Exercitarea profesiei de avocat va fi compatibilă cu activități și funcții didactice inclusiv în învățământul preuniversitar, respectiv cu funcția de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal sau cu calitatea de expert în executarea contractelor cu finanțare europeană, potrivit unui proiect legislativ care a primit votul final al Parlamentului.
Exercitarea profesiei de avocat va fi compatibilă cu activități și funcții didactice inclusiv în învățământul preuniversitar, respectiv cu funcția de responsabil cu protecția datelor cu caracter personal sau cu calitatea de expert în executarea contractelor cu finanțare europeană, potrivit unui proiect legislativ care va primi votul final al Parlamentului.
Proiectul de lege care aplică în România Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), prezentat în premieră de Profit.ro, a fost promulgat astăzi de președintele Klaus Iohannis. În Parlament, pe ultima sută de metri au fost introduse o serie de schimbări, printre care și cea care permite partidelor să prelucreze date fără consimțământul expres al persoanei vizate. Una dintre modificările importante pentru firme constă în posibilitatea realizării de profiluri prin prelucrarea datelor personale, cu consimțământul explicit al persoanei vizate, dar și cu măsuri de protejare a drepturilor și intereselor acesteia.
Proiectul de lege care aplică în România Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR), prezentat în premieră de Profit.ro, a primit astăzi semnătura finală și urmează să fie aplicat. Pe ultima sută de metri au fost introduse o serie de schimbări. Una dintre modificările importante pentru firme constă în posibilitatea realizării de profiluri prin prelucrarea datelor personale, cu consimțământul explicit al persoanei vizate, dar și cu măsuri de protejare a drepturilor și intereselor acesteia.
Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal va trebui aplicat din 25 mai și în România. Astăzi, Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege cu măsuri de aplicare, prezentat în premieră de Profit.ro. Deputații au modificat însă proiectul. Soluțiile pentru aplicarea noilor reguli vor fi anunțate și detaliate la WeLoveDigital.forum, unde vor veni experți, factori de decizie guvernamentală și cei mai puternici jucători în domeniu.
Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal va trebui aplicat începând cu 25 mai și în România, iar autoritățile au pregătit acum un proiect de lege cu măsuri de punere în aplicare a acestuia. Proiectul prevede că angajatorii nu-și vor putea monitoriza angajații decât după informarea lor prealabilă, firmele din domeniul prelucrării datelor vor desemna un responsabil pentru protecția datelor, iar amenzile pentru nerespectarea normelor în domeniu de către instituții publice vor fi de cel mult 200.000 lei. Soluțiile pentru aplicarea noilor reguli vor fi anunțate și detaliate la WeLoveDigital.forum, unde vor veni experți, factori de decizie guvernamentală și cei mai puternici jucători în domeniu.
Instituțiile și autoritățile publice sunt avertizate de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal că, începând cu 25 mai, odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament General privind Protecția Datelor (GDPR), vor trebui să își desemneze o persoană responsabilă cu protecția datelor. Obligația va fi valabilă și pentru toate firmele care prelucrează date. Soluțiile care trebuie aplicate vor fi anunțate și detaliate la WeLoveDigital.forum, unde vor veni experți, factori de decizie guvernamentală și cei mai puternici jucători în domeniu.
Regulamentul european privind protecția persoanelor fizice în prelucrarea datelor cu caracter personal va trebui aplicat începând cu 25 mai și în România, iar autoritățile au pregătit acum un proiect de lege cu măsuri de punere în aplicare a acestuia. Proiectul prevede că angajatorii nu-și vor putea monitoriza angajații decât după informarea lor prealabilă, firmele din domeniul prelucrării datelor vor desemna un responsabil pentru protecția datelor, iar amenzile pentru nerespectarea normelor în domeniu de către instituții publice vor fi de cel mult 200.000 lei.
Salvamontiștii au primit în ultimele 24 de ore 85 de apeluri de urgență, cele mai multe pentru echipele din Brașov, Sinaia și Gorj, dar și 30 de apeluri de la persoane care solicitau informații despre starea pârtiilor și diferite zone montane. Salvamontiștii le recomandă celor care merg la munte duminică să schieze responsabil, să nu folosească mijloace de alunecare improvizate și să evite zonele din golul alpin cu acumulări mari de zăpadă.