Unul dintre cele mai mari proiecte europene de infrastructură constă în realizarea unor linii de tren de mare viteză în țările baltice, iar inițial s-a vorbit despre costuri de 6-7 miliarde euro, dar cea mai recentă analiză indică un total de peste 15 miliarde euro.
Țările baltice au încetat să mai importe gaze naturale rusești care "nu au mai fost furnizate în Letonia, Estonia și Lituania de la 1 aprilie", a indicat șeful companiei letone de stocare Conexus Baltic Grid, notează AFP
Guvernul german, care a anunțat investiții masive în domeniul apărării în urma invaziei ruse a Ucranei, vrea să cumnpere sistemul israelian de apărare antirachetă de Arrow 3, dezvăluie în ediția de duminică tabloidul Bild, relatează AFP.
Țările Baltice sunt expuse în continuare riscurilor de spălare a banilor rusești, după ce mai multe bănci mari au fost implicate în scandaluri provocate de astfel de activități, a declarat un oficial al Europol, transmite Reuters.
Liderii țărilor baltice urmează să-i ceară președintelui american Donald Trump să le trimită mai mulți militari și să consolideze apărarea antiaeriană a flancului de est al NATO în cadrul unei întâlniri prevăzute marți, potrivit unor reprezentanți ai acestor țări, relatează AFP.