Ministrul ceh al Agriculturii se pregătește să oblige magazinele să se asigure că până la 80% din produsele alimentare puse la vânzare sunt de origine locală, după modelul încercat de autoritățile de la București, spunând chiar în acest sens că "România trebuie să fie un exemplu pentru noi". În 2016, autoritățile române au promovat Legea care impune marilor comercianți să asigure 51% din oferta de alimente de la producători locali, dar, așa cum anticipa Profit.ro, măsura a generat o reacție puternică din partea Comisiei Europene, care a declanșat procedura de infringement.
Ministerul Agriculturii lucrează la o strategie privind promovarea produselor agroalimentare românești proaspete și prelucrate, iar una dintre măsuri constă în solicitarea supermarket-urilor să organizeze un “colț de produse românești proaspete”. Printre măsurile avute în vedere de guvernanți se numără și vânzarea on-line, direct de la ferme, a produselor românești proaspete.