei cercetări UNICEF ce a cuprins 30 de țări, transmite EFE.
Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite a lansat un proiect pilot care folosește Ethereum minat de gameri.
Unul din trei utilizatori de Internet, la nivel mondial, este copil sau adolescent sub 18 ani, în timp ce tinerii între 15 și 24 de ani reprezintă grupul de vârstă cel mai bine conectat, arată rezultatele studiului UNICEF 'Starea Copiilor Lumii 2017 - Copiii în lumea digitală', prezentat luni într-o conferință de presă organizată la Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI).
Prințesa Marina Sturdza, descendentă a două vechi familii de domnitori, a murit la vârsta de 65 de ani, la New York, a anunțat pe Facebook jurnalista TVR Marilena Rotaru.