Unele dintre cele mai populare destinații din Europa au luat măsuri pentru a combate turismul excesiv în 2023. Unele măsuri păreau evidente, precum creșterea taxelor turistice, dar altele au fost considerate bizare, scrie euronews.com.
Oamenii de știință au pus la cale o metodă prin care pot măsura tensiunea urmărind figura pacientului pe video.
CFR SA a demarat o campanie de conștientizare a pericolului existent pe calea ferată atunci când sunt ignorate semnele și indicatoarele de avertizare, arătând că 15 persoane au murit prin electrocutare, în perioada 2014-2019.
Muzeul Selfie-urilor a fost deschis duminică, la Glandale, în Los Angeles, cratori fiind Tommy Honton și Tair Mamedov, potrivit AFP.
Românii sunt printre cei care folosesc cel mai mult în vacanță rețelele sociale Facebook, Instagram, Twitter comparativ cu utilizatori din 22 de țări din întreaga lume, postând fotografii și clipuri video sau notând impresii.
Producătorul auto Jaguar Land Rover lucrează la o soluție care să permită deschiderea ușilor mașinii cu ajutorul unui selfie și a brevetat o tehnologie în acest sens, potrivit Daily Mail și PC Magazine.
Microsoft lansează o aplicație pentru Android dedicată celor care vor să arate mai bine în selfie-urile pe care și le fac.
MasterCard va lansa, în 2017, la nivel mondial o soluție de plată prin identificare facială, iar această modalitate de plată ar putea fi posibilă și în Romania, a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, Mihaela Ciupală, account manager, MasterCard România.
“Dragă turiști, noi vă respectăm. E timpul să vă respectați și voi. Drept urmare, încetați să efectuați selfie-uri prostești și periculoase. Mulțumim”, a postat serviciul de salvamont din Croația pe contul său de Twitter.